joi, 6 octombrie 2011

În raport cu lumea

“- Nu vreţi să-mi spuneţi ce s-a întîmplat atunci, de aţi fost aşa de brusc, aşa de retezător?
 - Nu mai ştiu, nu-mi mai aduc aminte. Oi fi fost plictisit, oi fi fost supărat. Nu mai ţin minte. Dar, drept să-ţi spun, nu-mi pare rău. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prea prevenitor cu oamenii, nici cu cei mai dragi. Mai ales cu ei, nu. îmi spun că, din o sută de ghionţi aruncaţi la întîmplare, se vor găsi doi care să cadă bine şi să rodească. Cînd umblu prin iarbă, nu bag de seamă să nu strivesc un fir de iarbă sau să nu calc un gîndac. Pămîntului nu-i place să ai asemenea atenţii delicate cu el. Calcă, striveşte cît pofteşti – pe urma ta, rădăcini vor continua să crească, dacă sunt rădăcini. Cînd umbli pe pămînt, umbli pe pămînt. Cînd umbli între oameni, umblă între oameni. Puţin (cam) orbeşte. Nu strică. Vei doborî poate unele lucruri – pe cele debile. Dar le vei fertiliza pe celelalte. A mînca ‘vacă turbată’ e un exerciţiu indispensabil. Nu mi l-am cruţat mie şi n-am să-l cruţ nimănui, mai ales atunci cînd se întîmplă să-mi fie drag. E un aliment tonic. Scrîşneşti şi mergi mai departe.”
Scurt fragment din romanul Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian iar această părere abruptă îi aparţine lui Ghiţă Blidaru. Voi, ce părere aveţi ?

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Despre

Nu ştiu cum se face dar, prea bun sau prea priceput la matematică n-am fost, niciodată. Nici la geografie nu am fost prea bun, nici la istorie, nici la alte materii obligatorii cînd am fost eu, elev. Ba, dacă ar fi să fiu sincer, am fost un chiulangiu, notoriu. Băăă, - era lozinca acelor vremuri ale tinereţii mele - băăă, fiţi băieţi deştepţi că e plină ţara de ingineri. Inginerii vechi, munceau la canal (care canal? pot întreba tinerii ?) Inginerii noi, erau ingineri făcuţi pe puncte, dar cine mai ştie cum se acordau atunci, acele puncte? Hai să vă spun. Se acordau acele puncte  atunci, exact cum se acordă acum, diplomele marca SH. Nu ştiţi ce înseamnă SH? Vă spun şi asta: SH sunt iniţialele domnului Spiru Haret, reformatorul învăţămîntului românesc din secolul al XVIII-lea.  În secolul în care trăim,  pardon în primul secol al mileniului XXX, diplomadiada a revenit în mare forţă. Pe puncte. Asta pentru că domnul Bondrea, informator al securităţii ceauşiste, a pus bazele unei universităţi în care principalul scop, este acordarea de diplome pe bandă rulantă, tuturor nulităţilor care îşi doresc aşa ceva. Practică care (uuups!) a devenit literă de lege în toate universităţile, fie ele de stat, auuuu, ba – adică particolere. Apoi, a venit un cretin, domnul Funeriu, om şcolit prin străinătăţuri, om care a obţinut un doctorat condus de un cîştigător al unui premiu Nobel pentru ştiinţă, să pună punct acestei practici. Mare greşeală a făcut. Nu ? A avut acest Funeriu, îndrăzneala de a pune degetul pe rană, şi a reuşit să arate că, noile generaţii de tineri sunt pur şi simplu, analfabete, pentru că nu e aşa, ce poate să-l înveţe pe un tînăr un posesor de diplomă luată pe puncte ? Numai faptul că, poţi deveni un profesor care proferează şi profesează în continuare, neştiinţa. Îndobitocirea. Alinierea la neant. Topirea viitorului într-un perpetuu azi. Moartea trecutului din care ar trebui să învăţăm, cîte ceva. Acum. Revin la ce spuneam la început. Am fost un elev mediocru. Dar. Am avut parte de dascăli adevăraţi, dascăli care m-au învăţat să învăţ. Dascăli care mi-au dat cel mai preţios dar din lume: ştiinţa de a deveni, autodidact.  Dascăli care mi-au insuflat dorinţa de cunoaştere. Dascăli care mi-ai deschis orizontul. Unde sunt acum aceşti dascăli? În persoana abramburicăi care propune ca toţi nătîngii care nu au luat bacul, să fie admişi în facultăţile de tip Bondrea ?