Chiar n-am de ce,
pentru că anul acesta are semne bune către foarte bune.
Peste cîteva zile
fiul meu va împlini o vîrstă rotundă, draga mea soţie mă va invita să-i
celebrez o anume sumă de ani la începutul primăverii, în luna aprilie un drag
nepot de frate va împlini o vîrstă care-i va marca maturitatea, iar către
sfîrşitul lunii mai, draga mea nepoată care poartă numele mamei mele, Maria, se
va declara iar, împlinită ca femeie care
le-a dat viaţă celor doi copii frumoşi pe care i-a dobîndit împreună cu soţul
său atent, iubitor şi îndatoritor.
Şi, încă. La
începutul lunii mai, sora mea îşi va mai adăuga un an de viaţă!
Aşadar, de ce-aş
fi trist? Sincer, nu-s!
Trec lejer peste
lunile de vară deşi am ce spune şi despre aceste luni - dar nu vreau - şi merg
întins către toamnă. Toamna în care m-am născut. Sfîrşitul de septembrie pe
care nu vreau să-l mai apuc. În rest, va fi tăcere.
De ce-aş fi
trist?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu