Luat în stăpînire de viaţa reală (îţi mai moare un prieten drag, iubita suferă un accident, copilul (major) mai are nişte piedici în viaţă, etc, şamd), eşti tentat să nu mai faci apel la substitutul vieţii reprezentat de internet. Şi te retragi din ireal suferind în tăcere, sperînd că ai resurse proprii de a traversa în singurătate, orice. Poţi? Nu ştiu… Chiar nu ştiu.
Cert mi se pare a fi că nimeni nu este singur pe (acest) pămînt şi mai ales, mi se pare că nimeni nu-şi poate aroga solitudinea ca fiind atot ştiutoare, atot biruitoare, atot rezolvitoare.
Ce părere aveţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu