luni, 30 aprilie 2012

De la Lausanne la Basel


De aici avem la dispoziţie două variante: fie alegem ruta cu schimbarea trenului la Berna, fie alegem ruta directă şi pare-se mult mai spectaculoasă care trece prin Neuchatel. Alegem ruta a doua. Ca de obicei, şi acest tren este pe treisferturi gol, iar locurile sunt la alegere. Totuşi; e musai să respecţi clasa pentru care ai legitimaţie de călătorie. Nu ştiu ce se întîmplă în caz contrar dar, este limpede că nimeni nu are chef să încalce regulile. Ştiu ei ce ştiu. E limpede că suntem în era informaticii. Cu excepţia mea, (stau cu antica agendă în braţe)
cam toţi călătorii au scos de pe te miri unde care un Ipad, care un Iphone şi s-au refugiat printre pixeli.  Stînga şi dreapta, şes. Ogoarele sunt îngrijite şi lucrate conştiincios. După Yverdon-les-Baines, pe partea dreaptă apare un lac imens. Este plină Elveţia de lacuri frumoase. Din păcate, acumulatorul s-a cam descărcat şi cam gata cu pozele. Plus de asta, ba intrăm în tunel, ba ieşim, pas de fotografiază ceva. J. Ne apropiem de Neuchatel. Au reapărut superbele terase cu viţă de vie. Din goana trenului prin faţa noastră defilează blocuri de locuinţe, hale industriale, depozite. În dreptul localităţii Ligerz apare un lac ceva mai mititel. Are şi acesta farmecul său aşa cum şi ziua aceasta a avut farmecul ei. Noica spunea: “nu lăsa neculeasă mierea fiecărei zi”. Cred că în această sptămînă noi am umplut cîteva borcane cu miere, miere pe care o vom savura pe îndelete, cîteva luni în şir… De aici a reapărut în difuzoare limba lui Goethe. Iar au început să se succeadă tunelurile. 
Îmi închipui cum gospodarii cantoanelor mai organizează cîte-un referendum: - Mai facem un tunel? – Jaaaa, răspund cetăţenii. J . Am oprit la Biel/Bienne.  Peisajul s-a modificat încetişor: au reapărut pădurile de conifere. Urmează Grenchen (nu Grachen J  ), unde ploaia a reintrat în drepturile sale fireşti. Mă tot uit pe hartă să văd cît de aproape de casă suntem, pentru că ziua asta frumoasă a fost destul de lungă. Am depăşit 12 ore de cînd suntem pe drum şi începe să se vadă.  De la Grenchen trenul avea două variante de parcurs. Din motive care-mi scapă, a intrat pe varianta cu tunel (jaaaaaa J  ), care ne va duce la Moutier, Delemont, Laufen şiiii, Baseeeel!  Cealaltă rută ar fi trecut prin olten, nodul feroviar de care am mai amintit. Deja suntem familiarizaţi cu peisajul: pădure, munte şi tunel (jaaaaaaaa J  ). Serios vorbind să reţinem că:
- Prin referendum popular a fost respinsa idea de a mari concediul la 6 saptamini de la actualele 4 saptamini .
- Tot prin referendum a fost acceptata impunerea unei limite de constructie pentru cei care vor sa aiba a doua locuinta . Fiecare comuna , canton poate avea un maxim de 20 % din numarul locuintelor in categoria – a doua casa- . (in Elvetia cam doar 40 % din locuinte sint in proprietate individuala/familiara )
- Tot prin referendum a fost acceptata legea fiscala care prevede ca taxarea firmelor de jocuri de noroc sa fie destinata fondului de pensie si incasarile din loterii sa fie destinate cheltuielilor de publica folosinta .
NOTA . In Elvetia referendumul are putere de lege . :)
Mă întreb ce rezultate se obţineau, dacă se votau în RO aceste propuneri...

Montreux - imagini

În Montreux n-am făcut practic, nimic. Am luat un autobuz spre Castelul Chillon şi ne-am plimbat cu un vaporaş de la castel înapoi la Montreux-gară. Dar am cîteva fotografii interesante.







Tot pe drum pe drum pe drum


La Visp zăbovim preţ de o ţigară şi mai departe luăm alt tren, spre Montreaux. Nu este TGV dar, vom ajunge acolo în ceva mai mult de o oră. După Visp, peisajul este mai calm, trenul merge repejor în linie dreaptă iar în stînga şi în dreapta defilează prin faţa noastră nişte dealuri destul de joase.  În zare încă se mai ivesc din cînd în cînd, crestele înzăpezite. La poalele munţilor, nici urmă de nea. Primăvara a venit şi pe aici. Am spus că suntem la şes? Ei bine, m-am înşelat. Tocmai am intrat într-un tunel în care am mers mai mult de trei minute. Şi încă unul, şi încă unul. Prima oprire, la Sierre/Siders. Între Sierre şi Sion, cît vezi cu ochii pe partea dreaptă, terase cu viţă de vie. În gara Sion, un afiş interesant. Tot pe partea dreaptă se succed acum livezi şi culturi de viţă de vie. Pe partea stîngă autostradă, pe care am subtraversat-o iar acum; şi în stînga şi în dreapta se văd acum, diverse culturi şi livezi. O încîntare! Am văzut la Muzeul Cantoanelor o carte, intitulată pompos: De ce suntem atît de bogaţi! Fără să o citesc, deja ştiu răspunsul: elveţienii sunt atît de concentraţi pe muncă, încît nu prea mai au timp să se gîndească la furat. Mă rog, nu-i include aici şi pe unii dintre bancheri. J . După Martigny, de o bună bucată de vreme, suntem în partea franceză a Elveţiei. În tren aud vorbindu-se mai mult în franceză. Chiar şi anunţurile din tren sunt făcute în limba lui Hugo. Hm? ce-i asta? O scenă ciudată: a venit controloarea iar un călător a agresat-o! n-am priceput de ce. Doamna a scăpat şi pare să vorbească la telefon. La prima staţie, apar poliţiştii. Derbedeul coboară şi fuge. Poliţiştii fuga după el. În doi timpi şi trei mişcări, huliganul a fost încătuşat. Voila! Numai că din acest motiv, trenul stă, iar noi riscăm să pierdem legătura la vaporaş. Al naibuilii golan. O fi fost drogat? În sfîrşit, plecăm. Trenul a recuperat întîrzierea şi am ajuns la Montreaux la vreme. Dar schimbăm planul. Luăm un troleibuz pînă la Castelul Chilon (vor urma poze) de unde vom lua un vaporaş care ne va duce înapoi la Montreaux, de unde ne vom recupera bagajele lăsate într-un fichet la gară, apoi vom lua trenul pînă la Lausanne, unde vom parca iar bagajele pe undeva, şi după ce vom face şi pe aici o scurtă plimbare, salut!”acasă” la Basel cu noi, că am hoinărit destul. J

duminică, 29 aprilie 2012

Ramas bun, Matterhorn

Toate lucrurile bune sunt trei, spune o veche şi înţeleaptă zicală germană. Aşa este: trei. Cele trei zile de vis petrecute la Zermatt au trecut iar acum, suntem în trenul care ne va duce mai întîi la Visp. Privim pe geam aproape blazaţi; recunoaştem locurile: acolo am fost, acolo am fost, acolo am fost. Minunate locuri dar nu mă pot împiedica să amintesc zicala că omul sfinţeşte locul. Fără truda, priceperea şi abnegaţia învestite cu profesionalism de localnici, aceste locuri n-ar valora mare lucru. Toţi, dar absolut toţi oamenii pe care i-am întîlnit pe aici, au făcut totul, dar absolut totul, ca pentru banii cheltuiţi să primim maximul posibil. Amabili, pricepuţi, conştiincioşi, au avut răbdarea şi bunăvoinţa de a ne maximiza beneficiul de pe urma fiecărui franc cheltuit. Oamenii aceştia au învăţat cu timpul că un client mulţumit, mai aduce alţi patru clienţi în viitor pe cînd un turist jefuit nu aduce pe timp lung, decît faimă proastă. A meritat cu vîrf şi îndesat fiecare minut şi fiecare franc cheltuit aici. Rămîneţi cu bine locuri frumoase, rămîneţi cu bine, oameni buni!


Life in pictures

Apus de soare la Burgdorf




LIP este o idee a lui Costin Comba

vineri, 27 aprilie 2012

joi, 26 aprilie 2012

"Acasa"


Plecăm exact la timp ca să prindem alt ZUG spre Zermatt. De data asta, unul mai nou şi mai modern, cu ferestre uriaşe, panoramice. Şi acesta, dacă nu te-ai urcat la ora fixă, închide uşile şi plească brusc şi rămîi pe dinafară pînă la următorul. Cît pe ce să o păţesc şi eu, după ce l-am pozat pe dinafară :) . Cam gata cu soarele. Şi sus, la hotel, personalul aduna şezlongurile, mesele, păturile. Peste tot, schiorii încă mai împînzesc muntele pe nenumăratele pîrtii. Toate aceste pîrtii sunt reamenajate zilnic de cîte ori este nevoie, cu nişte utilaje speciale.
Nici nu-mi pot închipui în decursul cîtor decenii şi cu preţul a cîtor mii de miliarde a fost construită această uriaşă reţea. Şi departe de a se mulţumi cu ceea ce au, elveţienii construiesc neîncetat. Profitul este reînvestit în permanenţă… Calea ferată este pe un singur fir; numai din loc în loc este dublată pentru a face loc traficului din sens contrar; aşa se şi explică stricteţea cu care este respectat orarul de funcţionare.
Coborîm iar în gară şi după ce mai tîrguim cîte ceva luăm din micuţa piaţă centrală de lîngă gară un soi de taxi, restul postării şi foto AICI 

Spre Gornergrat, Suisse

Poze luate din trenul pe cremalieră care urcă din Zermatt la Gornergrau








Dacă aveţi întrebări, nu ezitaţi. O zi minunată!

miercuri, 25 aprilie 2012

Peisaje din Suisse

Lacul Thun






De la Basel la Zermatt


Înainte de a pleca din Basel spre Zermatt, privesc amuzat dar atent, la Meteo TV. Programul este evident alcătuit în mod profesionist, din imagini captate de nenumărate camere de luat vederi, plasate în cele mai interesante staţiuni din Elveţia, dar nu numai. O voce din off explică pe larg iar pe ecran defilează cifre şi informaţii despre hoteluri, restaurante, pîrtii deschise, program de funcţionare. Nici vorbă de vreo fătucă veselă cu sau fără busuioc J care să-ţi arate pe o hartă cam cum crede ea că va fi vremea pe acolo. Cei interesaţi văd imaginile de la locul vizat şi stabilesc singuri dacă este cazul să se aventureze pe acolo, sau nu. Noi ne vom aventura. J .
Pînă la Zermatt vom schimba trenul de două ori, la Olten şi la Visp. Şi acum, pass-ul face minuni pentru că avînd pass-ul poţi călători oriunde, cu orice tren, în perioada de valabilitate. Străzile din Basel erau pustii şi nici gara nu este prea animată. Vagonul de tren este ocupat ca de obicei, cam pe  jumătate. Nu mai plouă, nu mai ninge dar nici soarele nu se prea vede dintre nori. Este o zi mohorîtă dar deloc friguroasă. E bine şi aşa.
Iar am nimerit o cursă-navetă locală, care opreşte cam peste tot dar între staţii, trenul merge cu viteze care depăşesc lejer suta şi ceva de kilometri la oră. Cînd ajungem la Olten, soarele se străduieşte să ne dea bineţe dar afurisiţii de nori, tot încearcă să-l ascundă privirilor noastre. Important este să fie vremea frumoasă la Zermatt, una dintre perlele coroanei turismului elveţian. Staţiunea în care ne vom stabili cartierul general şi de unde ne vom avînta spre frumoasele culmi muntoase care ne aşteaptă: Gornergrat, Rothorn, etc. Nu şi Matterhorn şi voi spune mai tîrziu, de ce.
Trece printre noi nenea cu gheridonul plin cu bere, cafele, dulciuri, cornuri, etc. dacă la început am fost reticent, acum sînt destul de sigur: majoritatea celor care lucrează în servicii, sunt auslanderi. Mai ales sîmbăta şi duminica, helveţii nu prea obişnuiesc să lucreze. Bravo lor, dacă-şi permit!
Ajungem la Berna la peronul numărul cinci. Legătura pentru Visp o avem la peronul numărul şase. Trenul vine într-un minut şi după încă zece minute plecăm. Coordonare pefectă. Aveţi ceva de comentat? Acest tren este totuşi, plin. Ajunşi la Thun, vedem pe partea stîngă un lac unde un vapor precis coordonat cu orarul trenurilor (ne-am obişnuit) aşteaptă călătorii doritori de a vizita localităţile de pe ambele maluri. Printre acestea, Interlaken, dar noi, ne continuăm călătoria spre sudul ţării.
Trebuie să menţionez că PASS-ul este livrat într-o anvelopă de plastic, împreună cu o hartă a Elveţiei, pe care sunt trasate liniile feroviare, şoselele, punctele de contact/transfer şi locurile unde pass-ul este acoperit integral sau după caz, oferă reduceri de preţ de pînă la jumătate. Să tot călătoreşti!
Am intrat într-unul dintre nenumăratele tuneluri care străbat ţara. Numai între Basel şi Zurich am numărat vreo şase.
He heeee. Gata cu perfecţiunea elveţiană. J Am ajuns la Visp la peronul trei şi avem legătură la peronul şase. J Un pasaj subteran extrem de curat şi de bine luminat separă/uneşte peroanele, iar la linia şase ne aşteaptă deja, un trenuleţ simpatic foc. Un amănunt important: termenul de transbordare este de fix zece minute şi exact cînd timpul expiră, uşile se închid automat şi trenul porneşte instantaneu. Cine a rămas pe peron… să-i fie de bine!
După vreo cincisprezece minute de mers am început să urcăm, ajutaţi de o cremalieră instalată între şinele de tren. Încep să se zărească piscurile înzăpezite iar pe lîngă noi, defilează terase cu viţă de vie. Peste tot vom zări ogoare lucrate, viţă de vie, livezi. 
Lîngă geam, pe o măsuţă este o hartă a regiunii unde sunt evidenţiate cîteva caracteristici tehnice: Visp 650 metri altitudine. Cel mai înalt punct se află la 2033 metri; poduri 126 – cel mai lung 173 metri, cel mai înalt 45 metri; tunele 33 – cel mai lung 15,4 kilometri; total cale ferată (pînă la Zermatt) 144 de kilometri din care cu cremalieră, 31,9. Lucrare nu glumă!
Imposibil să descriu în cuvinte cumsecade pe de o parte sălbăticia naturii, pe de altă parte formidabila tenacitate de care au dat dovadă aceşti oameni bravi, construind cu imensă trudă şi cu migală, splendori probabil unice măcar în Europa. Cel puţin pînă acum, eu nu am văzut ceva mai minunat. Dureros de frumos! Tasch este ultima localitate unde este permis accesul cu auto; de aici, ori cu trenul, ori per pedes. Voi reveni la acest aspect. (va urma)

WW - Pilates, Luzern

Imagini, nu vorbe! Spune CARMEN miercurea.










Voi, ce ce aveţi de arătati?
O zi minunată, tuturor!

marți, 24 aprilie 2012

Berna


Ajunşi din nou la gară, ne interesăm cum putem ajunge la Berna. Aflăm că ori luăm o cursă locală pînă la Olten şi de acolo ajungem la Berna cu un TGV, ori aşteptăm aici jumătate de oră şi avem cursă directă. PASS-urile noastre funcţionează în ambele variante. Deci, luăm prima cursă spre Olten că în Elveţia, statul aiurea prin gări pare o ciudăţenie. J Distanţele nu sunt mari, iar vitezele nu sunt mici, aşa că ajungem la Olten mintenaş şi tot mintenaş vine şi TGV-ul. Ajuns la bord, inspectez niţel maşinăria asta şi dau peste nişte panouri care afişează atît viteza de moment cît şi ora sosirii la prima staţie. Acest TGV nu este pe pernă magnetică ci, pe şinele clasice dar senzaţia de confort este extraordinară: curat, luminos, civilizat!
Vremea este capricioasă şi dacă la Lucerna ningea, după Olten plouă. Nu mai durează prea mult şi ajungem la Berna. Cred şi eu cu astfel de legături şi cu astfel de viteze. Deşi pare scump, transportul nu este deloc aşa. E scump dacă nu călătoreşti decît întîmplător dar dacă ştii ce vrei, un sistem uluitor de Pass-uri reduce preţul biletelor la corespondentul lor din Ro, numai că aici banii încasaţi sunt folosiţi integral în sistemul integrat de transport (feroviar, fluvial, urban şi interurban, transport pe cablu). În Ro, banii aceştia sunt deturnaţi de necolaiciuci succesivi, iar datoriile de miliarde de euro sunt şterse cu nesimţire de guvernele succesive, care în loc să-l protejeze pe cetăţean, îl batjocoresc. Altă galaxie este Elveţia asta care unora le pare plicticoasă cînd de fapt, această ţară este curată, cinstită, bogată, civilizată. Adică cu vreo cîteva secole înaintea unor ţări din europa apuseană şi cu vreun mileniu înaintea europei estice. Zică gică-contra ce-or zice, asta ESTE realitatea pură şi dură!
La Berna (ca şi în alte oraşe vizitate) am făcut un scurt tur al centrului istoric. Nici aici n-am notat nimic, de inventat nu este stilul meu aşa că, las imaginile să spună ce au de spus. 
Imaginile  AICI
Şi un clip simpatic

Pilates


Bună dimineaţa! Avem parte de o surpriză dar, ne-am obişnuit: ploicica de aseară s-a transformat peste noapte într-o ninsoare calmă cu fulgi rari, fulgi care se aştern într-un strat subţire de nea proaspătă. Vom coborî pentru micul dejun, apoi vom merge la autogara aflată chiar lîngă gară de unde vom lua un troleibuz spre Kriens, un orăşel satelit al Lucernei. Troleibuzul 1 pleacă din staţie exact la ora trecută pe tabel. Din staţie, ne-am procurat de la automat bilete pentru că pe aici, pass-urile noastre şi-au cam pierdut puterea. Nu ştiu de ce dar nici nu stau la taclale să aflu. Fără pic de milă, maşinăria ne-a stors de 66 de franci pentru troleu şi pentru telecabină, iar la gară am mai fost devalizaţi de 10 franci pentru a ne ţine în custodie un bagaj. Am eliberat camera de hotel aşa că…
Ninge frumos dar nu bate vîntul şi nici frig nu e. nici ţipenie pe străzi. Este totuşi, Paştele Catolic. Înainte de a ajunge la gară, ne-am oprit cîteva minute într-o catedrală Jezuită unde la ora 10 ar fi început un concert pentru suflători şi orgă. Nu şi pentru noi pentru că acum, mergem întins către Pilates. După vreo 15 minute aud un strigăt imperios: JOS! Ce? Cum? De ce? Simplu: pentru că am, ajuns la staţia unde trebuie să coborîm pentru a merge la telefericul pentru Pilates. Urcăm per pedes apostolarum o altă colină cîteva minute şi ne instalăm în primul teleferic. Urcăm, urcăm dar, de văzut prea mare lucru, nu vedem. În sfîrşit…
Pilates se traduce prin balaur, sau dragon. Multă vreme s-a crezut că acest munte este stăpînit de aceşti monştrişi nu s-a obosit nimeni să-l escaladeze. Pînă cînd un călugăr, s-a încumetat şi după ce a biruit greutatea urcuşului, a înfipt în vîrf mîntuitoarea cruce. De atunci, Pilates este vizitat asiduu, locul a fost împînzit cu teleferice şi cu telecabine, s-au construit hoteluri şialte facilităţi. Adică, locul a fost modernizat în beneficiul turiştilor de pretutindeni.
Facem un scurt popas pe un platou unde este o cabană cu de-ale guri şi de unde avem o panoramă minunată spre Lucerna. Poze cu luaţi-vă gunoiul. J De aici vom lua o altă hărăbaie mai mare, cu care ne vom căţăra pînă în vîrf. Foto cabina veche, cabluri etc. odată ajunşi sus, trebuie să aşteptăm ca un cerber să vină şi să deschidă o uşă uriaşă din sticlă care separă staţia telecabinei de complexul hotelier. O sală imensă adăposteşte un bar, un magazin de artizanat şi suveniruri şi două căi de acces către hotel; una printr-un coridor în pantă şi una printr-o terasă unde sunt şezlonguri pe care doritorii se pot expune la soare, atunci cînd este cerul senin. Nu şi acum. Ceaţa şi ninsoarea ne împiedică să vedem peisajul dar, asta e. Mare lucru (în afară de schiat) nu este de făcut pe aici în aceste condiţii. În alte condiţii, am fi putut coborî pe alt versant al muntelui şi am fi revenit la Lucerna cu un alt vaporaş. Poate, altădată.
Acum, cel mult putem să vizităm Grota Dragonilor, un inel circular săpat în stîncă. Nici aici nu este permis accesul pînă la capăt. La un moment dat, Grota iese pe o prispă inundată de zăpadă şi n-are nimeni timp să cureţe zăpada care se tot aşterne. Ne reîntoarcem în sala de aşteptare a hotelului de unde purcedem la telecabină, apoi la teleferic. Ceaţa s-a mai ridicat şi vedem din loc în loc diferite case; unele locuite permanent, multe locuite seuonier. În vacanţă. Muntele este accesibil şi per pedes, sunt cîteva trasee de făcut dar repet, numai pe vreme frumoasă. Tot răul spre bine: dacă n-ar fi nins am fi văzut noi muntele Pilates înzăpezit? Cine ştie cînd… 
Imagini AICI

luni, 23 aprilie 2012

Lucerna 3


S-a înserat bine de tot dar, este prea devreme să mergem la hotel. Ne plimbăm pe străzi în căutarea unui restaurant. Pînă la urmă, întrebăm un şef de sală unde putem  găsi un restaurant unde se pot ospăta şi păcătoşii de fumători. Amabil, acesta ne explică ce şi cum şi, MINUNE! îl găsim după indicaţiile domniei sale date nouă monogloţilor în limba gimnastică şi, IUHUUUU! îl  găsim cu uşurinţă.
Cum vinurile se tot caţără pe lîngă nivelul de aproape suta de franci sticla, optăm tot pentru bere. Vinurile, le vom degusta noi mai mult, pe “acasă”. Spun mereu “acasă” între ghilimele, pentru a face deosebirea dintre “acasă” de acasă şi “acasă” denumit orice loc vremelnic de cazare. Automatisme?
Adică, avem voie să fumăm în prima încăpere amenajată vezi tu drăgăliţă doamne,  ca bar. De fapt, şi în bar poţi să comanzi tot ce vrei, la fel ca şi în salonul propriu zis în care, Rauchen Verbotten.
Ei, altă viaţă pe capul nostru. Preţuri accesibile, curat, muzica în surdină, lumina în semitonuri de clarobscur discret, personal stilat şi extrem de amabil. Cum altfel? Suntem în Lucerna, Elveţia.
Eu am comandat Rosti mit schienken und spiegelei; Silvia a comandat Martini rosti mit ei, tomaten,schinken und Keseuberbacken. Mîncarea a fost excelentă, fără să fie cine ştie ce: cartofi, şuncă, ou, verdeţuri, condimente, sos de roşii, brînză. Rosti este de fapt, toată savoarea, pentru că este o artă să pregăteşti bietul cartof în trei moduri diferite pentru acelaşi fel de mîncare: ras şi semi-fiert ca pat pentru şuncă şi apoi rumenită toată compoziţia la exterior într-un fel de crustă aurie delicioasă peste care tronează un ou prăjit ochi. Totul asezonat gospodăreşte cu ieburi, condimente şi sos de roşii.
Ne retragem totuşi mai devreme la hotel că nu pentru mîncare şi pileală am venit noi, la Lucerna. Mîine ne vom căţăra suuuus, pe Muntele Pilates. Dacă vremea se va îndura de noi, vom avea parte de peisaje minunate iar dacă nu, rămîne să ne lăudăm că am fost şi noi, pe acolo. NU? :)

Lucerna 2


Am pornit agale tot în aval şi foarte aproape de hotel începe urcuşul pe creasta zidului vechi de apărare al oraşului. După o primă tranşă de 36 de trepte pietruite urmează o alternaţă de alte trepte (133) şi de povîrniş domol. Stînga şi dreapta peisaje minunate se iau la întrecere cu astmul meu, care şi cum să-mi taie respiraţia mai întîi. J
Zidul are trei turnuri prin care se face accesul către “promenadă”. La primul turn, după escaladarea a încă vreo patruzeci de trepte – de lemn – găsim uşa închisă. De ce? D’aia! La al doilea turn avem noroc şi reuşim să accedem. De pe o cărare îngustă privim la panorama absolut fantastică a oraşului, apoi coborîm şi rătăcim alene pe străzile înguste şi curate ca-n palmă. Clădiri foarte vechi dar perfect întreţinute se armonizează cu clădiri mai noi în mod fericit. Trecem pe lîngă o biserică catolică straşnic ferecată, pe lîngă o şcoală, pe lîngă alte şi alte clădiri minunate şi ajungem într-o intersecţie unde cîteva magazine cu delicatese ne atrag privirile. Mă uit cum se prepară nişte tartine cu brînză de Brie, gust şi rămîn în admiraţie: buuuune de tot!
Apoi mergem să vedem basorelieful care-l reprezintă pe un leu muribund, la poalele căruia un lac mititel, este piscina preferată de cîteva răţuşte. Lucerna nu este prea mare absolut deloc deci, ne reîndreptăm spre gară, din faţa căreia un vaporaş nici nu are altă menire J pe lumea asta decît să ne plimbe şi pe noi, ca şi la Zurich. Cum este vremea prînzului consultăm o listă de bucate. Bine că am fost prevăzători şi avem nişte şniţele de “acasă” că dacă la restaurante o friptură costă cam 46 de franci, aici costă 64. Poftă bună! 
Doamna care vine să întrebe dacă dorim ceva, este toată numai zîmbet deşi a observat clar că nu prea avem nevoie de fripturile dumisale. În multe alte locuri, vom vedea  anunţuri pe care scrie limpede: pik-nik verbotten! Nu şi aici. Totuşi. Comandăm nişte berici. Bineînţeles, şi aici PASS-ul a făcut minuni: plata pentru plimbare, zero!
Acest vaporaş merge totuşi prea departe aşa că după cîteva staţii coborîm şi vom lua altul în sens contrar, către Lucern(a). Repet, tot sistemul de transport este perfect integrat şi sincronizat: avioane, trenuri, vaporaşe, autobuze urbane sau interurbane şi unde este cazul, transport pe cablu. Fără glumă şi fără abateri de la orar. (megis)
Fiecare vaporaş are două clase, respectiv clasa a I-a pe puntea superioară şi clasa a II-a pe puntea de la nivelul apei. Am fost să văd cum arată clasa a I-a şi depun mărturie că nu este nici-o diferenţă: curat şi civilizat, peste tot.
După debarcare, am făcut o scurtă plimbare pe podul cel mare de lemn lîngă care erau orînduite dimineaţă, tarabele cu bunătăţi. Nici urmă de ele, acum. La capătul podului, cotim pe o străduţă şi intrăm într-o capelă în care peste 200 de oameni pot asculta slujba aşezaţi cumsecade, pe bănci lungi, de lemn. Pe fiecare bancă erau aşezate cîte şase biblii. Pe pagina de gardă a fiecărei biblii, stă scris: “Etgentum der PetersCapelle, Lucern”. Ca să se ştie! Aici, am fost abordat de o femeie care mi-a întins un tabel, îmbiindu-mă să mă semnez. Neştiind ce vrea de fapt, am ridicat din umeri a mirare. A plecat… 
Imagini AICI.

duminică, 22 aprilie 2012

Lucerna 1

De la Basel spre Lucern(a) am luat un interregio. Pe cît este peisajul de frumos, pe atît este vremea de mohorîtă. Localităţi mai mari sau mai mici se succed din goana trenului, etalînd vile cu de la unu la cinci etaje, căţărate în terase suprapuse pe versanţii dealurilor. Pe unde calea ferată este apropiată de case, panouri uriaşe le protejează antifonic. Mulţi pomi înfloriţi sparg monotonia verdelui incredibil de verde al ierbii, cu pete de culoare alb-rozalie. În zare, se văd păduri de conifere. Din loc în loc, vestitele vaci elveţiene pasc impasibile. Am văzut şi turme de oi, multe dintre acestea sunt veritabile minunăţii: mai solide decît oile obişnuite şi colorate ciudat, jumătate alb şi jumătate negru. Apar şi dispar deci, sunt foarte greu de fotografiat. Totuşi 


Restul poveştii AICI . Mulţumesc celor care urmăresc relatarea mea. 

Muzeul Cantoanelor

Nu pricep explicaţiile date în limba germană dar înţeleg că este un muzeu care adăposteşte obiecte şi documente care ilustrează istoria Elveţiei de pe la început şi pînă în zilele noastre. Voi lăsa fotografiile să spună mai mult decît bietele mele cuvinte… 





Mai multe imagini AICI. Duminică frumoasă! 

Life in picture - Mirare


Domnul  Costin Comba ne invită în fiecare duminică să dăm vieţii valoare de simbol. De ce nu? Poate că măcar unii dintre noi, au şi mirări; cum ar fi acestea ( din Muzeul Tinguely din oraşul Basel, Elveţia) : 




Vi se par identice?