Am pornit agale tot în aval şi foarte aproape de
hotel începe urcuşul pe creasta zidului vechi de apărare al oraşului. După o
primă tranşă de 36 de trepte pietruite urmează o alternaţă de alte trepte (133)
şi de povîrniş domol. Stînga şi dreapta peisaje minunate se iau la întrecere cu
astmul meu, care şi cum să-mi taie respiraţia mai întîi. J
Zidul are trei turnuri prin care se face accesul
către “promenadă”. La primul turn, după escaladarea a încă vreo patruzeci de
trepte – de lemn – găsim uşa
închisă. De ce? D’aia! La al doilea turn avem noroc şi reuşim să accedem. De pe
o cărare îngustă privim la panorama absolut fantastică a oraşului, apoi coborîm
şi rătăcim alene pe străzile înguste şi curate ca-n palmă .
Clădiri foarte vechi dar perfect întreţinute se armonizează cu clădiri mai noi
în mod fericit. Trecem pe lîngă o biserică catolică straşnic ferecată, pe lîngă
o şcoală, pe lîngă alte şi alte clădiri minunate şi ajungem într-o intersecţie
unde cîteva magazine cu delicatese ne atrag privirile. Mă uit cum se prepară
nişte tartine cu brînză de Brie, gust şi rămîn în admiraţie: buuuune de tot!
Apoi mergem să vedem basorelieful care-l
reprezintă pe un leu muribund, la poalele căruia un lac mititel, este piscina
preferată de cîteva răţuşte. Lucerna nu este prea mare absolut deloc deci, ne
reîndreptăm spre gară, din faţa căreia un vaporaş nici nu are altă menire J
pe lumea asta decît să ne plimbe şi pe noi, ca şi la Zurich .
Cum este vremea prînzului consultăm o listă de bucate. Bine că am fost
prevăzători şi avem nişte şniţele de “acasă” că dacă la restaurante o friptură
costă cam 46 de franci, aici costă 64. Poftă bună!
Doamna care vine să întrebe dacă dorim ceva, este
toată numai zîmbet deşi a observat clar că nu prea avem nevoie de fripturile
dumisale. În multe alte locuri, vom vedea
anunţuri pe care scrie limpede: pik-nik verbotten! Nu şi aici. Totuşi.
Comandăm nişte berici. Bineînţeles, şi aici PASS-ul a făcut minuni: plata
pentru plimbare, zero!
Acest vaporaş merge totuşi prea departe aşa că
după cîteva staţii coborîm şi vom lua altul în sens contrar, către Lucern(a).
Repet, tot sistemul de transport este perfect integrat şi sincronizat: avioane,
trenuri, vaporaşe, autobuze urbane sau interurbane şi unde este cazul,
transport pe cablu. Fără glumă şi fără abateri de la orar. (megis)
Fiecare vaporaş are două clase, respectiv clasa a
I-a pe puntea superioară şi clasa a II-a pe puntea de la nivelul apei. Am fost
să văd cum arată clasa a I-a şi depun mărturie că nu este nici-o diferenţă:
curat şi civilizat, peste tot.
După debarcare, am făcut o scurtă plimbare pe
podul cel mare de lemn lîngă care erau orînduite dimineaţă, tarabele cu bunătăţi.
Nici urmă de ele, acum. La capătul podului, cotim pe o străduţă şi intrăm
într-o capelă în care peste 200 de oameni pot asculta slujba aşezaţi cumsecade,
pe bănci lungi, de lemn. Pe fiecare bancă erau aşezate cîte şase biblii. Pe
pagina de gardă a fiecărei biblii, stă scris: “Etgentum der PetersCapelle,
Lucern”. Ca să se ştie! Aici, am fost abordat de o femeie care mi-a întins un
tabel, îmbiindu-mă să mă semnez. Neştiind ce vrea de fapt, am ridicat din umeri
a mirare. A plecat…
Imagini AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu