duminică, 21 decembrie 2014

Normalitate

Ceremonia de predare-primire a funcţiei prezidenţiale s-a desfăşurat într-un cadru onest şi perfect democratic: preşedintele Băsescu l-a felicitat pe noul preşedinte. Garda militară  constituită special pentru acest eveniment, a avut un comandant care nu s-a sfiit să aibă emoţii strict umane: abia s-a abţinut să nu plîngă. Trecem mai departe. Preşedintele ales - în funcţie, deja - , a hotărît să-şi sărbătorească victoria în prezenţa celor patru sute de invitaţi ai săi, la Palatul Cotroceni.. Mi se pare a fi, un gest normal. Fostul preşedinte, a ales să iasă din viaţa politică la vîrf ca preşedinte al ţării, ca simplu cetăţean care a mers să-i întîlnească pe oameni, într-un loc perfect accesibil, oricui (pavilionul H din Parcul Herăstrău). Iar mi se pare a fi, un gest perfect normal. Numai că. Domnul preşedinte Iohannis,  are în faţă un prim test: numirea şefului SIE. Abia aştept să văd cîtă normalitate va fi cuprinsă în FAPT, că de discursuri (cum a fost discursul noului preşedinte în Parlament) sînt deja, sastisit. Aştept normalitate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu