Sunt momente în viaţă, în care presupun că fiecare dintre noi, ar trebui să se mişte mai agale; probabil că viteza nebună la care ne racordăm existenţa, a început să producă derapaje grave în modul nostru de a fi.
Începem să nici nu mai ştim să trăim; ne circumscriem exigenţei timpurilor care se succed într-o viteză care începe să lase fără conţinut, viaţa fiecăruia dintre noi.
Nu mai iubim ci facem sex; nu mai călătorim decît în interes de afaceri; nu mai contemplăm miracolul vieţii; nu ne mai raportăm la rădăcinile bunei cuviinţe ci, alergăm neînfrînaţi către o destinaţie incertă, la capătul căreia, nu vom găsi decît un imens nimic.
Nu mai avem timp nici măcar pentru a înţelege că fiecare dintre noi, nu este decît o verigă a unei tradiţii care ne-a fost transmisă de strămoşii noştri, tradiţie pe care s-ar cuveni să o transmitem urmaşilor noştri.
Alergăm frenetici spre neant.
Agale ? Cine mai ştie ce înseamnă acest cuvînt ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu