marți, 29 noiembrie 2011

Funcţia critică a credinţei

La recent încheiatul tîrg de carte Gaudeamus, a avut loc lansarea acestei cărţi a părintelui Andre Scrima, carte alcătuită pe baza a două cursuri ţinute la Facultatea de Ştiinţe Religioase a Universităţii Catolice Saint-Joseph din Beirut, în anii 1977 şi 1980. Aceste cursuri se află depozitate în fondul de carte Andre Scrima a bibliotecii Colegiului Noua Europă; primul sub formă de înregistrare audio, al doilea sub forma unor notiţe de student. Întreaga muncă de traducere, adnotare şi prefaţare a acestui volum, a fost dusă la bun sfîrşit de doamna Anca Manolescu. Cartea a fost prezentată de Anca Manolescu şi de Andrei Pleşu. Am reuşit să filmez măcar discursul patronului NEC. 

La final, m-am bucurat de un autograf: Domnului Tiberiu, cu simpatie şi căldură, Anca Manolescu, nov. 2011.

#
Anca Manolescu este doctor in filozofie al Universitatii din Bucuresti. A fost cercetator la Muzeul Taranului Roman (1990-2002). Domenii de inte­res: antro­pologie religioasa, studiul comparat al religiilor. Este alumna New Europe College, Institut de Studii Avansate din Bucuresti. In prezent este cerce­tator si editor al Arhivei André Scrima de la Colegiul Noua Europa, editor si traducator din Simone Weil, André Scrima, René Guénon. A publicat articole si comunicari in volume colective si reviste stiintifice (in Romania, Franta, Italia, Liban) si in reviste de cultura (Dilema si Dilema veche, Secolul XX si Secolul XXI, Romania literara, 22, Idei in dialog).
De asemenea, este autoarea volumelor „Locul calatorului”. Simbolica spatiu­lui in Rasaritul crestin (Paideia, Bucuresti, 2002), Europa si intilnirea religii­lor. Despre pluralismul religios contemporan (Polirom, Iasi, 2005), Jurnal de inactualitati (Paideia, Bucuresti, 2006), Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, Paris, 2010).

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Moartea lui Ahasverus

PAR LAGERKVIST
Se spune ca suferinta si moartea Sa sunt cele mai importante evenimente care s-au petrecut vreodata in lume si cele mai semnificative. Poate; se poate sa fie si asa. Dar citi nu suferisera fara ca suferinta lor sa aiba vreo semnificatie ?”
Grea intrebare! La care se pot oferi o multitudine de raspunsuri. Toate adevatate sau toate false. Sau macar incomplete. Si fara putinta de a ajunge la un ADEVAR universal ! La aceasta foarte grea intrebare, incearca sa raspunda si laureatul Pemiului Nobel Pentru Literatura din 1951 ( pentru romanul Barabbas – roman care a fost ecranizat in 1962 cu Anthony Quinn in rolul principal), suedezul Par Lagerkvist, intr-o carte mai degraba modesta, “Moartea lui Ahasverus” / Colectiile Cotidianul / Editura Univers.
 Moartea lui Ahasverus” e un roman in care intrebarile despre bine si rau isi gasesc raspuns in gesturile mici pe care un strain – Ahasverus – le citeste in comportamentul unor pelerini aflati in drum spre Tara Sfinta. Un han, un strain si credinciosii (crestini) de toate culorile devin in romanul suedezului filtre pentru analiza subtila in drumul spre Tara Sfinta a indemnurilor legiuite se Scriptura” – scrie Alina Purcaru.
Hanul, devenit punct de convergenta al pelerinilor , inainte de imbarcarea finala in drumul spre Tara Sfinta, este populat si de diversi aventurieri, hoti la drumul mare, prostituate, oameni cu destine sfarimate, care-si cauta in diverse moduri, izbavirea. Salvarea.
Strainul, – Ahasverus – sosit la han pe o noapte vifioroasa, devine receptorul unei stranii povesti de dragoste impletita cu ura, dintre un fost soldat si o femeie a padurii, o solitara care-si cauta linistea departe de ororile razboiului. Credinciosii, mai saraci sau mai bogati, sunt un personaj colectiv, subtil evidentiat in diversitatea sa de bogatul care in drumul sau spre izbavire nu poate renunta la multimea de slugi care ii fac viata mai usoara, de saracii care indura privatiunile cu care sunt prea bine obisnuiti, de o tinara care-si vinde cui o vrea, inocenta pentru a-si aduna banii pentru calatoria la capatul careia spera sa-si obtina iertarea pacatelor, etcetera.
Hangita, o femeie care mai intii a slujit aici ca servitoare, ajunge in final la batrinete sa fie stapina locului si pazitoarea linistii pelerinilor macar aici, in ultima halta inainte de imbarcare. Pentru ca odata iesiti din adapostul hanului, toti sunt supusi primejdiilor. Bogatul va fi tilharit si ucis, padureanca va plati cu viata incercarea de a-l proteja pe fostul sau iubit –  soldatul, chiar si Ahasverus isi va gasi moartea. In singuratate. Gasind un raspuns personal la intrebarile pe care si le pune despre destin : izbavirea nu poate veni decit prin moarte, asa cum izbavirea de suferinte a lui Hristos, a venit odata cu moartea Sa, pe cruce.
Atit de multi fusesera crucificati pe acea Golgota, acel mic deal catre care toti mergeau in pelerinaj. Da, pe aceeasi cruce la fel ca pe El … multi altii fusesera torturati … Dar doar El a ajuns sa conteze; restul nu insemnau nimic… Toti suferisera la fel ca El, dar suferinta lor nu avusese nici-un scop, asa ca a fost uitata. Numai suferinta Lui avusese un inteles“.

vineri, 25 noiembrie 2011

Raspuns criticilor mei – Neagu Djuvara


Se spune că odată ce o carte a scăpat de autorul ei către tipar, acea carte capătă o viaţă a sa proprie, viaţă asupra căreia autorul  nu mai are nimic de spus. Cartea trebuie să se apere singură în faţa criticilor sau să se îmbujoreze de fericire în faţa laudelor aduse. Măria Sa Cititorul devine suveran atît în raport cu cartea cît şi cu autorul ei.
Ei bine, venerabilul Neagu Gjuvara înţelege să vină în sprijinul unei cărţi a domniei sale nici mai mult nici mai puţin decît cu, o altă carte.
Scurt istoric despre acest subiect. În anul 2007 domnul N. Djuvara şoca opinia publică şi lumea specialiştilor (simpatic cuvînt J  ) cu o teorie îndrăzneaţă: domnitorul N. Basarab ar fi fost de origine cumană. Teorie susţinută în cartea domniei sale Thocomerius – Negru Vodă. Imediat, presa a devenit un vulcan. N-au lipsit acuzele de nepatriotism la adresa venerabilului istoric . Au existat şi oarecari păreri în favoarea teoriei domnului Djuvara. Căpătînd notorietate, cartea a avut mai multe ediţii succesive, adnotate şi completate cu francheţe de venerabilul istoric. Polemicile au continuat, cum era şi de aşteptat în lumea academică. Numai că istoricul N. Djuvara a avut curajul de a merge mai departe în apărarea teoriei sale, răspunzînd într-un singur volum destul de restrîns ca întindere, atît criticilor cît şi adepţilor acestei teorii. Un demers absolut necesar. În definitiv, ce vrea domnul N. Djuvara cu nenumăratele sale cărţi dăruite publicului român? Nimic mai mult decît să ne obişnuiască pe noi toţi, că escamotarea adevărului istoric n-are cum să fie benefic pentru mentalitatea  unui neam, indiferent care ar fi acesta. Cu atît mai puţin acestui neam a cărui istorie a fost masiv denaturată şi încă mai este. Domnul Djuvara încearcă să introducă în modul nostru de a ne privi rădăcinile, o oază de normalitate. De asumare. Judecînd corect trecutul ne putem construi pe baze normale prezentul şi mai ales, putem pune bazele unui viitor curăţat de erorile de interpretare ale trecutului. Pe parcursul cărţii, putem citi şi interpreta opiniile unor istorici cunoscuţi şi foarte cunoscuţi cărora domnul Neagu Djuvara le dă cuvîntul. Cine  se teme de adevăr? Citind această carte, ne putem face o imagine despre cine se teme şi eventual, DE CE!