luni, 26 ianuarie 2015

Semne bune anul are

Iubitor de carte fiind, m-am bucurat foarte tare ori de cîte ori pe ecranul tele mai apăreau printre alte hm! emisiuni şi rarele momente de prezentare de carte. Dacă nu mă înşeală memoria prea mult, primele emisiuni în care s-a discutat despre carte i-au  aparţinut lui Cristian Tabără, la Pro TV cu Parte de carte. Nu mai pot localiza momentul; oricum, s-a petrecut cu foarte mulţi ani în urmă. Jovial, cult, Criastian Tabără a întreţinut şi transmis dragostea sa pentru carte cu multă pasiune şi cred că trebuie ca toţi iubitorii de carte să-i mulţumească pentru acest lucru nobil. Mulţumim frumos, Cristian Tabără!
Apoi, iar dacă nu mă înşeală memoria, tot la Pro TV a venit să ne vorbească despre cărţi simpaticul şi inconfundabilul Dan C. Mihăilescu într-o rubrică denumită Omul care aduce cartea. Profesionist al cărţii, critic literar respectat şi autor prolific, domnul Dan C. Mihăilescu a introdus în rubrica sa ceva mai multă rigoare dpdv literar dar, a păstrat linia de bucurie nestăvilită a pasiunii de a citi. Mulţumesc frumos, domnule Dan C.!
A preluat acest frumos şi util obicei Televiziunea Română, prin vocea veşnicului tînăr şi  ferice iubitor de carte, Tudor Călin Zarojanu într-o emisiune tot de cîteva minute – 5 – şi anume, De ce-aş citi. Emisiune desfiinţată samavolnic şi fără explicaţii în urmă cu vreo doi ani, dacă nu mă înşeală iar, memoria...
Ei bine, am aflat de curînd că emisiunea domnului Tudor Călin Zarojanu va reveni pe micul ecran într-un format nou. Bine-ai revenit cu prezentarea de carte, domnule T. C. Z!
Aşadar, semne bune anul are!
Ps. Recent am citit o carte a domnului Tudor Călin Zarojanu, carte intitulată Sfîrşitul lumii. Sper să mă mobilizez şi să prezint măcar pe scurt această formidabilă carte apărută la Polirom în anul 2005.


vineri, 23 ianuarie 2015

Precizare

“Ne putem bucura pe deplin de viaţă abia în momentul în care înţelegem ce sîntem şi ne asumăm aşa cum sîntem, indiferent dacă atingem, fie şi măcar tangenţial, nivelul aspiraţiilor noastre; popular spus, ne bucurăm deplin de viaţă abia atunci cînd ne simţim bine în pielea noastră, eliberaţi de imperative. Cred că viaţa este un dar celest şi nu întotdeauna sîntem capabili să ne înţelegem rostul pe această lume.”
Mă regăsesc în acest citat, pe deplin. Nu-i înţeleg pe cei care vor să facă din viaţa altora un amalgam al propriilor lor convingeri. Adică. Respect alteritatea dar nu pot fi de acord cu cei care neagă dreptul oricărui OM la demnitatea convingerilor sale, indiferent care ar fi acestea: etice, morale, tradiţionale, religioase. Nu! Chiar NU, pentru că în acest mod de a vedea lucrurile aş fi de acord cu o contradicţie în termeni, apropo de libertatea de opinie - care nu coincide - cu libertatea de exprimare a opiniilor.   
Aşadar. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să se bucure de propria sa viaţă lăsîndu-i şi pe ceilalţi să se bucure de viaţa lor aşa cum doresc. Ce-i aşa greu de priceput?
Ps. Ar mai fi multe de spus pe această temă daaar, mă tem că acest subiect este deja  desuet în minţile celor care şi-au pierdut busola bunului simţ. 

joi, 22 ianuarie 2015

Oul

Cum spuneam alaltăieri, în faţa ferestrei mele e un cuib de turturele J
Astăzi a apărut în cuib şi un ou....
Una dintre cele două păsări vine, cloceşte ce cloceşte apoi pleacă ea ştie unde sau de ce apoi iar vine şi cloceşte apoi iar pleacă.
Sper să nu vină îngheţul iar şi să piară puiuţul încă neeclozat
Hai primăvarăăă, HAI! 

Fără titlu

Am primit astăzi un colet cu mai multe cărţi pe care le-am comandat la Polirom în urmă cu cîteva zile. În buna lor tradiţie, cei de la Polirom mi-au pus şi în acest colet - gratis- şi revista lor onorabilă, Suplimentul de cultură.
Subiectul Charlie, este expus pe larg. Preponderent, acest subiect este tratat prin prisma vederilor celor care clamează pe bună dreptate, că dreptul la opinie nu poate fi îngrădit dpdv legal, în nici-un fel.
N-am nimic împotriva dreptului de liberă opinie. Am în schimb o rezervă în ceea de priveşte dreptul la libertatea de exprimare. Chiar nu cred că poţi spune orice, oricum.
Concret. Am să mă refer la un articol scris de Florin Lăzărescu, articol intitulat Libertatea rîsului. Citez: toată viaţa am intrat în conflict cu oamenii care nu suportă o ironie, o glumă pe seama lor sau a anumitor lucruri pe care ei le decretează de la sine putere „cu-aşa-ceva-nu-se-glumeşte”. Dă şi exemple „la întîmplare”: profa (nu profesoara!) pe care o doare mereu capul, isterizată că zîmbeşti în bancă. Colega de clasă care tresare ofuscată că faci mişto de Eminescu. Malacul care pune mîna pe bîtă sau scoate cuţitul: rîzi de orice, dar nu de mama, ca şi cum mă-sa ar fi suprema valoare a lumii. Şamd.
M-am oprit aici  cu citarea pentru că mi se pare că s-a ajuns prea departe. Adică.
Admit la limită că toată construcţia umană despre divinitate poate fi o fantezie născută din obscurantism. Admit - în acest context - că personajele biblice ca Moise, Iisus, Mahomed, chiar dacă au fost certificate dpdv istoric în mod indubitabil, pot fi doar! expresia unor himere în care tradiţionaliştii cred, în timp ce ateii de rit darwinian, nu cred. Admit la limită, aceste raţionamente.
Dar. Dacă ajungem să credem că MAMA (fiecăruia dintre noi) nu este o valoare REALĂ, pe care să o respectăm, ajungem într-un impas: negarea propriei noastre existenţe.
Nu doar „malacul” îşi iubeşte mama. Îmi place să cred că TOŢI o iubim pe femeia care ne-a dat viaţă şi îmi place să cred că dacă renegăm sintagma „cu-aşa-ceva nu-se- glumeşte” sîntem oameni care păstrîndu-şi simţul umorului, nu batjocorim.
Ps. N-am! Crede fiecare, ce vrea. Şi fiecare dintre noi, poate să RÎDĂ cum vrea.

luni, 19 ianuarie 2015

Turtureleeee

La fereastra casei mele e un cuib de turturele J


De fapt, sînt guguştiuci care se deosebesc de turturelele atît prin culoarea penajului cît şi prin obiceiuri. Totuşi, guguştiucii mai sînt denumiţi şi turturele cu guler deci n-am greşit prea mult în cele două versuri J . Dacă aceste păsăruici au cuibărit de pe acum, oare primăvara este aproape? 

duminică, 11 ianuarie 2015

Din nou, despre Charlie

În statusul meu despre subiectul Charlie, n-am făcut referire la religie. DELOC!
N-am nicio problemă cu ateii sau cu cei de altă confesiune, dacă o au. Am în schimb o problemă cu cei care pretind că dreptul la libera exprimare subsumează dreptul de a insulta. Şi precizez din nou: sînt pentru libertatea necondiţionată dpdv legal a presei; sînt pentru dreptul artiştilor de a se manifesta liber.
În acelaşi timp, nu pot admite că dacă eu respect setul de valori al altora, alţii, indifent care ar fi aceştia, au dreptul de a mă insulta pe mine sau au dreptul de a persifla setul meu de valori care se manifestă în limitele bunului simţ. Eu despre asta vorbesc: despre setul minimal de reguli sociale în lipsa cărora, societatea s-ar disipa în anarhie sau măcar în mahalagism.

ps. sînt la fel de preocupat de extinderea fenomenului NOCIV de islamizare ideologică, numai că aceşti descreieraţi care comit atentate sîngeroase n-au nicio legătură cu islamul ca religie. Aici este vorba numai despre lupta pentru putere, chestie care s-a regăsit în istorie în manifestarea tuturor celor care au pretins indiferent cînd, că pot organiza lumea definitiv, potrivit conceptelor lor, prin forţa armelor. Se pare că trebuie să regîndim paradigma “dreptul fără forţă, înseamnă neputinţă”. Aici e aici!   

vineri, 9 ianuarie 2015

Eu nu sînt Charlie

Mă bucur că s-a încheiat şi acest episod absurd în care oameni ucid oameni pentru că au alte păreri.
Deplîng victimele ucise samavolnic.
Pledez hotărît pentru libertatea opiniei.
Dar.
Nu pot fi de acord că libertatea opiniei poate subsuma libertatea de a batjocori ceea ce alţii consideră a fi un reper moral, ca să nu folosesc sintagma reper sfînt.
Dacă în numele libertăţii de opinie batjocorim libertatea altor oameni la opinie sau la modul lor de a fi înseamnă că ceva e defect în modul unora dintre noi de a privi lucrurile.
Libertate de opinie înseamnă în primul rînd să fii onest şi să exprimi ce ai de spus în deplină libertate, ştiind că opinia ta nu ofensează modul altor oameni de a fi, pentru că libertatea nu poate fi exersată decît în vecinătatea libertăţii celorlaţi NU încălcînd-o sau batjocorind-o.  
Dacă opinia ta se bazează doar pe persiflarea altora, asta nu-i nimic altceva decît obrăznicie agresivă. Ori după cum bine se ştie, agresiunea naşte agresiune.
Repet, deplîng victimele ucise în mod samavolnic.
Nimic nu poate justifica crima.
NIMIC!
Aşa că.
Nu sînt Charlie pentru că eu n-am puterea de a-i persifla pe alţi oameni, şi mă aştept ca şi alţi oameni să nu mă persifleze pentru modul meu de a fi.
Nu pledez pentru cenzură, nu pledez pentru legi care să interzică.
Pledez pentru revenirea la bunul simţ care ne-ar permite să convieţuim paşnic indiferent de convingerile noastre, fără să fim tentaţi de a ne constitui în instanţe care să condamne la batjocură modul altor oameni de a fi.
Ironia este ceva, gluma este altceva. Umorul este ceva, batjocura, altceva.
De aceea, eu nu sînt Charlie.



sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Ţarcuri

Se preling timid pe lîngă zidurile noastre interioare toate umbrele neputinţelor noastre de a fi aşa cum credeam că sîntem capabili de a fi. Eşuăm în plîns tăcut sau în scrîşnet surd  şi ne complacem vieţuind în falsitatea zîmbetelor arborate circumstanţial, sperînd întotdeauna, nu ştim niciodată, ce. Trăim - fără să ştim -, în ţarcurile castratoare pe care ni le autoimpunem. Ne înghesuim în preajma sărbătorilor să ne felicităm unii pe alţii de parcă lumea ar începe iar, cu urările noastre; uităm neputinţele şi exacerbăm posibilitatea de a fi aşa cum sîntem. Trăim în oniric pentru că nu sîntem capabili de a ne asuma realitatea zilelor noastre. Trăim în ţarcuri. Fiecare dintre noi, are un ţarc propriu pe care îl cultivează - nu cultivă! - cu asiduitate. Sîntem fericiţi fiecare dintre noi în ţarcul propriu dar ne declarăm nefericiţi în parcul comun care ar trebui să ne adune la un singur loc. LMA!