Binele tuturor

Binele tuturor ca fiind un concept drag nouă, este, regret să spun, vag. 

Ca să nu spun, fals. 

De ce? Spun şi eu aşa, ca un nepriceput ce sînt, că lumea asta NU  a fost concepută de Bunul Dumnezeu, ca fiind lumea în care pacea să fie prima lege a oamenilor făuriţi după chipul şi asemănarea, SA! Exemple în VT? Cu duiumul. Exemple în NT? Aşişderi. 

Nu insist… Cine ştie bine, cine nu ştie, idem.

Lanţul trofic imaginat de Bunul Dumnezeu, ca lege generală a LUMII, şi mai mult decît atît,   dacă omul nu ar fi avut liberul arbitru de a afirma: homo homini lupus, am fi vorbit despre altceva, sau altcum…

Şi uite cum ajungem noi, biete fiinţe, la conceptul de altruism.

Se poate imagina binele tuturor în absenţa altruismului? Categoric, NU!

Nu, în absenţa ideii de creştinism. 

Iisus a propovăduit ideea benefică de “binele tuturor”. 

Şi a eşuat  sfîrşit pe cruce. Răstignit alături de tîlhari. 

Îndoindu-Se: De m-ai părăsit?

Cu părere de rău, sînt nevoit să afirm un lucru elementar: niciunul dintre noi, nu este pregătit să accepte că egoismul propriu (tautologie ? neeeee) nu poate să fie sacrificat benevol ( fără oarece beneficii personale) pe altarul “binelui comun”.

Păi? Vă rog să mă contraziceţi. 
Alte puncte de vedere pe aceeaşi temă, la clubul psi.