Hadrian, inventatorul Palestinei

„În anul 130, împăratul a făcut o călătorie la Ierusalim, însoţit de tînărul său iubit, Antinous, şi a hotărît să nimicească în întregime oraşul, pînă la a face să-i dispară şi numele. El a pus să fie construit un nou oraş pe locul celui vechi, care să se cheme Aelia Capitolina, după numele familiei sale şi al lui Jupiter Capitolinus (zeul cel mai adesea asociat cu imperiul), şi a interzis circumcizia, semnul legămîntului dintre Dumnezeu şi evrei, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. (...)

Hadrian, se născuse în Spania, într-o familie îmbogăţită de pe urma comerţului cu ulei de măsline, şi părea a fi un om vădit predestinat să conducă imperiul. (...) Trăia într-o perpetuă mişcare , călătorind neobosit de la o provincie la alta, ca să reorganizeze şi să consolideze imperiul. (...) el visa la un imperiu stabil, unit de cultura elină – o preferinţă atît de marcată, încît a primit porecla Greculeţul. (...) În anul 123, în timpul uneia dintre călătoriile sale în Asia Mică, l-a cunoscut pe adolescentul grec Antinous, dragostea vieţii lui, care aproaspe i-a devenit partener de viaţă (acest lucru le displăcea inclusiv romanilor – nm T.O.) (...)

La Ierusalim, el plănuia să ridice pe ruinele oraşului iudeu o clasică cetate romană, clădită în jurul adoraţiei pentru zeii romani, greci şi egipteni. (...) Acolo, Hadrian şi-a construit templul lui Jupiter, cu o statuie a Afroditei aşezată în faţa lui, chiar pe stînca unde fusese răstignit Iisus – posibil o decizie deliberată de a le refuza creştinilor iudei un loc sfînt. Mai rău, Hadrian plănuia ridicarea unui loc de celebrare a zeilor pe Muntele Templului, marcat printr-o grandioasă statuie ecvestră care să-l reprezinte pe el însuşi. Hadrian căuta în mod deliberat să-i extermine pe evreii din Ierusalim. (...)

Pe 24 octombrie, ziua festivă în care egiptenii celebrau moartea zeului lor Osiris, iubitul lui Hadrian, Antinous, s-a înecat în mod misterios, înghiţit de apele Nilului. S-a sinucis? A fost sacrificat de Hadrian sau de egipteni? A fost un accident? Hadrian cel de obicei impenetrabil a fost distrus de durere: l-a zeificat pe băiat ca Osiris, a ridicat un oraş cu numele Antinopolis şi a fondat un cult al lui Antinous, răspîndind statui cu trăsăturile-i graţioase şi fizicul magnific prin tot bazinul Mării Mediteranei.

În drumul către casă dinspre Egipt, Hadrian a trecut prin Ierusalim, unde probabil că a trasat limitele noului oraş, Aelia Capitolina. Înfuriaţi de represalii, de faptul că Ierusalimul se umpluse de păgîni şi de nudurile obligatorii ale băieţandrului Antinous, evreii şi-au adunat în taină arme şi au pregătit complicate adăposturi subterane pe colinele Iudeii.

După plecarea lui Hadrian, un misterios conducător, cunoscut sub numele de Prinţul Israelului, a dat semnalul celui mai teribil dintre războaiele iudaice.

La început, romanii nu i-au luat în seamă pe evrei, dar de data aceasta evreii erau bine pregătiţi, sub conducerea unui comandant capabil, Şimon bar Kohva (...).

Şimon a învins rapid cele două legiuni conduse de guvernatorul roman. (...) El i-a ucis pe creştini, atunci cînd aceştia nu au vrut să-l ajute împotriva romanilor. (...)

Hadrian s-a întors în grabă în Iudeea, l-a chemat pe cel mai bun comandant al său, Iulius Severus, tocmai din Britania, şi a convocat şapte sau chiar douăsprezece legiuni, care s-au năpustit asupra evreilor, fără pic de milă pentru nebunia lor (...). El a nimicit la grămadă mii de bărbaţi, femei şi copii şi a luat tot neamul lor în robie, după legea războiului.  (...)

Evreii s-au retras în peşterile Iudeii (...). Acolo au pierit acei oameni, căci lucrurile zac lîngă oasele lor. (...)

Romanii au încercuit Betar, ultima fortăreaţă a lui bar Kohva, aflată la 9 kilometri sud de Ierusalim. Şimon a murit în ultima înfruntare de la Betar, cu un şarpe înfăşurat în jurul grumazului, conform legendei evreieşti. (...)

Puţini au supravieţuit, scrie Dio Cassius. Cincizeci dintre avanposturile lor şi 985 de sate au fost rase de pe faţa pămîntului. În bătălii au murit 585 000 şi mulţi alţii de foame, boală şi foc. Şaptezeci şi cinci de aşezări evreieşti cunoscute pur şi simplu au dispărut. Atît de mulţi evrei au căzut în robie, încît la piaţa de sclavi din Hebron nu valorau mai mult de un cal. Evreii au continuat să trăiască în ţinuturile rurale, dar Iudeea însăşi nu şi-a revenit nicicînd din ravagiilelui Hadrian. Acesta nu doar că interzisese circumcizia, dar nu le mai îngăduia evreilor nici măcar să se apropie de Aelia, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. Ierusalimul se topise ca fumul. Hadrian ştersese de pe hartă Iudeea, schimbîndu-i deliberat numele în Palestina, după străvechii duşmani ai evreilor, filistenii.”

Fragment din Ierusalim – biografia unui oraş Simon Sebag Montefiore