joi, 31 iulie 2014

Gherla (Zarea), 2 august 1964

“După masivele plecări din Aprilie (mai ales bolnavi, foarte mulţi pe targa, i-am zărit prin interstiţiile seîndurilor de la camera 35) a urmat citirea de către comandantul închisorii a decretului general de graţiere, la 17 iunie. Pentru prima oară se vorbeşte despre „deţinuţi politici”. Pînă acum: „Ce faaace? Deţinuţi politici? Nu zău, mă? Voi sunteţi infractori împotriva securităţii statului, asta sunteţi.” Urmează ca la data de 23 August să „nu mai existe practic nici un deţinut politic”. Despre graţiere ştiusem cu o zi mai înainte, prin morse. Dar acel „practic” mi s-a părut suspect. Poate că n-a fost luat cuvîntul în sensul lui corect care e „de fapt”, „concret” – ci în sensul răspîndit, dar neexact, de „situaţie generală în care cazurile excepţionale fiind foarte rare nu contează”. Gardienii -acum sunt mai vorbăreţi, ba fac şi aluzii la „ce să-i faci aşa a fost, să nu plecaţi cu supărare” – îmi spun că măsura are un caracter absolut. Cu toate acestea, după seria de plecări de la sfîrşitul lui iunie, văzînd că nu fac încă parte nici din seria care a început să fie liberată la 25 iulie, cunosc o stare ilogică de nerăbdare şi anxietate. E stupid, nu mă pot reţine, dar iau aminte că-mi pare rău să fi fost urgisit printre ultimii. Aveam să fiu într-adevăr liberat în chiar ultima zi: numele meu îrneepe cu litera S, n-aveam pile de nici un fel, nu eram bolnav incurabil, fusesem „nesincer cu ancheta”, nu figuram pe listele de turnători („au colaborat cu organele de administraţie”) şi nu mă număram printre reeducaţi. Dar evenimentul liberării se apropie şi poate avea loc din clipă-n clipă. în mica celulă de la Zarcă, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-1 risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, răzgîiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscînd fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pîine cît de mică; ies admirînd mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi. Stau deci în genunchi şi mulţumesc lui Hristos Dumnezeu şi-I făgăduiesc să fac tot ce voi putea spre a mă purta de-acum încolo ca un domn rece în faţa tuturor adversităţilor, piedicilor, zădărîrilor; numai vesel, mereu recunoscător pentru orice bucurie, orice vorbuliţă bună care nu va fi blestem sau înjurătură; şi voiesc mai bine moartea decît să fac păcate strigătoare la cer. Mulţumesc sincer, făgăduiesc serios… Dar cîţi n-au mulţumit şi n-au făgăduit? Gîndul acesta nu mă clatină totuşi pentru că experienţa celorlalţi nu ne e transmisibilă. Aşa îneît buna mea dispoziţie rămîne, doar tulburată de o oarecare agitaţie. Umblu fără a mă opri prin micuţa celulă. Perspectiva liberării mă furnică, dar mă cuprinde apoi şi presimţirea că mă voi întoarce în închisoare – şi par că mi-o doresc. Poate că aici trebuia să rămînem cu toţii, poate că era mai uşor, mai bine.”
Nicu Steinhardt / Jurnalul fericirii

miercuri, 30 iulie 2014

Cibernetica şi Dumnezeu

“Pînă la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de ştiinţă lipsiţi de
credinţă în Dumnezeu. Deşi Bettex, încă din veacul trecut, spunea că la cei
simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi.desigur nu. Bacon,
acum mai bine de trei veacuri, tot la cărturari se referea certîndu-i că nu-1 pot
gîndi pe Tatăl numai deoarece, potrivit cuvintelor Evangheliei, „se rătăcesc
necitind Scriptura şi necunoscînd puterea lui Dumnezeu."
Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al ştiinţelor
dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator.
Biologia: admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în
acţiune după un program dinainte stabilit (înnăscut zice Monod) şi că transmit
numai selectiv - există neuroni specializaţi numai pentru viziunea liniilor drepte,
spre pildă -, realitatea fiind analizată în fiecare situaţie după criterii preexistente.
Codul genetic? Fixat şi invariabil, programat. Constituţia atomului? Numai
după anumite modele arhetipale, programate. Limbajul? Structurat şi el, ca
inconştientul, după program. Invarianta speciilor? Tot dovada unor limite
prevăzute. Reţeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu
infinite, deci iar structuri, programare.
Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atîtea recunoaşteri ale
unor modele. Să fie toate spontane şi întîmplătoare? Aida de! Cibernetica este
suprema dovadă raţional ştiinţifică a creaţiei, noţiunea universală de programare

nu mai îngăduie nici o îndoială cu privire la existenta Creatorului.” 
N. Steinhard / Jurnalul fericirii

marți, 29 iulie 2014

Religie şi terorism

- guest post - 
Tentativa secretarului de stat American John Kerry de a obtine un armistitiu de o saptamana intre Israel si Hamas s-a dovedit un esec de proportii. Iar esecul I se poate imputa direct oficialului American care a preferat, gresit, sa inceapa negocieri cu sustinatorii Hamasului in regiune, Turcia si Qatarul, in loc sa continue sa lucreze alaturi de Egypt. Propunerea lui John Kerry oferea totul Hamas si nimic Israelului. Nu este deci de mirare ca ptr prima data in istorie cabinetul israelian a refuzat in unanimitate propunerea iar presa israeliana il sfasie pe actualul secretar de stat.
Nu faptul ca aceasta tentativa de incetare a focului s-a nascut moarta ci faptul ca, contrar catehismului stangii occidentale, strada araba nu s-a revoltat impotriva acestei incursiuni a Israelului impotriva Hamasului. Degeaba s-a agitat postul de televiziune Al Jazeera (finantat de Qatar), Liga araba nu s-a deranjat sa organizeze o reuniune de urgenta (dupa tipicul obisnuit), in West Bank s-a inregistrat doar un protest de mica amploare si la Teheran, regimul a scos in strada cateva mii de personae. Liderii Hezbollah s-au declarant alaturi de fratii din Hamas dar s-au oprit la declaratii ptr ca militantii proprii sunt angajati in lupte in Siria si Irak impotriva militantilor ISIS. Militanti care au capturat recent o baza militara din nordul Siriei, au decapitat soldatii luati prizonieri si le-au lasat corpurile sa putrezeasca ptr intimidarea populatiei civile.
In schimb la Paris, la Roma, la Berlin si in alte capitale occidentale au avut loc demonstratii violente, sinagogile si proprietatile evreiesti au fost devastate, iar demonstrantii au purtat pancarte pe care au scris “Evreii gazati”. Ptr lumea occidentala sofisticata si cosmopolita care si-a facut un fetis din cauza palestiniana aceste demonstratii au fost un soc. Asa cum socati sunt in continuare si reprezentantii stangii intelectuale cand vad ca in lumea araba “conflictul” palestiniano-israelian nu reprezinta adevarata problema si ca extremismul religios are cauze vechi, profunde si care tin pana la urma de istoria islamului. Stanga occidentala a preferat sa vada in islam o religie pura si pasnica, si a inghitit pe nemestecate propaganda islamista care vinde aceasta fata a religiei intemeiate de profetul Mahomed. Vocile care au sustinut intotdeauna ca islamul este o religie contradictorie, ca diviziunile din islam sunt profunde si ca deriva din contradictiile innascute ale religiei au fost luate in derizoriu, studiosii care au indraznit sa spuna aceste lucruri au fost numiti orientalisti, extremisti si instigatori. Aciasi intelectuali de stanga au preferat sa compare crestinismul cu islamul si au comparat miscarile fundamentaliste care zguduie lumea araba cu miscarile reformiste crestine din secolele 16-17, si cu razboaiele religioase care le-au urmat. Aceleasi minti luminate au promovat ideia separatiei statului de religie in lumea islamica uitand ca acest lucru este imposibil. Coranul nu face nici o diferenta intre stat si religie, cele doua sunt unite iar a le separa inseamna sa refuzi invatatura aceluiasi Coran, o carte care spre deosebire de Biblie, este considerata cuvantul lui Dumnezeu.
Lumea occidentala nu stie cum sa raspunda acestei provocari si prefera sa planga pe umarul civililor palestinieni ucisi si raniti decat sa vada ca islamul radical este din ce in ce mai puternic. Bisericile arse din Mosul, moscheea care adapostea mormantul profetului Iona facuta scrum, decretul care ordona mutilarea genitala a tuturor femeilor intre 15 si 45 de ani din zona controlata de ISIS, decapitarile din nordul Siriei, gonirea si jefuirea crestinilor sunt lucruri care se pot intampla foarte bine si in Europa occidentala. Catedralele vor putea fi puse la pamant, muzeele dinamitate, scolile inchise, barurile homosexualilor atacate cu cocktailuri molotov daca ISIS si gruparile islamiste radicale vor avea castig de cauza.
Intelectualii de stanga deplang faptul ca micutii palestinieni devin victimele acestui conflict. Dar a avut curiozitatea vreun subtire intelectual de stanga de la Paris sau Londra sa se uite pe filmuletele filmate in gradinitele din Gaza in care copilasi canta “Vom muri ptr islam”, fac exercitii de mers pe burta si exerseaza tirul pe tinte de carton pe a caror frunte se afla steagul statului Israel? Au citit acesti intelectuali manualele dupa care invata aceeasi copii si in care sunt invatati ca singurul evreu bun este un evreu mort? S-au uitat domniile lor la emisiunile televiziunii din Gaza la care liderii Hamasului cer populatiei civile sa se urce pe acoperisurile caselor in timpul raidurilor israeliene si sa astepte martiriul in numele islamului? Raspunsul la toate aceste intrebari este un categoric “Nu”.
Clemy


duminică, 27 iulie 2014

Edenland

Dacă n-aţi plecat încă în concediu sau, dacă v-aţi întors deja şi mai aveţi chef de relaxare, vă sugerez o destinaţie interesantă: Edenland. Situat în pădurea Baloteşti, 
Edenland este un parc de distracţii relativ nou şi amatorul de distracţie are de unde alege: tir cu arcul, plimbare cu bicicleta, ping-pong, paintbal, airsoft, jumping şi regina balului, mersul din copac în copac la înălţime. Există mai multe trasee de la uşor pentru copiii de la 4 la 6 ani,
trasee cu dificultate medie pentru prudenţi
şi trasee dificile pentru temerarii fără limită de vîrstă.
Echipamentul se procură de la faţa locului iar căţărătorii sunt straşnic instruiţi înainte de a intra pe traseu. O repriză de căţărat durează cam trei ore pentru achivalentul a 40 lei. Noi ne-am mulţumit să mergem per pedes cu ochii pe sus, urmărindu-i cu uimire pe piciloi şi pe piciloaice cum se avîntă printre copaci, unii la înălţime mică iar alţii la peste 15 metri înălţime dacă nu cumva chiar mai mult. Am ameţit numai privindu-i! 
Sunt şi ceva maturi printre ei dar nu chiar aşa de mulţi. Am aproximat în parcarea de la intrare că ar fi cea mai mult de o sută de autoturisme. Plus oamenii care au ajuns aici cu microbuzul pus la dispoziţie de patron, microbus care pleacă la ore pare (10, 12, 14, 16) de la capătul liniei 41 de la Casa Presei, şi la ore impare (11, 13, etc) de la Edenland.
Pur şi simplu, pădurea forfoteşte. Evident că este răcoare dar aerul era cam încărcat de umiditate. La un moment dat, am părăsit locul amenajat pentru căţărători şi am mers pe o alee amenajată lîngă gardul împrejmuitor. Ştiam că lipseşte ceva. Ce? Abia cînd am auzit pentru a nu ştiu cîta oară, zgomotul de la avioanele care vin şi pleacă de pe aeroportul din apropiere, am înţeles: din pădurea asta, lipseşte cîntecul de păsărele... le-au alungat oamenii şi de aici... Nu se ştie cum, s-a rătăcit pe aici şi o operă de artă... 
Încă de la intrare eşti avertizat că n-ai voie să intri cu nici-un fel de băutură sau cu de-ale gurii. În regulamentul afişat la intrare, printre altele, este stipulat inclusiv că poţi fi dat afară de cei cîţiva bodigarzi care se plimbă neagresivi, printre petrecăreţi. 
Bun, dar dacă ţi se face cumva foame ce faci? Ai de ales: hot dog la 4 lei, sau meniul cu pui sau cu cîrnaţi, la 22 ron. De baut suc natural de lămîie sau de portocale, rece şi bun. Desert, ai de ales între diferitele soiuri de clătite cu topicuri diverse. Desigur că există şi toaletă numai că eşti avertizat la intrare: atenţie, podeaua este umedă. Deci, atenţie!
Dacă o zi întreagă nu ţi-a fost de ajuns şi n-ai chef să mergi acasă, poţi rămîne şi peste noapte. O sumedenie de căsuţe pitulate în copaci, te aşteaptă primitoare să te odihneşti. Contra cost, desigur. Cum noi ne-am făcut o idee şi practic nu prea mai aveam ce face pe aici, am plecat către ieşire unde l-am găsit pe nenea şoferul prins într-o discuţie îndîrjită cu doi agenţi de pază.

Despre ce vorbeau? Normal: despre diferenţele dintre „înainte” şi „acum”. Cînd a fost mai bine? Şoferul părea să spună că acum, unul dintre agenţi era de părere că înainte, iar celălat părea să fie dacă nu indiferent, măcar la jumătatea dintre părerile celor doi.
Şi ca să vă faceţi o idee
Petrecere plăcută!





vineri, 25 iulie 2014

NAUFRAGIU CU NABADAI

Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc / S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic. / Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti, / Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti. / Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu, / Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu. / Că din marea încleştare, din a valurilor sevă, Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă: / Doi broscani şi cu-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaică / Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusneci şi cu-o rusoaică, / Doi nemţoci cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică, / Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică. / Başca au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicani / Şi cu-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani. / Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor / Evident că împreună cu americanca lor.

Şi-n final, să vezi necazu’: cocoţaţi frumos pe-o stâncă, / Uite c-au scăpat ai dracu’ doi români şi cu-o româncă!

Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat / Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa / Să rămană numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel / Fac de-o săptămană-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteptă, poate pică tam-nesam / Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam. / Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică / Pe vreun kilogram de votcă chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor / Şi-au plecat în largul zării înotând cu mare zor. Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă / Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă, / Blestemându-şi a ei soartă îi priveşte pofticioasă. / Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze / Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă / Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră… / Iar românii cei uniţi în cultură şi idei / Au format fix trei partide şi se ceartă între ei.
 Sorin Olariu

joi, 24 iulie 2014

Dialogul pe la noi

În volumul Seminţe apărut la Humanitas în 2008, filosoful Alexandru Dragomir spune:
- La noi, dialogul rareori depăşeşte faza “cine are dreptate”, respectiv “care pe care”. Şi cum ar putea-o depăşi? În dialog, fiecare se consideră egal cu interlocutorul, altfel ar fi vorba despre un proces de învăţare. Iar ce spune fiecare (“părerea lui”) este ce a gîndit, gîndirea lui. Dacă iese că nu are dreptate, resimte nu numai că nu e aşa cum a gîndit el, ci şi, în primul rînd, că a greşit în gîndirea lui, că a gîndit greşit. Şi cum omul este, cică, raţional, resimte asta ca pe ceva grav, ba poate ca pe cel mai grav lucru. Deci rezultatul dialogului este resimţit de fiecare personal, şi nicidecum în ce priveşte obiectul discuţiei. Rezultatul dialogului se mută de pe obiect pe persoană, în speţă pe “X e mai deştept”, respectiv “Y e mai prost”, în care – şi asta e important -, X ori Y pot fi EU.
De aici se vede înţelepciunea lui Socrate atunci cînd declară, de la bun început, “că nu ştie”. Înţelepciunea lui Socrate înseamnă că el stă pe post de prost.
De asta discuţiile de pe la noi alunecă foarte repede în : “stai să-ţi spun eu”, “ascultă-mă pe mine”, “nu ştii (nu eşti expert, specialist, informat etc), eu ştiu mai bine” – şi toate numai pentru a aluneca de la situaţia de dialog la situaţia de învăţare, în care, fireşte, Eu este învăţătorul. Cumpăna dialogului (doi interlocutori egali) se pierde în felul acesta – ceea ce nu înseamnă că avem nevoie de un nou Socrate. După 2500 de ani, nu putem să o luăm aşa. Nevoia pe care o avem azi e de deprindere, de o disciplină pe care de acum o ştim, dar pe care incultura noastră ne împiedică să o realizăm.

Cursa Malayesia MH17 nu este Lusitania

Doborarea avionului malayesian de catre o racheta lansata de separatistii pro-rusi a fost comparata de multi analisti cu scufundarea Lusitaniei in 1915 de catre un submarin german. Mai multi analisti s-au grabit sa faca paralele intre cele doua evenimente si au ajuns la concluzia ca in tragedia avionului de pasageri va determina lumea occidentala sa ia atitudine fata de actiunile expansioniste ale lui Vladmir Putin. Nu ma numar printre cei care gandesc astfel si nu pentru ca as dovedi simpatie pentru actiunile Rusiei in est ci pentru ca in actuala situatie internationala, din pacate, Occidentul are nevoie de Rusia si nu doar din punct de vedere  economic ci si politic si militar.
Spun asta pentru ca in timp ce presa internationala da o mare atentie dramelor umane legate de avionul malayesian, in Orient, lucrurile se inscriu pe o turnanta din ce in ce mai proasta. 
Citeşte  mai departe  AICI



luni, 21 iulie 2014

Limpede

Cel puţin, aşa mi se pare mie: dreapta reprezentată de pdl+pnl ne va propune un candidat pentru alegerile prezidenţiale; candidat care va fi desemnat nu se ştie cînd, alegerea dumnealor, a unificatorilor, urmînd a fi găsirea celui mai bun candidat dintre domnul Predoiu, fie numele său binecuvîntat de toţi infractorii care au viaţă mai uşoară după promulgarea codurilor penale şi domnul Johanis, primarul Sibiului, de atîta amar de vreme primar, deşi nimeni n-a reuşit să afle ce anume îl califică pentru o funcţie publică pe acest simpatic? dar ermetic, sas/neamţ.
MRU a ales să se retragă din competiţia prezidenţială negociindu-şi un post de conducere în pdl unde va fi desigur, unul dintre arizanii contopirii pdl (Blaga ştie de ce) în partidul care a fost parte activă la lovitura de stat din 2012, adică pnl.
Rămîne pe dinafara alianţei dreptacilor pmp, cu candidatul anunţat de doamna Udrea şi confirmat de preşedintele Băsescu: Diaconescu. Nu Dan ci, Cristian.
Domnul Cataramă vine să întregească galeria de indivizi care se vor hrăni toată viaţa lor, din onoarea de a-şi fi depus candidatura la prezidenţiale. Nepoţii lor vor avea cu ce se mîndri!
Doamna Macovei se alintă şi afirmă la rîndu-i că tare mult i-ar plăcea să fie măsurată/analizată/sondată pentru acest tip de alegeri. Niet! Zis-a domnul Blaga, că aici nu e pe toane.
Corect, nu e pe toane: numai cine nu vrea să vadă nu pricepe imensul blat: toţi dreptacii luptă din răsputeri ca după zece ani de preşedinţie Băsescu, să aibă şi pesedeaua MĂCAR un mandat la trei coceni!

De ce? Vă las să ghiciţi. Indiciu: pariu că viitoarele alegeri parlamentare din 2016, vor fi cîştigate de actualii blatişti; iar unul dintre ei, poate chiar MRU, va fi desemnat prim ministru? 

duminică, 20 iulie 2014

Schimbă-i cu forţa

Parcă ăsta era sloganul partidului FC. Chiar mi-au plăcut concizia şi ţinta acestui slogan. Drept urmare, la europarlamentare am votat Lista lui MRU. Cer scuze că n-am reţinut nici-un alt nume de pe acea listă pe care am parcurs-o atent, listă compusă numai din oameni ireproşabili dpdv moral şi valoroşi ca pregătire profesională, dar acest lucru  este oricum, secundar.
Ulterior, cînd s-a scindat PDL şi a apărut PMP, n-am avut nicio tresărire. Pur şi simplu nu mi-a păsat. Nici cînd PDL şi PNL au anunţat unireo/absorbţio/fuziuneo sau ce-o mai fi, iar nu m-a interesat subiectul. Am contat în continuare pe FC conştient de faptul că anul acesta este posibil să n-aibă succes la prezidenţiale, convins fiind în schimb că acest partid se va pregăti cu tenacitate şi temeinicie pentru viitoarele alegeri.
De ceva vreme se auzea insistent un zvon: că FC se va lăsa absorbit/topit/etc în PDL. Circumspect, am aşteptat o poziţie oficială. Ei bine, această poziţie a venit: cu seninătate, domnul MRU a anunţat că acceptă funcţia de prim cărător al mapei domnului Blaga.
Ei bine, tot cu seninătate anunţ şi eu: nu doar că nu mai vreau să ştiu de pmp,pdl,pnl,fc şi alte găşti de profitori ai naivităţii bietului electorat, dar şi că nu voi participa la alegerile prezidenţiale din acest an chiar de-ar fi să iasă preşedinte Scaraoţki în persoană.
S-a terminat cu sloganul domnului Carp: acum, lupta cu socialiştii poate să înceapă, s-a terminat şi cu alegerea răului cel mai mic, despre care nu se mai ştie prea bine care e.
Nu mai vreau să ştiu chiar nimic de aceşti swingeri politici care s-au luat peste tot şi în toate poziţiile toţi pe toate şi toate pe toţi.

Chiar aştept o mişcare venită de jos, care chiar să-i schimbe cu forţa pe toţi aceşti mincinoşi avizi de putere şi de averi nemuncite!  

vineri, 18 iulie 2014

Papa şi orfanul

„S-a întîmplat în Polonia, imediat după război. Un om salvase din Holocaust un copil evreu, ascunzîndu-l de nemţi cu grijă şi devotament pe toată durata ocupaţiei. Părinţii lui pieriseră. Acum, după ce primejdia trecuse, omul veni într-o zi cu copilul la un preot cerîndu-i să-l boteze. Omului, un bun catolic, îi păsa desigur de mîntuirea veşnică a sufletului copilului. Spre surprinderea lui însă, preotul îl întrebă: Crezi că părinţii lui  ar fi fost de acord cu botezul? Nu, admise omul, din cîte i-am cunoscut. Ar fi dorit să fie crescut ca evreu.  Atunci, zise preotul, el nu trebuie botezat. Preotul acesta purta numele de Carol Wojtila; posteritatea îl va cunoaşte întotdeauna sub numele de Papa Ioan-Paul al II-lea.
Ne închipuim şocul omului: era creştin, catolic şi era convins că deţine adevărul; iar adevărul – cităm din nou celebra spusă din Evanghelia după Ioan – vă face liberi. Era deci liber, se gîndea el, fiindcă credea în Cristos; or, credinţa lui îi poruncea – credea el – să-l salveze şi spiritual pe copilul pe care îl salvase trupeşte şi să-l facă şi pe el liber întru Cristos. Greşit, îl contrazice preotul: a răpi un copil din comunitatea lui persecutată, aproape exterminată, incapabilă să se opună, nu-i un act moral, deoarece impune silnic copilului o condiţie pe care părinţii să-i n-au dorit-o, ba poate chiar au detestat-o. A dori să-l creştinezi în pofida acelora nu-i decît echivalentul edulcorat al unui botez forţat, din cauză că privează de libertate şi pe părinţi post mortem, şi pe copil în viaţă. Omul care, plin de bune intenţii şi de credinţă în Dumnezeu, voia să boteze copilul se abătuse de la adevăr şi îşi compromisese, în consecinţă, propria libertate. De ce? Deoarece voia să o ia altora.”
Am selectat acest fragment din cartea domnului Andrei Cornea / Miracolul / Humanitas / 2014 / pag. 46.

De ce? Vă las să înţelegeţi ce vreţi.  Mă întreb numai, cum ar fi procedat un musulman cu acest copil. 

De pe FB

Am citit pe FB un status: 

“O decizie istorica: fuziunea prin comasare (nu prin absorbtie) PDL - PNL. Urmeaza o noua fuziune (de data aceasta prin absorbtie): cea a FC de catre PDL. Statut, program politic, sigla, steag - toate noi. Satisfactia lucrului bine facut. Batalia politica cu stanga socialista poate sa inceapa.”

Am citit iar. Nu există dubiu: dintr-un intelectual distins şi apreciat, un cunoscut profesor s-a transformat aproape peste noapte într-un banal propagandist (ca să nu spun postac).

O cunoscută jurnalistă a replicat: “Bătălia cu stânga poate să înceapă? N-am avut încă motiv de râs pe ziua de azi. Merci.”

Atunci mi-am făcut curaj şi am spus şi eu cîte ceva:

Cred că tocmai această cîrdăşie îi va convinge pe mulţi simpatizanţi ai dreptei (atîta cum şi cîtă e) să stea acasă la alegeri. Am impresia că jocurile sunt făcute: după zece ani de preşedinţie Băsescu, urmează măcar un mandat de preşedinte prentru PSD. Altfel, nu-mi explic inclusiv alipirea FC la această construcţie. Eu cel puţin, nu voi vota niciodată o alianţă în care se regăsesc autorii puciului din 2012.
+
 PDL nu pricepe un lucru elementar: că neavînd electorat captiv, nu se poate alipi de un partid părtaş la puciul din 2012 socotind că puţinii votanţi pe care-i mai mare se alătură/adună automat la puţinii votanţi ai PNL, şi că votanţii lui MRU se vor alinia automat şi vor vota proiectul politic presupus a fi antipsd. Eroare gravă domnilor! Votanţii dumneavoastră au votat proiectul preşedintelui Băsescu: ARDE-I pe corupţi! Ori dacă mizaţi pe amnezia celor care-au suferit fizic, la puciul din 2012, aşteptaţi-vă ca în afară de votul venit de la familiile dumneavoastră, să nu mai aveţi prea mult sprijin de la electoratul antipsd.
+
Altele în acelaşi ton.

Trec peste reacţia domnului professor care a oscilat între persiflare şi iritare sfîrşind cu o democratică cenzură şi vă întreb: netezesc dreptacii calea către o victorie a PSD+acoliţii lor în lupta(?) pentru Cotroceni?



luni, 14 iulie 2014

Cam aşa, la zi

Privesc vag amuzat, cum toţi epigonii preşedintelui încearcă să i se substituie. Cred că pe aceşti oameni, ca să nu le spun altfel, îi chinuie neputinţa de a-şi face/construi o identitate politică; respectiv, o aură la care să se închine toţi cei care au crezut în proiectul preşedintelui Băsescu: ARDE-I pe corupţi! 
Ei bine dragilor, vă spun secretul lui Polichinelle: sunteţi cu toţii, nişte micimani. N-aveţi proiect, n-aveţi anvergură, n-aveţi credibilitate. Sunteţi nuli dpdv politic. TOŢI! De ce? Pentru că faceţi greşeala pe care a făcut-o PDL, în momentele sale de glorie: a crezut că are un electorat captiv, aşa cum are psd. Zero electorat captiv dar, cred că nu vă pasă prea tare de chestia asta.
+
Bon. S-a născut Varza de Harvard.  
Acum e clar de ce-a pus-o tonta ministreasă? 
Pentru că obiectivul urmărit de psd este limpede: să distrugă macrostabilitatea economiei. 
Asta a făcut şi motocicleanu, remember? 
Aloooo opoziţia, se aude? Dormiţi pe voi.
+

Nu-l subestimaţi pe Ponta! 
Este un trăgător de spuză pe turta sa, (aproape) imbatabil. 
Individul este mult mai periculos decît pare pentru că este viclean; viclean mult peste imaginaţia omului obişnuit, despre viclenie. 
Acest individ este amoral, nu imoral. 
Din păcate, cei 40% dintre cetăţenii care se declară dispuşi să-l voteze sunt aidoma lui. 
Aici este pericolul reprezentat de mitomanul plagiator: se bazează pe cei mulţi, proşti şi la fel de vicleni (aproape) ca el. 
Remember teoria populară? : A furat daaar, ne-a dat şi nouă cîte ceva, saaau, ne-a lăsat şi pe noi să furăm. 
Noapte bună, România, noapte bună!

Gata CM 2014

N-am ţinut cu nemţii dar eram sigur că vor cîştiga. Pentru următorul campionat mondial de fotbal, care va avea loc în Rusia, am un singur lucru de spus: hai sictir FIFA!

joi, 10 iulie 2014

Finala

- guest post -
Lupta ptr castigarea cupei mondiale la fotbal se va da duminica intre Germania si Argentina. O finala clasica, o ocazie unica ptr Germania sa razbune finala pierduta in Mexic 1986 in fata echipei Argentinei al carei capitan era Diego Maradona. O finala pierduta nemeritat datorita unui gol marcat cu mana de acelasi Maradona. Dar aceasta este doar istorie antica din perspectiva fotbalului contemporan. Duminica se vor intalni nu doar reprezentantele Europei si Americii ci si exponentele a doua stiluri de joc iar partida va fi o confruntare intre viitorul si trecutul fotbalului mondial. Va castiga Germania care a reusit sa reinventeze jocul de pase reducand numarul acestora si reintroducand atacul in forta si bazandu-se pe puterea cumulative a echipei sau va avea din nou castig de cauza o echipa de lider? Va castiga Germania care a aratat ca o campioana mondiala si a muncit ptr aceasta onoare sau se va impune Argentina care nu a impresionat pe nimeni dar a stiut sa profite de ocaziile care i s-au oferit?
Semifinalele care au consfintit aceasta confruntare au fost cat se poate de diferite. Germania s-a impus dupa un joc spectaculos in fata unei echipe a Brazliei neputincioase iar Argentina s-a calificat la finalul unui meci in care nu s-a intamplat nimic, in care Messi nu s-a vazut aproape deloc si in care amandoua echipele s-au temut sa joace din frica de a pierde partida.
Ce se poate spune despre o echipa care pierde la 6 goluri diferenta intr-o semifinala de Campionat Mondial? Daca Germania s-ar fi confruntat cu FC Tandarei sau cu Juventus Colentina acest scor ar fi fost poate chiar onorabil. Dar cand adversara batuta mar la un scor istoric fara precedent in istoria campionatelor mondiale se numeste Brazilia, oricine se poate intreba cum de a ajuns o echipa atat de slaba intr-o faza atat de inaintata a competitiei. Mai mult, este oare posibil ca Brazilia sa fi intrat intr-un declin sportiv ce nu mai poate fi redresat? Raspunsul la prima intrebare este simplu: prin grija FIFA, prin arbitraje mai mult decat indoielnice, Brazilia a reusit sa fie impinsa nemeritat in semifinala campionatului mondial. Raspunsul la cea de a doua intrebare este mai greu de dat dar inclin sa cred ca o echipa nationala care se prabuseste fizic si psihic in absenta a doi jucatori importanti are carente mult mai grave decat emotivitatea afisata la inceputul si finalul meciului.
In ceea ce priveste meciul fara istoric dintre Argentina si Olanda nu pot spune decat ca a aratat ca tacticizarea excesiva nu doar ca plictiseste spectatorii dar nici nu da rezultatele scontate. Olanda care a macelarit Spania, campioana mondiala din Africa de Sud, s-a temut sa isi depaseasca statutul de surpriza a acestei competitii si a mizat totul pe loteria loviturilor de departajare uitand proverbul ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Argentina, care nu a stralucit defel pe parcursul intregii competitii, a avut marele merit de a fi reusit sa isi tina nervii in frau si sa nu rateze loviturile de la 11 m.
Eu as indrazni sa pariez pe Germania si voi sustine o echipa care stie cand sa apese pe acceleratie, care stie sa joace si nu doar sa paseze de dragul paselor. Ma intreb oare pe cine vor sustine spectatorii brazilieni: echipa Germaniei care a trimis nationala Braziliei in compania onoranta a Zairului si Haiti (alte echipe care au reusit sa fie conduse la pauza unui meci de campionat mondial cu 5 goluri diferenta) sau eternal rivala Argentina? Nu as vrea sa fiu pusa sa fac o astfel de alegere si nu cred ca exista suficiente antidepresante, bauturi alchoolice si leacuri vrajitoresti ptr a da o solutie care sa linisteasca sufletul zdrobit al brazilienilor.

Clemy

luni, 7 iulie 2014

Sport şi politică

- guest post -
Saptamana care s-a incheiat a stat sub semnul sportului: de la aristocraticul tenis la popularul fotbal, trecand prin inceputul Turului Frantei, week endul sportiv a avut ceva ptr fiecare amator de sport din Romania si din lume.
Ptr romani insa inclin sa cred ca tenisul a intrecut in ultimele luni in popularitate fotbalul prin prisma rezultatelor Simonei Halep. Cum este oare posibil asta?
Tenisul si fotbalul sunt doua sporturi cat se poate de diferite. Nu doar ca tenisul este un sport individual dar este si scump, este mostenitorul jocurilor regilor Frantei si Angliei, iar popularitatea lui in ultimii 150 de ani se datoreaza in buna parte lui Eduard al 7-lea, un entuziast al acestui joc. Fotbalul in schimb este sportul maselor largi populare, este sportul de echipa prin excelenta. Asta nu inseamna ca fotbalul nu a cunoscut personalitati individuale de exceptie. De la Pele, la Beckenbauer, la Maradona, Hagi si Beckham, sunt numerosi jucatorii care au intrat in legenda datorita calitatilor lor exceptionale. Dar acesti jucatori au reusit sa aiba un impact asupra jocului doar in masura in care au avut colegi de echipe aproape tot la fel de buni ca si ei. Un jucator de tenis, fie el Federer, Agassi, Nadal sau Becker nu are nevoie decat de propria persoana si performantele tin pana la urma de forma fizica si de circumstante.
Romania a urmarit cu sufletul la gura nu mondialul Brazilian ci turneul de la Wimblendon unde Simona Halep a reusit sa ajunga in semifinale. Intr-o tara in care mediocritatea este salutata si invarteala marunta este considerata normala, o tara in care guvernul se chinuie sa creasca numarul de studenti la facultatile private (adevarate fabrici de diplome) natiunea admira o fata care a reusit sa ajunga intre primele cinci jucatoare ale lumii sfidand normele nationale si apeland la munca si seriozitate. Simona Halep este imaginea pe care noi romanii dorim sa o proiectam despre noi insine si nu cea pe care o vedem in fiecare zi in oglinda personala si colectiva. Succesul ei este si succesul nostru, victoriile ei sunt un symbol al unei iertari mentale colective.
Nu a mirat pe nimeni faptul ca Romania nu s-a calificat la acest campionat mondial. Ptr ca echipa nationala sa fi jucat in Brazilia ar fi fost necesar un miracol de care nici toate moastele si icoanele facatoare de minuni din tara nu ar fi fost in stare sa il faca posibil. Putem deci sa ne intrebam cum se face ca o tara ca Costa Rica, sa ajunga in sferturi iar Romania sa chibiteze pe margini? Are Costa Rica o liga nationala mai puternica decat cea din Romania? Categoric nu. Dar federatia Costa Ricana pune pret pe cinste si munca, pe cand federatia Romana de fotbal prefera blatul si invarteala care umple buzunarele. Cu o astfel de reteta, cu un campionat mondial care se zbate in cea mai mocirloasa mediocritate, Romania va privi la televizor multe alte campionate mondiale si europene.
Sigur, sportul este si un vehicol politic. In Brazilia si Argentina de pilda, fotbalul nu este doar un sport, ci o cvasi religie, un mijloc de a tine in frau o populatie care se confrunta cu grave probleme economice. O populatie care isi tine rasuflarea in timpul unui meci, care e mai atenta la freza unui sportiv sau comenteaza ad nausem o faza de joc va da mai putina atentie activitatilor politice ale guvernantilor. Iar in Romania, in lipsa calificarii Nationalei de fotbal la campionatul mondial, guvernantii se agata de Simona Halep in speranta ca imaginea ei buna se va transforma si asupra lor. Cum poate fi altfel calificat gestul lui Victor Ponta care se si grabise sa-si reserve un bilet ptr finala feminina de la Wimblendon in speranta ca va fi prezentat sustinandu-si din tribune compatrioata.
Romania consuma o enorma energie in pasiunea sportiva nu ptr ca romanul ar fi mare amator de activitati fizice dar ptr ca este mai usor sa comentezi fotbal, tenis, gimnastica, etc, sa te implicit, sa ai o opinie, decat sa te implici direct in spatiul civic. Romanul sta lipit de ecranul televizorului cu o bere in fata uitandu-se la un meci dar nu se deranjeaza sa mearga la vot. A vota inseamna un efort de integritate civica, un efort pe care romanul de rand nu este inca gata sa il faca. Romanul admira curajul si tenacitatea unei sportive dar nu are puterea sa aplice aceleasi calitati in viata personala si cea colectiva.
Clemy


joi, 3 iulie 2014

Să ne reamintim

3 iulie 2012
Avocatul Poporului este schimbat din functie de USL, care are majoritatea in Parlament si este la putere din mai 2012. Schimbarea Avocatului Poporului este contrara legii: conform art. 9 alin. 2 din Legea35/1997 „revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face … pe baza raportului comun al comisiilor juridiceale celor două Camere ale Parlamentului. Sedinta extraordinara a Parlamentului pentru revocarea si inlocuireaAvocatului Poporului a fost convocata in absenta raportului Comisiilor juridice. Noul Avocat al Poporului, Valer Dorneanu, a fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) timp de 10 ani (2000-2010) si deputat  PSD timp de 8 ani (2000-2008).
Important: doar Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala cu privire la constitutionalitatea Ordonantelor de Urgenta adoptate de Guvern. In zilele urmatoare, Guvernul adopta Ordonante de Urgenta, pe care Avocatul Poporului nu le contesta in ciuda sesizarilor primite de la ONG-uri si cetateni.
4 iulie 2012
GuvernulPonta adopta Ordonanta de Urgenta nr.38 care modifica art. 27 din Legea privind Curtea Constitutionala (Legea 47/1992)
  •  Art. 27 inainte de schimbare:  “Curtea Constituţionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuiadintre presedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numarde cel putin 50 de deputaţi sau de cel putin 25 desenatori”.
  •  Art. 27 dupa schimbare: “Curtea Constitutionala se pronunta asupraconstitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintrepresedinţii celor doua camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de celputin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori(partea marcata in negru a fost eliminata)
(a) Important:  suspendarea Presedintelui va avea loc dupa 2zile, pe 6 iulie, printr-o “hotarare” a Parlamentului. Ca urmare a schimbarii legii, aceasta hotarare a Parlamentului nu va putea fi supusa controlului de constitutionalitate al Curtii Constitutionale.
(b) Ordonantade urgenta este publicata in Monitorul Oficialin aceeasi zi in care a fost emisa, pe 4 iulie si intra in vigoare imediat[1].
(c) Ordonantade urgenta incalca art. 115 alin. 6 din Constitutie: “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului….”. Aceasta Ordonanta de Urgenta:
-        afecteaza regimul Parlamentului si al Curtii Constitutionale, ambele fiind institutii fundamentale ale statului, fiind reglementate in Constitutie;
-        a fost adoptata exact in domeniul legilor constitutionale, unde Constitutia interzice adoptarea de Ordonante de Urgenta;
-        urgenta nu este justificata;
-        o propunere legislativa similara fusese adoptata de Parlament cu cateva zile inainte si era in analiza Curtii Constitutionale; Ordonanta de Urgenta a copiat aceasta modificare fara a astepta decizia Curtii Constitutionale. Petitiile adresate Avocatului Poporului prin care i se cereasa le conteste la Curtea Constitutionala au fost ignorate. Noul Avocat al Poporului a tacut.
5 iulie 2012
  •  Procedura de suspendare a Presedintelui incepe: documentul USL care pretinde ca Presedintele a savarsit “fapte grave prin care incalca prevederileConstitutiei[2] este citit in Parlament. Presedintele raspunde acuzatiilor.
  •  Votul pentru suspendare este stabilit pentru a doua zi6 iulie.
  •  Crin Antonescu, presedintele PNL, nou numit Presedinte al Senatului (contrar Regulamentului si deciziilor Curtii Constitutionale)cere Curtii Constitutionale sa dea un “aviz” pana a doua zi la prinz, ora 12.00, si afirma ca Parlamentul va continua procedura de suspendare chiar si fara avizul Curtii, desi acesta este obligatoriu. Avizul CurtiiConstitutionale este cerut de art. 95 din Constitutie, care nu prevede niciun termen limita. O astfel de cerere nu a fost facuta niciodata dupa 1990.
  •  In aceeasi searaGuvernul Ponta adopta Ordonanta de Urgenta nr. 41 pentru modificarea art. 10 din Legea 3/2000 privind referendumul. Este publicata in aceeasi seara in Monitorul Oficial si intra invigoare:  
 Art. 10, inainte de schimbare„Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale.”
Art. 10,dupa schimbare„Prin derogare de la art. 5alin. (2)*,demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”   
*Art. 5, alin (2): „Referendumul este valabil dacã la acesta participã cel puţin jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.
         Important:
-        (a)schimbarea se refera doar la referendumul pentru demiterea Presedintelui;pentru ca orice alt referendum sa fie validat, cerinta ca majoritatea persoanelor inscrise pe listele electorale sa participle la vot nu a fost modificata;
-        (b) prevederile legale privind referendumul de demitere a presedintelui au fost schimbate in mijlocul procedurii de suspendare.      
6 iulie 2012
  •  14.00:  CurteaConstitutionala emite avizul: nu raspune clar da sau nu cu privire la intreaga cerere de suspendare a USL, insa nu  afirma, in cazul niciuneia dintre acuzatiile aduse de USL, ca Presedintele ar fi savarsit “fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”, ceea ce echivaleaza cu un aviz negativ pentru suspendare. Unul din judecatorii Curtii Constitutionale afirma ca a fost amenintat si depune o plangere la Parchetul General.
  •  17.00: Parlamentul dezbate suspendarea si voteaza; desi Crin Antonescu, noul presedinte al Senatului anunta la inceputul sesiunii ca avizul Curtii Constitutionale va fi citit in Plen, avizul nu este citit, iar obiectiile opozitiei sunt respinse; intreaga procedura se termina in jurul orei 20.00. Presedintele este suspendat cu 256 de voturi prin hotarare a Parlamentului. Data referendumului privind eventuala demitere a Presedintelui este stabilita pentru 29 iulie.
Procedura de suspendare a durat doua zile si au fost schimbate legi inainte si in timpul procedurii.
[1] Monitorul Oficial a fost mutat in subordineaPrimului Ministru pe 27 iunie tot prin Ordonanta de Urgenat; pana la aceastadata, Monitorul Oficial a fost in subordinea Parlamentului.
[2] Art. 95, alin. (1) dinConstitutie spune ca Presedintele poate fi suspendat doar daca a savarsit”fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”.

Răspuns

Iubita mea, trecut-am printre stele, cu suflet aripat de iureşe dorinţi; lumina lor de-amăgitoare iele, ne-au depărtat de sfinţi şi de părinţi. Piară lumea, piară cerul, piară şi întreg misterul vremilor ce-au fost şi care vin. Piară chiar speranţa vană, piară falşii în sutană piară şi minciuna-n strană. Noi în lumea asta mică iubim cerul, vântul şi pămîntul chiar  de-o fi cîndva, cumva, şi vremea să pierim.

miercuri, 2 iulie 2014

Da

.

Iubire,lacrima de stea,
Nu simti sperantele cum pier,
Cum scade viata mea si-a ta?
Se-nfrunta zeii nostri -n Cer.

Sa pleci desculta,mandro-n Cer
S-ajungi la zeii rai si cruzi,
Nu vezi sperantele cum pier?
Nu vezi,iubito si n-auzi...

Sa strigi,iubito,sa te-aud
Ca lumea noastra-i in dureri,
Caci sub destinul rau si crud,
N-avem sperante de-nvieri,

N-avem nici vreme sa iubim.
Nu vezi sperantele cum pier?
Cum inseram si asfintim?
Ne-om intalni,iubito-n Cer...