sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Carlo M. Cipolla (despre) Legile fundamentale ale imbecilității umane

Un scurtisim eseu pe această tema a apărut la Humanitas în 2014 fără să facă mare vîlvă. Păcat, pentru că este un sclipitor eseu despre cum se duce de rîpă societatea în care trăim deși știm bine că nu (prea) merităm acest lucru...
Despre autor nu știm mare lucru, în afară de o scurtă notă a editurii italiene unde a apărut prima traducere într-un volum colectiv intitulat allegro ma non troppo și nici nu are (prea) mare importanță. Important este eseul, pe care chiar autorul s-a învrednicit să-l caracterizeze într-o scurtă notă de început. Iat-o:
”Compania Mad Millers a tipărit doar un număr limitat de exemplare ale cărții de față, care nu se adresează imbecililor, ci oamenilor care au de-a face uneori cu aceștia. Ar fi deci un exces de zel să adaug că nici unul dintre cei care vor primi această carte nu are cum să se încadreze în aria Im a graficului de bază (grafic care ilustrează împărțirea oamenilor în patru categorii și anume neajutorați (N) inteligenți (I) răufăcători (R) și evident, imbecili (Im). - n.m. tibi) cu toate acestea, ca majoritatea exceselor de zel, este mai bine de menționat decît de ignorat, deoarece, așa cum spune filozoful chinez, ,,Erudiția este sursa înțelepciunii universale; dar nu înseamnă că nu poate deveni cîteodată cauza unor neînțelegeri între prieteni.,,”
Mai întîi să enumerăm cele cinci legi în formularea autorului:
1. Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea.
2. Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice însușire a respectivei persoane.
3. Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.

4. Non-imbecilii vor subestima întotdeauna influența negativă a imbecililor. Îndeosebi, non-imbecilii vor uita mereu că, indiferent de moment, loc sau circumstanțe, a avea de-a face și/sau a te asocia cu imbecilii se va dovedi cu siguranță o mare greșeală.
5. Imbecilul este cel mai periculos tip de persoană. Cu corolarul: imbecilul este mai periculos decît un răufăcător.
                                                            ***
Pare limpede? Cam da... Totuși să explicăm fie și pe scurt, cum vede autorul aplicarea celor cinci legi. Să începem așadar, cu cea de a cincea lege. De ce este un imbecil mai periculos decît un răufăcător? Pornind de la împărțirea oamenilor în cele patru categorii sus-menționate, vom stabili că neajutorații sînt cei care prin acțiunile lor vor avea pierderi neplanificate în beneficiul altora, inteligenții sunt cei ale căror acțiuni vor avea beneficii pentru toate lumea inclusiv ei, răufăcătorii sunt cei care plănuiesc devalizarea altor indivizi în beneficiu sctrict propriu.
Iar imbecilii? Ei bine, imbecilii sunt cei care ”cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.” Adică exact așa cum statuează legea a treia. Dacă în cazul răufăcătorilor nu se face decît un transfer de bunuri și servicii de la un individ la altul, societatea pe ansamblu neavînd nimic de pierdut, în cazul imbecililor pierderile sunt pe ansamblu, adică pierderi pentru toată lumea!   
Mai departe, restul este simplu. Prima lege ne surprinde și parcă am fi tentați să o respingem. Totuși, autorul a întreprins studii riguroase și demonstrează acest lucru în eseu. Pe mine m-a convins...
A doua lege se referă la răspîndirea imbecililor în toate straturile societații, de la oameni simpli la genii, de la analfabeți la premia(n)ți Nobel, de la necalificați la maiștri, etc etc, neținînd seama nici de etnie, nici de rasă, nici de sex, nici de vîrstă, nici de nimica nimicuța. Imbecilul este omniprezent și acționează constant în detrimentul tuturor.
A patra lege este atît de evidentă, încît nici măcar nu are rost să o mai explicăm. Dau două exemple: tăierea necugetată a salariilor cu 25% (aproape nimeni nu l-a iertat pe pirat pentru acest lucru) și asocierea liberalilor la usl.
Pentru a cincea lege dau din nou, cuvîntul autorului: ”indiferent de perioada istorică luată în considerare, este impresionant că fiecare țară aflată pe o traiectorie ascendentă are în mod inevitabil un anume procent de imbecili. Totodată, are și un procent neobișnuit de mare de oameni inteligenți,care reușesc să limiteze libertatea de acțiune a imbecililor și în același timp, produc un profit îndeajuns de mare pentru a progresa atît în interesul propriu cît și al celorlalți membri ai societății.
Într-o țară aflată în declin, procentul imbecililor este în continuare constant dar se poate observa la restul populației o creștere alarmantă a numărului de răufăcători cu înclinații spre imbecilitate (...) dar și o creștere a numărului de neajutorați din cadrul celorlalte profesii. Asemenea schimbări în alcătuirea populației non-imbecile duc inevitabil la creșterea puterii distructive a procentului de imbecili și declinul devine astfel o certitudine. Iar țara se duce de rîpă.”

Limpede acum de ce merge România spre neant?

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Ultima zi la Gran Hotel Bali

După incursiunea de la Valencia, avem iar, zi de odihnă; de exemplu, eu. Sau de hoinărit, așa cum am văzut că fac unii. Sau zi de shoping, cum face și Silvia, din nou J. Nici măcar nu vă mai spun ce bunătățuri a luat pentru acasă; papa bun de tot J Dimineață am coborît la micul dejun per pedes că din cele șapte ascensoare, nu funcționează nici măcar unul. De ce? Mister... nu-i nimic, sportul face bine la sănătate J; numai că, sper să nu se întreacă cu gluma și cînd va trebui să urcăm în cameră!
În timp ce noi ne delectam cu frumusețile Valenciei, în Barcelona, separatiștii care au organizat un referendum pare-se ilegal, s-au luat la bătaie cu polițiștii. Sau cu unioniștii. Sau toți cu toți, naiba să mai știe. Nu mă pricep și nu mă bag dar, nu cred că mișcările politice centrifugale pot să aducă ceva bun în Uniunea Europeană. Mi se pare că o uniune puternică ar reprezenta o forță de apărare mult mai eficientă în fața pericolului real de expansiune rusească. Mă rog, nu știu prea multă istorie, și nici la politică nu-s tocmai expert. Dar, mi-a devenit destul de limpede faptul că în lipsa unor lideri cu viziune și carismă lucrurile merg spre rău sau în cel mai bun caz, stagnează. Și stagnează sau merg mai prost pentru că trăim într-o adevărată dictatură a submediocrității gregare și agresive.
Revenind la Benidorm, Gran Hotel Bali. Așa cum am mai spus, hotelul este compus din două corpuri, unul ”mic” cu vreo 20 de etaje și corpul ”mare” cu 43 etaje locuibile plus două etaje pentru mecanismele de comandă a instalațiilor. Nu  prea știu ce se află la subsol în afară de unul dintre cele două restaurante unite printr-o scară interioară. Hotelul se pretinde a fi de patru stele, poate că așa e, poate că-i mai degrabă de trei dar, este funcțional are tot ce trebuie pentru un sejur plăcut, nenumărate posibilități de distracție, jocuri, piscine, cafenele, baruri, cofetării, etc, iar seara muzică de cafe-concert.
Vremea a fost permanent senină dar din ce în ce mai răcoroasă, mai ales noaptea... Mi se pare normal! Totuși este luna octombrie, și chiar la Mediterana fiind, se apropie iarna, nu vara. Am avut regim de all inclusive, trei mese pe zi iar cu excepția micului dejun (cam repetitiv) la prînz și la cină felurile de mîncare (cam 60-70 zilnic) au variat constant. Fructe din belșug, vreo zece sos-dresuri pe bază de ulei de măsline cu diverse ierburi sau alte ingrediente, sosuri diverse (de carne, de tomate, cu sau fără curry, etc, etc, etc) dulcețuri, patiserie, prăjiturele, sucuri naturale, de fapt, cam tot ce-ți poate dori inimioara; chiar și fructe de mare! și bineînțeles, pentru adepții lui Bacchus, o sticlă de vin alb roze sau roșu la două persoane, la prînz și la cină. Plus o sticlă de apă plată de un litru și jumătate. Dacă apa nebăută o poți lua în cameră (pentru ness de exemplu), vinul nebăut rămîne pe loc.. Și hoțomanii naibii, în zilele de picknick, ne-au ”făcut” de porția de vin J. Desigur, glumesc.
La capitolul deficiențe am de reproșat finisajele de mîntuială ale pereților exteriori și lipsa de personal. Niciodată camerele nu au fost dereticate înainte de ora 14/15. Tot la capitolul plus este de remarcat că observînd borcanul de ness din camera noastră, personalul ne-a adus un aparat de încălzit apa! Iar la baie, chiar dacă n-am consumat în întregime gelul șamponul și săpunul, au fost aduse altele și altele, probabil ca să ne tenteze să le luăm la plecare, mai știi? J. Cu recepția n-am avut treabă decît la sosire cînd am primit cartela și cînd am cumpărat șapte zile  de acces la internet care teoretic este gratuit, practic NU, și la plecare. Tot așa am pățit și în Andaluzia, deci, nimic nou sub soare... Una peste alta ne-am simțit destul de bine către foarte bine șiiii, cam asta a fost...
Ce ne-a impresionat mai mult și mai mult? Să le luăm pe rînd:
Biserica din Novelda cu uluitoarea sa orgă cu tuburi din marmură,


Ivan Larrea sculptorul muzician,
muzeele din Guadalest,


lacul de acumulare din Guadalest,
albul calm din stațiunea Altea,
peisajul sub și supra marin de la Insula Benidorm,

imaginea de ansamblu a stațiunii Benidorm,

castelul Santa Barbara din Alicante,
Grădina palmierilor din Elx (citește elche),


belvedere de zi și de noapte de pe terasa de la etajul 45 a hotelului Bali,
piața din Alicante,
creațiile lui Callatrava,


catedralele din Alicante și din Valencia. Mi-a scăpat ceva? Atîta pagubă! J

Cu tramcarul la plimbare

Unii au fost curioși să vadă ce oferă Muzeul Oceanografic, se pare că inclusiv un spectacol cu delfini, restul am (re)căzut în mintea copiilor și vrem musai o plimbărică prin vadul secat al rîului Turia unde sunt amenajați zece km liniari de parc pentru copii, dar și pentru adulți și pentru tineri, și pentru adolescenți șiiiiii, bineînțeleeees, pentru turiști... J. Mergem circa 30 de minute cu un tramcar, cinci euro de persoană, de la piscină pînă la Podul de flori și înapoi.
În timp ce mergem, o voce monotonă înregistrată ne explică ce vedem. Ce vedem vedem, ce auzim auzim, dar nu pricepem nimic din simpatica limbă valenciană J. Locul este populat cu vîrstnici și maturi care se pot desfăta cu ceva beuturici pe la terase, tinerii își aștern pături și se pupă de zor, copiii au locuri special amenajate pentru joacă de tot felul, toată lumea are de ce să fie mulțumită!
Arbori diverși ca ficuși, palmieri și alte alea dar nu știu să le spun pe nume oferă umbră plăcută, apoi fîntîni arteziene, flori, arbuști, ce mai, un paradis! Gata, am ajuns la Podul florilor și ne întoarcem.
















Complexul de clădiri construit de Santiago Callatrava este compus în afară de Oceanografic, din Muzeul Științelor și Artelor, Hemisferic și încă o chestie dar nu mai știu care.










Pînă să intrăm o leacă în Muzeul Artelor și al Științelor, Olga ne face o uluitoare  demonstrație de acustică: un perete al muzeului este arcuit pe interior, adică este concav (mi se pare); doi dintre noi stau la un capăt, iar alții doi stau la celălalt capăt, distanța fiind cred, aproape o sută de metri. Ce șoptesc unii la un capăt, aud perfect ceilalți de la celălalt capăt. Aud chiar și eu, deși sînt cam fudul de urechi J! În muzeu mai căscăm ochii pe ici pe colo, mai facem ceva fotografii pe dinăuntru și pe dinafară,







dar, cam gata... vrem acasă... vine microbuzul cu restul găștii și zăvîrși cu Valencia... la drum spre Benidorm.