Astăzi românii sărbătoresc (cel puţin aşa-mi place să cred), Unirea Principatelor Române. Cum toată lumea ştie cam despre ce este vorba, nu voi face eu aici prelegeri, nefiind istoric. Totuşi, fac mai întîi o trimitere la mult hulita (dar intens folosita)
Wikipedia.
“
Unirea Principatelor Române cunoscută ca
Mica Unire (
Marea Unire fiind cea de la
1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state
Moldova și
Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui
Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la
5 ianuarie 1859 în Moldova și la
24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui
Mihail Sturdza, respectiv
Gheorghe Bibescu. Deznodământul
războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în
1857 a dus la
Convenția de la Paris din
1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o
uniune personală. În
1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în
1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat
România.”
Apoi, celor interesaţi le pun la dispoziţie un articol foarte bun despre evenimentele de la Hotelul Concordia din Bucureşti
aici
”Strada Smârdan apare pentru prima dată în documente istorice care datează din secolul al XVII-lea. Era cunoscută sub numele de Ulița Nemților, Ulița Nemțească și Strada Germană. Este atestată pentru prima oară într-un document din 1 mai 1672 drept ulița care merge de la Curtea Domnească spre Biserica Grecilor, iar în documentele din secolul XIX apare drept Ulița Germană și este trecută astfel și în Planul Bucureștiului din anul 1871, când și-a dobândit numele pe care îl are și în zilele noastre.
În secolul XIX, această stradă cunoaște o adevarată dezvoltare, fiind construite magazine, ateliere de reparații, dar și câteva hoteluri importante pentru Bucureștiul acelor vremuri. Unul dintre cele mai importante si frumoase hoteluri era Hotelul Brenner sau Hotel d’ Europe, menționat și de consulul Wilkinson în 1820.
Strada Smârdan adăpostește însă și în prezent locul în care Alexandru Ioan Cuza a fost numit domn al”…
iar celor care vor să aprofundeze subiectul le recomand o serie de articole care vor apărea pe unul dintre blogurile lui
Teofil,
articole care vor spune motivele pentru care a fost necesară unirea : ”Din punct de vedere sociologic
românofobia este o manifestare xenofobă care se poate manifesta în ţările unde trăiesc populaţii româneşti, printr-o serie de discriminări şi sentimente ostile faţă de români – ca şi grup etnic-lingvistic – şi poate evolua de la hărţuiri la persecuţie instituţionalizată şi violentă. Discriminările şi sentimentele antiromâneşti au fost prezente, la diverse niveluri, printre persoanele şi guvernele ţărilor care au stăpânit sau care înconjoară România (si nu numai), şi privesc atât România însăşi, cât şi minorităţile româneşti care se află (sau s-au aflat) în acele ţări.
Pe un substrat difuz mult mai vechi: dispreţul occidental faţă de Europa ortodoxă şi orientală, înrădăcinat în dispreţul catolic faţă de “shismatici” şi faţă de lumea bizantină (Voltaire scrisese că “urăşte Bizanţul“, iar Edouard Antoine Thouvenel, ambasador al Franţei la Constantinopol în 1855, a scris că “Europa orientală este un gunoi de rămăşiţe de neamuri”)”
La mulţi ani! Români, oriunde v-aţi afla.