N-a fost de
ajuns că astăzi erau anunţate funeraliile actorului care-a ilustrat magistral
personajul ION, într-un film de referinţă şi anume, ION, din cartea cu acelaşi
nume a marelui Rebreanu: Şerban Ionescu. RIP!
Am aflat de
dimineaţă că a mai trecut în lumea umbrelor, alt mare actor: JR. RIP!
Datoria de
familie m-a făcut să particip la un parastas. RIP! Mătuşă Maria.
Am vrut să
schimb registrul zilei şi am dat o fuguţă la Gaudeamus. Lume multă, cărţi,
lansări, o sărbătoare a spiritului care nu se lasă învins de vitregiile
vremurilor. N-am zăbovit prea mult timp acolo. Am cumpărat cartea domnului
Pleşu, Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste şi am plecat, obosit
de forfoteala din jur… Poate voi merge iar mîine, să mai scotocesc printre rafturile
editurilor prezente la acest eveniment. Poate.
Mi-am
amintit apoi, că tot astăzi s-au împlinit 21 de ani de cînd Freddie Mercury,
ne-a părăsit. Paradoxal, una dintre nemuritoarele melodii ale marelui cantautor, mi-a insuflat speranţă. Pentru că, nu e aşa?
N-a fost deloc o zi oarecare. Poate că tocmai am lăsat la timpul trecut una dintre acele părți din omenire , când aștrii se sfădesc îndelung , și abia apoi decid..
RăspundețiȘtergereAm trăit atât de intens ieri!
Rău îmi pare că n-am ajuns la târgul de carte..