CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI
C O M U N I C A T
Judecătorii Curţii Constituţionale, reuniţi în plen la data
de 3 iulie 2012,
luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte
autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în masă
le-au declanşat la adresa Curţii Constituţionale, culminând cu tot
felul de soluţii pentru desfiinţarea acestei instituţii, au decis să facă
următoarele precizări pentru toate autorităţile publice prevăzute în
Titlul III al Constituţiei – Parlament, Preşedintele României,
Guvernul României, Administraţia publică centrală, Administraţia
publică locală, Autoritatea judecătorească – precum şi pentru toţi
cetăţenii României:
În conformitate cu prevederile art.142 alineatul (1) din
Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul
supremaţiei Constituţiei.
În cei 20 de ani de la constituire, Curtea Constituţională
şi-a exercitat cu toată responsabilitatea atribuţiile stabilite prin
Constituţie, activitatea ei fiind apreciată atât de forţele politice şi de
instituţiile juridice interne, de cetăţeni, cât şi de instituţiile similare
din alte state şi de organizaţiile internaţionale.
Prin activitatea sa, Curtea Constituţională s-a manifestat
ca o adevărată instanţă naţională a apărării drepturilor omului şi a
instituţiilor statului, contribuind la consolidarea prestigiului ţării
ca stat democratic şi de drept.
2
Ţinem să subliniem că, prin activitatea lor, judecătorii
Curţii Constituţionale, fideli jurământului depus, au asigurat
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu
desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită
pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile
art.145 din Constituţia României, în care se prevede că pe durata
exercitării mandatului judecătorii sunt inamovibili – adică nu pot fi
revocaţi.
Pentru garantarea imparţialităţii, Constituţia prevede
reînnoirea Curţii cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, iar
judecătorii să nu fie numiţi de una şi aceeaşi autoritate ci, într-o
proporţie egală de câte trei judecători, de către Camera Deputaţilor,
Senat şi Preşedintele României.
Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi
Preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se
preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia,
normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe
grave, prin precendentul care se creează şi prin deprecierea
imaginii internaţionale a ţării.
Neaparţinând niciunei puteri în stat (legislativă, executivă
sau judecătorească) şi niciunui partid politic, atribuţiile Curţii sunt
concretizate în deciziile şi hotărârile adoptate şi care sunt general
obligatorii pentru autorităţile publice, celelalte instituţii publice,
persoane juridice private şi persoane fizice. De aceea, Curtea
Constituţională, în raporturile cu celelalte subiecte de drept, nu se
supune decât dispoziţiilor Constituţiei României.
Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără
precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi,
3
precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a
sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia
de la Veneţia), Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa,
precum şi celelalte instituţii europene.
Plenul Curţii Constituţionale a României în următoarea
componenţă: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii; Aspazia
Cojocaru; Acsinte Gaspar; Petre Lăzăroiu; Mircea-Ştefan Minea;
Iulia Antoanella Motoc; Ion Predescu; Puskas Valentin Zoltan;
Tudorel Toader – judecători.
Compartimentul relaţii externe şi presă
al Curţii Constituţionale
S-a (ne-au) surpat podeaua constitutionala sub picioare si pare ca am cazut spre trecut intr-un nor sufocant de praf rosu.
Ei au pus bomba, noi am sperat sa impiedicam dezastrul sustinand ca ceea ce fac e un act terorist: ii doare-n pix!
Trebuie sa facem in asa fel incat sa-i doara in plex!
Si asta, indiferent ca majoritatea electoratului roman se va dovedi “pulime” sau POPOR!"