Se preling timid
pe lîngă zidurile noastre interioare toate umbrele neputinţelor noastre de a fi
aşa cum credeam că sîntem capabili de a fi. Eşuăm în plîns tăcut sau în
scrîşnet surd şi ne complacem vieţuind
în falsitatea zîmbetelor arborate circumstanţial, sperînd întotdeauna, nu ştim
niciodată, ce. Trăim - fără să ştim -, în ţarcurile castratoare pe care ni le
autoimpunem. Ne înghesuim în preajma sărbătorilor să ne felicităm unii pe alţii
de parcă lumea ar începe iar, cu urările noastre; uităm neputinţele şi
exacerbăm posibilitatea de a fi aşa cum sîntem. Trăim în oniric pentru că nu
sîntem capabili de a ne asuma realitatea zilelor noastre. Trăim în ţarcuri.
Fiecare dintre noi, are un ţarc propriu pe care îl cultivează - nu cultivă! - cu
asiduitate. Sîntem fericiţi fiecare dintre noi în ţarcul propriu dar ne
declarăm nefericiţi în parcul comun care ar trebui să ne adune la un singur
loc. LMA!
USR și rezerva strategică a democrației
Acum 15 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu