miercuri, 13 noiembrie 2013

Plimbare prin centrul vechi

Am coborît din autobuzul 385 la fosta Operetă de pe malul Dîmboviţei. Opereta nu mai e. Nici alte repere ale tinereţii mele nu mai sunt la locul lor. Viaţa îşi urmează cursul.
În faţa primului bloc foarte înalt construit în Bucureşti, bloc de locuinţe care a sfidat cerul de la înălţimea celor vreo 17 etaje, bloc construit de sovietici prin anii una mie nouă sute cinzeci şi ceva, bloc care ar fi trebuit să exprime forţa constructivă a măreţiei URSS, o pancartă ne invită la Hanul Berarilor, han care şi-a găsit adăpost în Casa Bucur, vechi monument arhitectonic al oraşului, clădire transformată în anii post decembrişti rînd pe rînd în cazinou, hotel, etc. Am mai fost acolo şi nu mă opresc.
Traversez podul care lasă în urmă ispititoarea ofertă a hanului dragilor berari şi mă îndrept către Calea Victoriei. Pe partea dreaptă, se înalţă o clădire care mi-e tare dragă pentru că de pe acoperişul său, un foarte cunoscut actor, astăzi trecut în veşnicie, a interpretat o melodie în vogă în anii supremei tristeţi din vremea antedecembristă: Hai coşar... Îl ştiţi? Unii îl ştiţi, alţii încearcă să şi-l amintească, cei tineri habar n-au şi nici nu cred că-i interesează. Viaţa îşi urmează cursul.
Pînă să ajung la clădirea care adăposteşte sediul central al CEC, privesc nostalgic la noile destinaţii ale unor prăvălii de care am fost legat: nu mai există nici vopsitoria de haine de piele, nici micuţa dugheană în care singurul specialist în stilouri sofisticate ştia să adauge pe vîrful peniţelor acestor stilouri, un punct extrem de preţios de iridium... Nu ştiu dacă domnul Roşca mai trăieşte; cert este că arta sa, a dispărut. Viaţa îşi urmează cursul.
Trec grăbit prin faţa Muzeului de istorie în faţa căruia tronează în continuare hidoşenia aceea ostentativ semi pornografică, care (uuups) ar reprezenta chipurile, habar n-am ce. Aştept să mă lumineze cine ştie despre ce este vorba. Nu mă interesează nici faptul că s-a împlit o sută de ani de cînd România este prezentă pe Naţional Gerografic. Viaţa îşi urmează cursul.
 Nu mă las impresionat nici de cerşetorii blazaţi care-şi fac veacul în faţa bisericii care a scăpat ca prin minune de demolare. Am un lapsus aici; mă ajută cineva să-mi amintesc cum se numeşte această biserică? Dacă nu, viaţa îşi urmează cursul.
Am o ţintă destul de clară a plimbării mele: Caru’ cu bere. De ce? Vom vedea... :) Ajung, intru, evaluez atmosfera; se pare că de cînd am fost ultima dată aici şi pînă acum, locul nu a involuat. Ies şi continui să mă plimb. Mănăstirea Stavropoleus este învăluită de o discreţie tăcută accentuată de un mister subliniat de întunericul care-o cum să spun, protejează? Nu ştiu...
Merg mai departe, pe străduţele vechiului centru al oraşului Bucureşti: Smîrdan, Lipscani, Covaci. Văd cu tristeţe cum modernitatea calcă în picioare tot ce a reprezentat istorie pe aceste locuri. Văd cum noii potentaţi ai vremurilor noastre (patroni vremelnici) desfid aceste locuri. Văd cu stupoare că nici măcar o singură locantă n-are specific românesc. Viaţa îşi urmează cursul?
Ies către Universitate. Am remarcat în trecere că Banca Naţională încearcă să devină un reper ceva mai luminos în această lume, tristă. Un grup statuar plasat într-unul dintre colţurile acestui edificiu, grup statuar luminat cuviincios, îl evocă pe Eugeniu Carada. De parcă ar mai şti cineva, cine a fost Eugeniu Carada. Viaţa îşi urmează cursul...
Trec pe lîngă Casa Armatei (unde am fost invitat aseară) şi mă avînt iar, pe Calea Victoriei. Merg agale. La Capşa, este linişte şi pace. Vizavi, Simplon-ul a dispărut într-o tăcere de ruină bine planificată. Nici magazinele de stofe nu mai sunt. Teatrul Odeon pare mai discret decît oricînd. Pasajul Victoria este neîmbietor. Noua construcţie edificată pe locul fostului Teatru Naţional, este de o incertitudine alarmantă. N-am nici cea mai mică intenţie să văd despre ce este vorba, acolo. Hotelul Continental este bine luminat dar, pustiu. Dar. Viaţa îşi continuă cursul: o doamnă între două vîrste, decent îmbrăcată, mă abordează abrupt şi fără multă vorbă îmi spune că este din Bucovina, a rămas fără bani, mama sa este bolnavă şi nu-mi cere decît să-i cumpăr măcar una dintre cele două cărţi jerpelite pe care mi le oferea la preţul de numai 10 ron.
Traversez intersecţia şi în loc să o iau la vale către Sala Palatului, mă reîntorc. Ajuns în faţa Casei Armatei, stau cîteva clipe privind la Hotel Capitol, hotel de la restaurantul căruia am nişte amintiri superbe. He he. Aici am avut prima întîlnire cu Silvia. Nu insist, acum... Viaţa îşi urmează cursul, nu?
Cobor pe Sărindar. Trec prin faţa restaurantului Berlin. Am petrecut şi pe aici, destule clipe interesante. Am amintiri consistente dar, nu este încă, vremea să le evoc. Viaţa îşi urmează cursul...
Trec dezgustat privind la ruina clădirilor care fost-au cîndva, cinematografele de pe Bulevardul Magheru. Ajuns în faţa clădirii în care a fiinţat ziarul Universul (şantajul şi etajul pentru cunoscători) o iau la stînga spre Bulevard. Intru din curiozitate la Berăria Gambrinus. Nici urmă de Marele Caragiale. Acum, locul seamănă a fi ca un soi de pub. Pustiu. N-am de ce să rămîn nici aici.
Bon. Nu-mi rămîne decît să intru la Librăria Humanitas Cişmigiu şi să mă plimb cîteva momente printre cărţi. Mare parte dintre acestea, le ştiu. Mă tentează cîteva dar, rezist. Urmează să-mi completez lista de lecturi destul de curînd, la Gaudeamus.
Mai departe, viaţa îşi urmează cursul: peste cîteva minute, mă voi întîlni cu draga mea Silvia la Hanu’ cu bere să ne reamintim că în urmă cu vreoooo 37 de ani, ne-am unit destinele.

ps. Regret că Hanul lui Manuc unde ne-am celebrat căsătoria a decăzut dar, viaţa merge mai departe, nu? 

joi, 7 noiembrie 2013

Premiul literar Augustin Frăţilă 2013

Deci.
Nu-s musai adeptul premiilor literare dar, nici nu resping menirea şi importanţa lor. Sigur că da, un premiu recomandă un autor sau măcar o carte dar, pînă la urmă numai Măria Sa Cititorul poate stabili ce valoare are o carte sau cît de frecventabil este un autor, aproape indiferent cine ar fi acesta. Rostul criticilor literari este cu totul altul dar, nu insist, acum. De fapt, nici nu mă pricep la această chestie.
Aşa că.
Am perceput pînă acum premiile literare acordate de diverse jurii numai din punct de vedere, cum să spun? Statistic? Chiar nu ştiu pentru că nici nu mi-a prea păsat. De ce mi-ar fi păsat? Citesc ceea ce vreau, după propriile mele intuiţii de cititor împătimit, adică părerile „cititorilor profesionişti” arareori mă abat de la modul în care îmi aleg lecturile. Cert este că o carte premiată merită atenţie dar asta nu înseamnă că o carte a unui autor care n-a fost premiat, nu merită atenţia cuvenită.
Adică.
Am să mă refer pe scurt, la decernarea Premiului literar Augustin Frăţilă ediţia 2013, respectiv cea de a doua ediţie a acestui premiu. Habar n-am cît de important este acest premiu în peisajul premiilor literare din România. Faptul că acest premiu este însoţit şi de un cec în valoare de zece mii de euro, mă lasă indiferent.
Ce vreau să spun.
Astăzi, la hotelul Intercontinental Bucureşti, are loc ceremonia acordării acestui premiu. De ce scriu despre acest lucru? Simplu: abia după ce-am citit două cărţi ajunse în finala de azi, am aflat că aceste cărţi au fost nominalizate împreună cu alte trei, de un juriu de critici literari respectabili, dintr-un total de 56 de apariţii editoriale în decursul anul 2012. Aflînd despre aceasta, m-am grăbit să citesc şi celelalte trei cărţi aflate în această competiţie, pentru a-mi face o imagine,
Bon.
Pe lîngă Omar cel orb şi Şoseaua Căţelu 42 am avut încîntarea de a descoperi alţi trei autori de mare valoare: Radu Aldulescu, Simona Sora, Dan Stanca, autori pe care mi-am propus să-i urmăresc îndeaproape de acum înainte. Regret că nefiind cititor profesionist, nu voi citi şi celelalte 51 de cărţi aflate iniţial, în competiţia aceasta. Vorba aceea, nimeni nu poate citi, tot, nu?
Închei.
După ce juriul de profesionişti ai lecturii au recomandat cele cinci cărţi pentru finala da azi, decizia a fost transferată unui juriu de cititori format dintr-un număr de 24 de boggeri.E bine aşa? Nu ştiu. Nu e bine aşa? Nu ştiu. Cert este că se pare că nu toţi cei 24 de bloggeri  desemnaţi a decide cîştigătorul acestei ediţii, au citit măcar aceste cinci cărţi. Sper să fie numai o părere nedreaptă din partea mea. Sper.
Acum.
Ierarhia mea, este:
1. Omar cel orb
2. Cronicile genocidului
3. Şoseaua căţelu 42
4. Hotel universal
5. Craii şi morţii
Probabil că voi  scrie cîte ceva, despre toate aceste cărţi, după ce voi afla verdictul.
- – -
Am scris aceste lucruri acum, la ora 21,51. Voi reveni.