Mă tot întreabă
zucărbergu’ * ce este în mintea mea.
Ce să spun? Că mă
frămîntă prea multe lucruri pe care nu ştiu de ce-ar mai fi util să le
împărtăşesc şi altora?
Mă gîndesc de
exemplu, la sloganul electoral axat pe ideea că ar trebui să fim mîndri că suntem
români. Trec peste stupizenia aceasta demontată magistral de domnul Pleşu şi mă
întreb: ce merit am eu că m-am născut în această ţară? Ce vină am că nu m-am
născut într-o ţară mai normală? Să fiu bucuros că nu m-am născut într-o ţară
dintr-o zonă geografică în care ideea de acces liber la orice, este o utopie? Nu
ştiu ce să spun; aici m-am născut şi probabil că aici voi muri, adăugîndu-mă
neamului meu, cu bunele şi cu relele mele, la bunele şi relele neamului meu.
Desigur, n-am de
gînd să-mi neg originile şi nu mă sfiesc să afirm tare şi răspicat oricui mă
întreabă, că sînt român. Nu-mi neg originile şi-mi iubesc părinţii pe care mi
i-a dat Dumnezeu. Îmi iubesc rudele, prietenii, colegii, cunoscuţii şi
necunoscuţii din preajma mea şi a voastră, dragi concetăţeni.
Şi totuşi... mă
şi vă întreb: ce este în mintea românilor care nu mai au scuza ocupaţiei
sovietice din anii 1940, să-i voteze pe urmaşii celor care-au rupt în acei ani,
coloana vertebrală a poporului român?
Ce resorturi îi fac pe aceşti oameni, tineri sau
bătrîni, să nu vadă şi să nu înţeleagă, în ce poziţie extraordinară este acum
România, din toate punctele de vedere (economic, politic) prin apartenenţa la NATO şi la UE?
Ce este în mintea
mea? O imensă tristeţe.
*Creatorul Face Book.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu