Fostele glorii

- guest post -

Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Mircea Diaconu, Mircea Albulescu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu Matei sunt doar cateva nume de artisti celebri care s-au declarant solidari cu “suferinta” lui Dan Voicuescu si cu “martiriul” Antenelor. Ce au altceva in comun aceste nume sonore ale scenei romanesti? In primul rand cu totii sunt trecuti de prima tinerete. In al doilea rand, cu cateva exceptii (Tudor Gherorghe si relativ Draga Olteanu Matei), maximul gloriei l-au cunoscut in timpul regimului comunist. Talentul sau talentul relativ (caci nici Catrinel Dumitrescu si nici Mircea Diaconu nu pot fi considerati mari actori) nu presupune nici inteligenta si nici caracter. Din contra as spune.

Mircea Diaconu se solidarizeaza cu Antena 3 ptr ca este produsul politic al acestui post de televiziune, raspunsul lui Dan Voiculescu la succesul politic repurtat de Dan Diaconescu. Mircea Albulescu si Catrinel Dumitrescu sunt “fosti” in toata puterea cuvantului, cu o cariera care nu duce nicaieri, iesiti total din atentia publicului. Tudor Gheorghe si Nicu Alifantis sunt supravietuitorii miscarii folk si, mai ales, a Cenaclului Flacara, acea miscare cultural artistica creata cu binecuvantarea aparatului de partid ptr a oferi o supapa ptr tineretul roman. Romania nu a avut o presa de rezistenta ca Polonia ptr ca a existat revista Flacara, revista care a oferit spoiala unei rezistente in care multi oameni au crezut cu adevarat. Cenaclul Flacara a oferit un mediu artistic diferit in aparenta de cel oficial. Artisti care nu apareau la Televiziunea Nationala (fie ptr ca erau considerati mult prea avangardisti, fie ptr ca dosarul de partid nu le permitea) au fost promovati de Adrian Paunescu si au dobandit astfel o notorietate relativa. Unii au reusti apoi sa isi continue cariera infruntand valurile si modele care s-au succedat cu repeziciune pe piata muzicala autohtona. Si daca Tudor Gheroghe a reusit sa faca retete de success cu ciclul anotimpurilor musicale, Nicu Alifantis s-a pierdut intr-un peisaj musical in care folkul a devenit desuet.

Batranetea insa ii face pe acesti oameni sa fie solidari cu Dan Voiculescu. Varsta nu iarta pe nimeni iar gusturile, asa cum am mai spus, se schimba cu rapiditate. Cel mai greu lucru ptr un artist este sa accepte ca a imbatranit si ca nu mai are parte de adoratia publicului. Dan Voiculescu a profitat de aceste slabiciuni. Le-a oferit acestor oameni contracte, sponsorizari, aparitii in emisiunile propriilor televiziuni, roluri in serialele produse de aceleasi organe media. Cu alte cuvinte le-a cumparat constiinta oferindu-le iluzia ramanerii in prima linie a divertismentului autohton. Exista si posibilitatea unor cunostinte incarcate, a santajului cu propriul trecut. Nu ar fi imposibil. Scena divertismentului romanesc ante revolutionar era un mediu prielnic ptr turnatoriile cele mai josnice, ptr misculatiile cele mai perfide si ptr prieteniile cele mai false.

Imi pare rau ca Tudor Gheorghe, cel ale carui cantece mi-au alinat de multe ori dorul de tara, nu a inteles ca poate exista ca artist si fara patronajul lui Dan Voiculescu. In schimb, mediocritatile artistice Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Mircea Albulescu si Nicu Alifantis nu au reusit decat sa confirme inca odata de ce sunt irelevanti in lumea artistica de azi: ptr ca nu au fost niciodata cu adevarat talentati si ptr ca au preferat linguseala de cea mai joasa speta si castigul facil. Acesti oameni merita sa fie ridiculizati si apoi sa reintre in anonimatul din care au iesit doar ptr a-si exhiba prostia si lipsa de coloana vertebrala. Singura persoana caruia ii accord circumstante atenuante este Draga Olteanu Matei: la cei 80 de ani ai sai, fosta mare actrita merita putina mila si intelegere.

Clemy