În raport cu lumea

“- Nu vreţi să-mi spuneţi ce s-a întîmplat atunci, de aţi fost aşa de brusc, aşa de retezător?

 - Nu mai ştiu, nu-mi mai aduc aminte. Oi fi fost plictisit, oi fi fost supărat. Nu mai ţin minte. Dar, drept să-ţi spun, nu-mi pare rău. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prea prevenitor cu oamenii, nici cu cei mai dragi. Mai ales cu ei, nu. îmi spun că, din o sută de ghionţi aruncaţi la întîmplare, se vor găsi doi care să cadă bine şi să rodească. Cînd umblu prin iarbă, nu bag de seamă să nu strivesc un fir de iarbă sau să nu calc un gîndac. Pămîntului nu-i place să ai asemenea atenţii delicate cu el. Calcă, striveşte cît pofteşti – pe urma ta, rădăcini vor continua să crească, dacă sunt rădăcini. Cînd umbli pe pămînt, umbli pe pămînt. Cînd umbli între oameni, umblă între oameni. Puţin (cam) orbeşte. Nu strică. Vei doborî poate unele lucruri – pe cele debile. Dar le vei fertiliza pe celelalte. A mînca ‘vacă turbată’ e un exerciţiu indispensabil. Nu mi l-am cruţat mie şi n-am să-l cruţ nimănui, mai ales atunci cînd se întîmplă să-mi fie drag. E un aliment tonic. Scrîşneşti şi mergi mai departe.”

Scurt fragment din romanul Cum am devenit huligan de Mihail Sebastian iar această părere abruptă îi aparţine lui Ghiţă Blidaru. Voi, ce părere aveţi ?