Un scurtisim eseu
pe această tema a apărut la Humanitas în 2014 fără să facă mare vîlvă. Păcat, pentru
că este un sclipitor eseu despre cum se duce de rîpă societatea în care trăim
deși știm bine că nu (prea) merităm acest lucru...
Despre autor nu
știm mare lucru, în afară de o scurtă notă a editurii italiene unde a apărut
prima traducere într-un volum colectiv intitulat allegro ma non troppo și nici nu are (prea) mare importanță. Important
este eseul, pe care chiar autorul s-a învrednicit să-l caracterizeze într-o
scurtă notă de început. Iat-o:
”Compania Mad
Millers a tipărit doar un număr limitat de exemplare ale cărții de față, care
nu se adresează imbecililor, ci oamenilor care au de-a face uneori cu aceștia. Ar
fi deci un exces de zel să adaug că nici unul dintre cei care vor primi această
carte nu are cum să se încadreze în aria Im a graficului de bază (grafic care
ilustrează împărțirea oamenilor în patru categorii și anume neajutorați (N)
inteligenți (I) răufăcători (R) și evident, imbecili (Im). - n.m. tibi) cu
toate acestea, ca majoritatea exceselor de zel, este mai bine de menționat
decît de ignorat, deoarece, așa cum spune filozoful chinez, ,,Erudiția este sursa înțelepciunii
universale; dar nu înseamnă că nu poate deveni cîteodată cauza unor
neînțelegeri între prieteni.,,”
Mai întîi să
enumerăm cele cinci legi în formularea autorului:
1. Numărul indivizilor
imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea.
2. Probabilitatea
ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice însușire a
respectivei persoane.
3. Un imbecil este
o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a
cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.
4. Non-imbecilii
vor subestima întotdeauna influența negativă a imbecililor. Îndeosebi,
non-imbecilii vor uita mereu că, indiferent de moment, loc sau circumstanțe, a
avea de-a face și/sau a te asocia cu imbecilii se va dovedi cu siguranță o mare
greșeală.
5. Imbecilul este
cel mai periculos tip de persoană. Cu corolarul: imbecilul este mai periculos
decît un răufăcător.
***
Pare limpede? Cam da...
Totuși să explicăm fie și pe scurt, cum vede autorul aplicarea celor cinci
legi. Să începem așadar, cu cea de a cincea lege. De ce este un imbecil mai
periculos decît un răufăcător? Pornind de la împărțirea oamenilor în cele patru
categorii sus-menționate, vom stabili că neajutorații sînt cei care prin
acțiunile lor vor avea pierderi neplanificate în beneficiul altora,
inteligenții sunt cei ale căror acțiuni vor avea beneficii pentru toate lumea
inclusiv ei, răufăcătorii sunt cei care plănuiesc devalizarea altor indivizi în
beneficiu sctrict propriu.
Iar imbecilii? Ei
bine, imbecilii sunt cei care ”cauzează pierderi unui alt individ sau grup de
indivizi, fără a cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma
acțiunilor sale.” Adică exact așa cum statuează legea a treia. Dacă în cazul
răufăcătorilor nu se face decît un transfer de bunuri și servicii de la un
individ la altul, societatea pe ansamblu neavînd nimic de pierdut, în cazul
imbecililor pierderile sunt pe ansamblu, adică pierderi pentru toată lumea!
Mai departe, restul
este simplu. Prima lege ne surprinde și parcă am fi tentați să o respingem. Totuși,
autorul a întreprins studii riguroase și demonstrează acest lucru în eseu. Pe mine
m-a convins...
A doua lege se
referă la răspîndirea imbecililor în toate straturile societații, de la oameni
simpli la genii, de la analfabeți la premia(n)ți Nobel, de la necalificați la
maiștri, etc etc, neținînd seama nici de etnie, nici de rasă, nici de sex, nici
de vîrstă, nici de nimica nimicuța. Imbecilul este omniprezent și acționează
constant în detrimentul tuturor.
A patra lege este
atît de evidentă, încît nici măcar nu are rost să o mai explicăm. Dau două
exemple: tăierea necugetată a salariilor cu 25% (aproape nimeni nu l-a iertat
pe pirat pentru acest lucru) și asocierea liberalilor la usl.
Pentru a cincea
lege dau din nou, cuvîntul autorului: ”indiferent de perioada istorică luată în
considerare, este impresionant că fiecare țară aflată pe o traiectorie
ascendentă are în mod inevitabil un anume procent de imbecili. Totodată, are și
un procent neobișnuit de mare de oameni inteligenți,care reușesc să limiteze
libertatea de acțiune a imbecililor și în același timp, produc un profit
îndeajuns de mare pentru a progresa atît în interesul propriu cît și al
celorlalți membri ai societății.
Într-o țară aflată
în declin, procentul imbecililor este în continuare constant dar se poate observa
la restul populației o creștere alarmantă a numărului de răufăcători cu
înclinații spre imbecilitate (...) dar și o creștere a numărului de neajutorați
din cadrul celorlalte profesii. Asemenea schimbări în alcătuirea populației
non-imbecile duc inevitabil la creșterea puterii distructive a procentului de
imbecili și declinul devine astfel o certitudine. Iar țara se duce de rîpă.”
Limpede acum de ce
merge România spre neant?