miercuri, 29 februarie 2012

WW în an bisect

Săptămînal găsim Miercurea fără Cuvinte la CARMEN
La fiecare patru ani, luna februarie este mai lungă cu o zi
Această zi are o semnificaţie anume pentru voi?
Şi un cadou: Gioacchino Rossini n. 29 feb.1792
Date biografice AICI 

marți, 28 februarie 2012

Ion Creanga - 175

Naşterea Mântuitorului

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.
Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.
Din slăvi un înger coborî:
"Fiţi veseli" - îngerul le-a spus
"Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!"
Păstorii veseli, în oraş
Spre staul cu paşi iuţi porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.
Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Isus Christos.
El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!...

sâmbătă, 25 februarie 2012

Intrebari...

- oare poate cineva să precizeze exact! momentul în care a apelat pentru prima dată, la propriile sale amintiri şi mai ales de ce?
- oare poate cineva să-şi amintească exact! momentul în care s-a confruntat cu primul mister din viaţa sa?
- oare poate cineva să spună exact! de ce misterul este legat mai ales de cer?
- oare poate cineva să motiveze exact! de ce mulţi dintre cei care scrutează cerul, se gîndesc la convertire?
- oare poate să explice cineva exact! de ce convertirea trebuie să beneficieze de o asistenţă calificată?
- oare poate cineva să priceapă exact! că uneori asistentul ales, nu este un mentor ci un mânuitor?
-  oare poate cineva să intuiască exact! de la bun început că un mânuitor onest trebuie să dea în primul rînd dovadă de o nemărginită bunătate?
- oare poate cineva să definească exact! bunătatea în termeni precişi, după un model să spunem, matematic ?
- oare poate cineva să explice exact! că logica de tip matematic odată dobîndită, nu se mai pierde aşa cum de exemplu, nu se uită mersul pe bicicletă?
- oare poate cineva care iubeşte mai ales mersul cu bicicleta ca sport eliberator, să-i înţeleagă exact! pe cei care iubesc mai ales, biblioteca?
- oare poate cineva care iubeşte enorm biblioteca, să se lase măcar uneori sedus exact! de frumuseţea şi de savoarea ascunse de Mama Natură, în ierburibanale?
- oare pot cei care iubesc ierburile ascunse într-o baltă sau în jurul ei, să-şi motiveze exact! pornirea de a-i hăitui pe bieţii peştişori ascunşi între ele?
Eu nu ştiu să răspund. Voi, ştiţi? 

joi, 23 februarie 2012

duminică, 19 februarie 2012

Cine si ce suntem

Sigur că fiecare dintre noi, a fost străbătut măcar o dată, de gîndul de a fi în centrul atenţiei. În mijlocul atenţiei generale. Sigur că vanitatea perfect umană care ne stăpîneşte, ne îndeamnă să credem că fiecare dintre noi, este unic şi de neînlocuit. Ştiţi ceva? Chiar suntem fiecare dintre noi, unici şi de neînlocuit. Chiar suntem unici şi irepetabili!
Visăm nimburi care să ne încununeze, visăm creste pe care odată cocoţaţi, nu ne mai poate ajunge şi detrona, nimeni. Ştiţi de ce suntem aşa? Pentru că în fiecare dintre noi, sălăşluieşte Dumnezeu. EL este unic şi irepetabil, iar noi suntem creaţia SA! Suntem deci incapabili, să credem că lumea nu se învîrte în jurul nostru, al fiecăruia dintre noi. 
Bine, bine, mă puteţi întreba, şi atunci, unde este situarea noastră în margine? Simplu, vă spun. Simplu. Noi suntem situaţi în marginea mărginirii noastre. Nu dezvolt această idee mai mult pentru că, taaare mult mi-ar plăcea să aflu părerea voastră şi să dezbatem această idee, împreună. Pliiiiz, nu staţi pe margine. Comentaţi pentru că numai împreună putem ajunge la concluzii. Da?
Ps. Celor care cred că de fapt Dumnezeu a fost creat de om după chipul şi asemănarea sa, le pun o singură întrebare: cunoaşteţi măcar un singur concept uman, de asemenea anvergură cum este întreaga problematică centrată pe Divinitate? Vă rog să exemplificaţi. 

Life in picture - descantec

Viaţa înseamnă imagini, poezie şi muzică, spune Costin Comba
                                                          
                                           Verde crud, coardă de liră,
lasă-ți sufletul să fie
fulg de pasăre albastră,
glas de foc și apă vie!
Luminoasă ca un cântec,
ca un fir de lună nouă
încrustat într-un descântec,
fie-ți inima când plouă,
și rostită ca o rugă,
ființa ta să viețuiască,
să-nflorească-nțelepciune
și iubire să rodească!
-
Verde crud, sclipiri de stele,
de la sfinți să ai lumina
și când timpul în timp piere,
să-ți găsești în cer odihna!
Să ai pavăză de îngeri
și aripe să îți coasă
ca să zbori în vârf de sângeri,
să faci cuiburi de mătasă,
pentru fluturii de noapte,
să își culce puii-n ele
și apoi să-i învelească
cu petale de lalele.
 -
Verde crud, dansuri de iele,
fie-ți zâmbetul urzeală,
răsucită prin inele,
lacrima de dor să-ți piară!
Să-ți apleci în holde capul
ca să plângi a bucurie
și de-acolo să iei macul
mirosind a profeție!
Hoinărind în primăvară,
să ai gândul ca zefirul
și să te prefaci în taină
joia, când se face mirul!

http://olly.bandcamp.com/track/desc-ntec-2

Sursa http://almanahe.wordpress.com/2012/02/18/purice-n-ureche/#comments


.

vineri, 17 februarie 2012

Va plac pepenii?

M-am uitat destul de amuzat recent, la un scurt dialog dintre o vecină - o venerabilă bunicuţă, dialog purtat cu nepoţelul său care tocmai îşi scosese mănuşa din mînă dreaptă şi încerca să-şi recupereze o jucărie, din zăpada care a inundat toate aleile dintre blocuri.
- Ţi-am  spus să faci ordine în sertarul cu jucării, a spus bunicuţa. Nepoţelul, un prunc de vreo şase ani, tăcea încrîncenat. Nu părea să bage de seamă că este ger. Nu-l interesa nici ce spune bunicuţa. Se concentra pe împlinirea ideii sale, de a-şi recupera  jucăria aceea.
- Ai destule jucării acasă, spuse bunicuţa.
- Eu pe asta o vreau, a spus copiluşul.
- Bine. Eu plec acasă. Te las aici. Mă duc că pregătesc o supă caldă, bună, pentru tine.
- Dar eu vreau o felie de pepene, spuse nepoţelul.
- Pepene? a spus bunicuţa. Pepene?
- Da, pepene, a spus copiluşul ciripind vesel – tocmai îţi găsise jucăria – pepene.
- De ce pepene? a întrebat bunicuţa.
- Pentru că jucăria mea este o frunză, a spus vesel, nepoţelul.
- Frunză? N-ai nici -o jucărie în formă de frunză.
- Ba am! a spus copiluşul, ba am!  Uite-o!
- Dar asta nu este o frunză, este o panglică, a spus bunicuţa, nedumerită.
- Nu este o panglică, a spus nepoţelul. Este ce vreau eu, să fie!
Ajuns în acest punct al dialogului, am plecat. Am înţeles că destinaţiile noilor copiluşi, sunt altele decît orizonturile bunicuţelor. Am priceput că acum, noii copiluşi, îşi construiesc propria lor lume cu noi reguli, cu noi accepţii ale celor mai elementare noţiuni, cu noile lor înţelesuri ale cuvintelor. Este lumea pe care noi, bunicuţii, nu o mai înţelegem. Este lumea lor, este lumea celor noi! Este lumea în care în mod instinctiv, copiluşii îşi folosesc mîna dreaptă, mîna care sfidează gerul, nu mîna stîngă pe care o lasă tot instinctiv, să fie protejată de vitregiiile gerului. 

miercuri, 15 februarie 2012

luni, 13 februarie 2012

Peron

Banalul peron. Loc de aşteptare, loc de plecare, loc de venire, loc în care nerăbdarea poate atinge cote insuportabile pentru orice om care a avut sau încă mai are în tălpi, “un rest de umblătură“, vorba domnului Ştefan Agopian. Sau locul care a fost asemuit de domnul Octavian Paler, cu viaţa: viaţa ca un peron.
Peron. Dacă încerc să plonjez în memoria mea, cred că prima mea întîlnire cu un peron, a fost în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Eram un piticot fericit că de pe acel peron, voi întreprinde prima mea călătorie cu trenul. Un tren care avea să mă poarte către o tabără de şcolari. Tabără situată pe undeva, pe lîngă oraşul Braşov, localitate denumită, Bod.
De atunci şi pînă acum, am mai fost pe nenumărate peroane. Nu insist.
Peron. Locul în care cobori grăbit în decursul unei călătorii cu trenul, pentru a-ţi mai cumpăra cîte ceva: o sticlă de apă, un pachet de ţigări, un pachet de biscuiţi.
Peron. Am fost de nenumărate ori pe un peron. Aşteptînd fie să plec, sau aşteptînd pe cineva care vine, aşteptînd ca trenul care deplasează destine să vină sau să plece la timp.
Peron. Urăsc din răsputeri gările terminus, unde peronul este brutal mărginit de şinele îndoite care spun clar, că de aici nu se mai poate merge înainte. Iubesc peste măsură  gările de tranzit ale căror peroane, sunt expresia celei mai limpezi continuităţi: tot ce vine poate pleca, tot ce soseşte se poate opri dar, va pleca mai departe…
Peron. Locul în care oamenii cei mai diferiţi se intersectează, ignorîndu-se. Locul în care fiecare dintre noi, odată ajunşi acolo, pe un peron, îşi manifestă plenar atît singularitatea gîndurilor care îi mînă, cît şi speranţa că odată urcaţi în acel tren-vector către o destinaţie dorită, va putea să topească diferenţa dintre noi. Nu vi se pare curios cum în tren, se leagă conversaţii ad-hoc?
Peron. Ştiţi care este cel mai vast peron actual? Este chiar, internetul. De pe acest peron purcedem mare parte dintre noi, către o călătorie mai mult sau mai puţin în comun, cu oamenii care se îmbarcă în vagoanele trenului vieţilor noastre de internauţi. Călătorim în comun, către o destinaţie limpede: spargerea barierelor de timp şi de spaţiu, care ar putea să ne mai despartă. Vorbim, vorbim, vorbim, pentru a contracara imensul vid al necomunicării, vid instalat pe nesimţite, în iarna vieţilor noastre, din trenul real al vieţilor noastre…
Peronul pe care fiecare dintre noi a poposit nu se ştie de unde, peronul de pe care nici-unul dintre noi, nu ştie unde, de ce, sau cînd, va pleca. Cert este că noi toţi, avem un rest de umblătură pe tastele computerelor noastre. Computere care se confundă cu noile peroane de pe care navigăm…

sâmbătă, 11 februarie 2012

Cum am ales, cum vom alege

Premierul Mihai-Razvan Ungureanu s-a declarat nemultumit, sambata, de faptul ca unii oameni prefera sa stea in casa, "la caldura", in timp ce militarii participa la actiunile de deszapezire.
"Este inadmisibil sa ajungi pe stazile unei localitati in Romania si sa-i vezi pe militari desfundand drumurile in timp ce beneficiarii directi, care sunt si concentatenii nostri, stau in casa la caldura", a spus primul ministru.
"Si am vazut cu totii, aceasta se intampla si la inundatii, si la nameti (...) Nu se poate asa ceva, nu putem plati lenea la nesfarsit", comentat acesta.
Declaratia a fost facuta in timp ce vizita satul Candesti din comuna Dumbraveni, in judetul Vrancea.
"In astfel de situatii, nu ne vaicarim, nu cantam prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsa. Haideti la munca!", a adaugat Mihai-Razvan Ungureanu.
(Preluare de pe HotNews)
Am văzut pe cîteva bloguri, proteste la spusele domnului MRU.
Ce trebuie să afle oamenii, este:
“baronetul” local, care a stat cu mina in spate, asteptind sa vina Guvernul. Buni mai sunt banii de pomeni electorale, insa de deszapezire nu mai sunt bani:
“Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă se întrunesc şi stabilesc localităţile afectate de diverse calamităţi, precum inundaţii sau, cum este în cazul nostru, înzăpeziri de acest gen, iar decizia comitetului este acoperitoare pentru a utiliza Ordonanţa 34, care are un alineat special ce prevede faptul că sumele care se acordă pentru înlăturarea efectelor calamităţilor nu mai trec prin procedura de licitaţie, ci prin încredinţare directă, priorităţile fiind stabilite de comitet. Deci, actuala situaţie decisă la nivelul unui comitet pentru situaţii de urgenţă la nivel judeţean este acoperitoare pentru a utiliza eventualele sume care pot veni din partea Guvernului pentru a ajutora sinistraţii”, a spus Berca.
Pe cine intereseaza cadrul legislativ, este vorba de Ordinul 638/410 din 2005.
(Comentariu preluat de pe politeia)
Am şi eu vorbă să vă spun: sper ca la următoarele alegeri, să voteze oamenii cu memorie, nu doar amărîţii care se bucură în perioadele electorale, la cîte-o sacoşă cu pomană. La ceasurile grele, de cumpănă, aşa cum este acum în întraga ţară, se vede în fiecare localitate, că dacă gospodar ales nu e, nimic bun nu e. Şi mă gîndesc cu destulă îngrijorare, că după această imensă troianiadă, vor urma dezgheţurile cu inundaţiile de rigoare. Sper să mai existe în ţara asta, cîteva capete luminate care să prevină dezastrele viitoare. Că alegerile vor fi, abia după posibilele prăpăduri viitoare. 

Dialog imaginar

- Draga mea, stăm faţă-n faţă cu înfrigurare sub arcada unor amintiri turbulente punînd concomitent pe aceeaşi tipsie un troc de balans arid de intempestivă şi definitivă cenuşă a dragostei noastre, gîndind împreună la frumosul poem al lui Michelangelo Buonarotti:
Cum poate fi, că eu nu mai sunt eu ?
O Doamne, o Doamne, o Doamne !
Cine m-a luat mie însumi,
cine mie mi-a fost mai drag
sau mai mult decît mine poate ce pot eu?
O Doamne, o Doamne, o Doamne !
Cum îmi trece inima…
Cine nu pare că mă atinge ?
Ce este aceasta, Iubire ?
Că în inimă mi-a intrat prin ochi,
pentru puţin spaţiu înăuntru pare să crească;
şi stă să iasă.”
Şi-ţi mai spun, draga mea, iubita mea:
-  dă-ne Doamne o etuvă care să cureţe morbul îndoielii dintre inimile noastre şi nu lăsa mintea noastră proastă să aprindă fitilul distuctiv al prafului de puşcă.
– Iar ai devenit poet fără măsură?
– Poftim?
– Ce tot îmi spui de praf de puşcă!
– Cum?
– Zi şi tu ceva mai simplu: silitră, doar ştii că eu sînt urmaşa zeiţei Diana, ce, ai uitat?
- ?!?

vineri, 10 februarie 2012

Mircea Crişan


În urmă cu nu mai ştiu cîte zeci de ani (poate vreo cinci), respectabilul Mircea Crişan încă avea libertatea de a spune la radio - televizorul pe vremea aceea era un soi de aparat de domeniul sf - că: în california, sunt cutremure de pămînt; în chicago, sunt greve; la bucureşti, au înflorit salcîmii… Superbă butadă pentru cine o poate înţelege!
Acum, libertatea de expresie fără frontiere, îşi spune cuvîntul: numai la bucureşti se întîmplă toate relele din lume, în timp ce toate celelalte meridiane ale mapamondului, şi-au rezolvat problemele. Peste tot înfloresc salcîmii, numai la bucureşti se petrec grozăvii. Mai ales în regimul dictatorial, impus de preşedintele Băsescu.
Maestrul Crişan, avea delicateţea (de fapt interdicţia) de a spune că responsabilii politici de atunci, erau complet depăşiţi de problemele societăţii. Şi se refugia în subtilitate. Acum, noii comici trişti ai comunicării, au deplină libertate să clameze că numai la bucureşti se petrec toate relele din lume. Şi afirmă neadevăruri cu nonşalanţă, la foc automat, fără pic de subtilitate; ba chiar, cu o agresivitate vecină, sau mai bine spus, secantă cu manipularea imbecilizatoare.
Mircea Crişan, avea puterea de a glumi. Făcea haz de necaz. Noii comici ai ecranului, nu mai glumesc; pentru ei, modul lor de “comunicare” reprezintă asaltul LOR final în lupta felixiştilor şi a iliesciştilor, de înfrîngere a noilor aspiraţii legitime, ale românilor încă neatinşi de morbul statului asistenţial.  
Ce va fi, om mai vedea. Sper numai, ca gîdea să nu mai fie crezut de oamenii obişnuiţi  că badea mircea, conjugat de ciuvici, de ciutaci şi de hurezeni, au ultimul cuvînt. N.-AU! 

Un suflu nou in politica

Nu-mi place rolul de ghicitor în stele. Nici profet nu sînt. Îmi exprim numai speranţa că ieri – 09 februarie 2012 – a fost pusă piatra de hotar pentru o nouă generaţie de politicieni care să coaguleze o nouă orientare politică, în acord cu noile vremuri şi cu apartenenţa României la NATO şi la UE. Mă bazez pe un pasaj semnificativ din discursul preşedintelui de la ceremonia depunerii jurămîntului a guvernului Ungureanu:

“Avem un Guvern nou. Felicitări pentru învestitura de astăzi şi aş remarca ceea ce trebuie remarcat. În primul rând sunt doi prim-miniştri, unul care pleacă, altul care vine şi care fac parte din aceeaşi generaţie, generaţia celor cu vârstă de 40 de ani şi puţin. Aş vrea să-i mulţumesc încă o dată celui care pleacă, pentru faptul că în echipa premierului care vine se află numai miniştri care la revoluţie aveau între 11 ani şi 21 de ani. Este probabil cel mai puternic semnal al faptului că a venit timpul schimbării în clasa politică. Este un moment care nu va putea să nu fie luat în seamă nici de celelalte partide, nici de Parlament şi - de ce nu? - nici de populaţie. Aveţi însă, domnule prim-ministru Ungureanu, şi voi, tinerii miniştri de la PDL, o misiune extraordinară şi anume aceea de a confirma. Eu consider că a venit timpul generaţiei voastre şi vreau să subliniez astăzi, la învestitură, că cel mai important lucru pentru România este ca voi, cei tineri, să reuşiţi. De aceea, nu voi ezita să acord tot sprijinul pe care îl pot acorda în calitate de Preşedinte, Guvernului Ungureanu

Am subliniat pasajul despre care cred că ar trebui să fie punctul central al noii politici din România: politica făcută de şi pentru oamenii care în decembrie 1989, erau tineri, încă neatinşi de racilele vechiului sistem social, sistem dovedit de istorie a fi complet falimentar. Sper ca noua generaţie de politicieni să aleagă drept stindard, inspirata sintagmă pronunţată de noul prim ministru al României:  MUNCA, CEA MAI FRUMOASĂ FORMĂ DE PATRIOTISM!
Întreg discursul preşedintelui Băsescu, poate fi citit AICI

joi, 9 februarie 2012

Munca, cea mai frumoasa forma de patriotism

O premieră absolut remarcabilă pentru România, ţara în care de obicei nu se întîmplă (repede) nimic, a fost instalarea unui nou guvern, în circa trei zile. Mutarea preşedintelui Băsescu, de a-l desemna pe merituosul şi impetuosul MRU după demisia onorabilului Boc, a luat prin surprindere întreaga suflare românească. Mai puţin interesantă pentru publicul neiniţiat în treburile politichiei, această veritabilă lovitură de teatru a lăsat adeversarii politici fără vînt în pînzele plutei cu care sperau să navigheze către victorie.
Dacă preşedintele PSD, a lăsat pentru moment spielhozenul la garderobă şi a îmbrăcat costumul unui politician care se vrea responsabil, politician care a ţinut un lung şi neaşteptat de coerent discurs în parlament, preşedintele PNL, după ce a dat o fugă pe la GRIVCO, să capete ceva instrucţiuni, a organizat o conferinţă de presă în care a surprins pe toată lumea prin tonul unui discurs din care accentele de paranoia isterică, au lipsit aproape cu desăvîrşire.
Diferenţa dintre cei doi co-preşedinţi ai USL, este una de imagine: Victor Ponta a priceput că altele sunt apele pe care se navighează acum, în timp ce Crin Antonescu a ales să navigheze pe aceleaşi ape tulburi vînzolite de singura sintagmă care a unit cele două formaţiuni politice: JOS (orice).
Singura problemă a celor doi preşedinţi este: de fapt, singurul marinar veritabil de pe scena politicii româneşti, este preşedintele Băsescu, adică exact cel care a spus că meseria sa este să navigheze prin orice furtună şi să aducă nava în port.
Şi ca necazul să fie cu atît mai mare pentru USL, noul premier, destul de zgîrcit în declaraţii, a afirmat imediat după ce guvernul a fost învestit de parlament, în ciuda grevei parlamentare la care se pretează cu nesimţire opoziţia, a afirma sibilinic: MUNCA, CEA MAI FRUMOASĂ FORMĂ DE PATRIOTISM!
Teribilă lovitură de măciucă pentru cei care încasează bani cu nemiluita, doar pentru că reuşesc o dată la patru ani, să-şi mintă cu neruşinare electoratul şi se strecoară în parlament, uneori numai pentru că măria sa calculatorul, nu dă doi bani pe modul în care a votat poporul.
MRU le dă deja frisoane multora prin altă afirmaţie: eu la ora 6 sînt la birou şi plec numai după ce-mi termin treaba. De precizat pentru cine încă nu a priceput: ora şase dimineaţa! Cum rezervele mele de entuziasm încă nu s-au epuizat, îndrăznesc astăzi să spun, că MRU le-a luat oxigenul demolatorilor. Îndrăznesc să sper că politica JOS CU TOT DINADINSUL, şi-a epuizat resursele. La muncă, dragi tovarăşi!

duminică, 5 februarie 2012

privind in oglinda

Dacă priveşti un animăluţ privindu-se în oglindă, vei observa invariabil că animăluţul respectiv nu ştie că el este cel reflectat acolo. De ce? Simplu: respectivul animăluţ n-are de unde să ştie cum arată el, în realitate! Nici nu mai pun problema conştiinţei de sine la animale, că mă depăşeşte. Apoi. 
Habar nu am care a fost primul individ sau individă din specia umană, care s-a privit într-o  oglindă şi nici, de ce. Nu ştiu nici cine a fost inventatorul oglinzii şi nici în ce scop a făcut-o. Mi-e lehamite să gugălesc şi să aflu, pentru că mi se pare total irelevant. Sau poate E? Nu ştiu.
Cred că privitul în oglindă are mai multe înţelesuri. Sau, măcar, privitul în oglindă ar trebui să aibă un scop bine determinat.
Nu mă gîndesc acum, la scopul îndeobşte perfect îndreptăţit că fiecare dintre noi, vrea să arate lumii în care trăieşte un chip cît mai plăcut. Deci fiecare dintre noi, priveşte în oglindă ca să vadă cum arată şi eventual, să retuşeze ce se poate. Nu putem trăi confortabil într-o lume de hirsuţi cărora nu le mai pasă de cum arată - la modul fizic -, nu?
Dar, nu aceasta este problema despre care vreau să ridic cîteva întrebări. De exemplu, întreb:
- de cîte ori suntem dispuşi să privim în oglinda sufletului nostru şi să asumăm cu sinceritate, ce vedem acolo?
- cît de tare ne doare sau nu, că transformările inerente înaintării în vîrstă ne deformează aproape pe nesimţite, modul de a gîndi şi de a ne comporta?
- cît de greu ne vine să încercăm să ne auto-corectăm dacă avem puterea de a recunoaşte că ceea ce vedem în acea oglindă, nu-l mai reprezintă pe cel care credeam noi, a fi?
E complicat de răspuns măcar la aceste minime întrebări? Voi, ce credeţi?
Care ar fi raportul de importanţă între privitul într-o oglindă care ne arată aşa cum suntem la un moment dat din pdv fizic, şi cum arătăm în urma privitului în inimile noastre, din pdv sufletesc? Ce aspect primează? Cel aparent, sau cel profund? Este aceasta întrebarea care ne influenţează conduita de fiecare zi? Întrebări, mai am. Dar vă invit fie să răspundeţi, fie să puneţi VOI, noi întrebări.
Ce ziceţi? Ne asemănăm cu animăluţele care nu se recunosc în oglindă, pentru că nu ştiu cum sunt ele în realitate? 

Pestera Sfantului Andrei

Românii au fost creştinaţi de Sfantul Apostol Andrei.
"Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu !“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. După moartea sa relicvele s-au păstrat la Patras." 
Sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_(Apostol) 
"Sub numele de Peștera Sfântului Andrei este cunoscut un așezământ religios (mănăstire), situat în Dobrogea, în apropierea localității Ion Corvinjudețul Constanța. Este construit în jurul unei peșteri în care tradiția populară spune că trăit și creștinat, Sfântul Apostol Andrei. Peștera se găsește la mai puțin de 2 kilometri de "Cișmeaua Mihai Eminescu", la apoximativ 4 kilometri de șoseaua Constanța - Ostrov.
După ce în timpul stăpânirii otomane, peștera a fost uitată, prin 1943 a fost redescoperită de preotul Constantin Lembrău, împreună cu avocatul Ion Dinu, pentru ca în 1944, peșterea să fie resfințită și redată cultului, prin construirea unei turle și a unui zid de protecție. Dar, revine în uitare până după 1989, când se reîncep lucrările de dezvoltare a ansamblului monahal, care continuă și actualmente." 




.
Click pe imagini pentru a le mări. 


joi, 2 februarie 2012

Zambete

M-au făcut să rîd la soare , pe o vreme neguroasă 
Şi mi-au transformat în boare ( J ), răsuflarea viforoasă :

Doamnele cu zale dalbe , ce mă-ndreaptă-nspre lumină
Şi mă fac să cred că salbe , de molari în paragină
Se pot transforma în şire de mărgăritare lucii ;
Mi-au trezit din amintire ( ce copil !) şi alunele şi nucii J !…

Doamnele cu mîini de iele si cu suflet de mătase ,
Ce-mi sculptează din măsele , zîmbete victorioase ,
Şlefuind îndemînateci cu unelte de oţel ,
Din caninii mei tomnateci , un surîs de tinerel J !…
                                                *
Vorba lungă-i lălăială ; dar ceva am a vă spune :
Cu firească îndrăzneală , zînelor ( J ) , vă dedic o plecăciune !

miercuri, 1 februarie 2012

Stau in gindurile mele

Stau in gindurile mele si ma fulgera o jale:
ce pacate or’sa-mi spele versurile Dumitale?

Ca si miine, ca si ieri,
 nici nu cer nici nu primesc.

TIMPULE! Nu stiu ce-mi ceri?
Singur o sa ispasesc:

-tot prinosul ce m-apasa;
-toate relele-mi purtari;
-toata latura-mi hidoasa;
-tot ce jindui in visari …!

Stind in gindurile mele,
ma asum asa cum sint:
atzintindu-ma spre stele,
cu genunchiul pe pamint!