Misticul sufit Ibn’Arabî din Murcia, în 1201, compune un
Dîwân dedicat lui Nezâm, fiica nobilului imam de origine iraniană Zâhir ibn
Rostam.
„Or, acel şeic avea o fată, o adolescentă zveltă care
înlănţuia privirile oricui se uita la ea şi a cărei singură prezenţă era
podoaba adunărilor şi uimea pînă la stupoare pe oricine o contempla. Numele ei
era Nezîm (Armonia) şi era supranumită „Ochiul soarelui şi al frumuseţii”(ayn
al-Shams wa’l-Bahâ). Învăţată şi pioasă, avînd experienţa vieţii spirituale şi
mistice, ea personifica venerabila vechime a întregului pămînt sfînt (Mecca şi
Medina) şi tinereţea ingenuă a marii cetăţi credincioase profetului (Mecca
cerească). Magia privirii, graţia conversaţiei erau o asemenea încîntare încît,
de i se întîmpla să fie prolixă, vorba-i curgea ca un isvor; concisă, era o
minune de elocinţă. Vorbăreaţă, era limpede şi transparentă (...). de n-ar
exista suflete meschine, gata de scandal şi de vorbe rele, aş comenta aici
frumuseţile cu care Dumnezeu a înzestrat-o la trup şi la suflet deopotrivă,
care suflet îi era o grădină de generozitate (...). pe vremea cînd o
frecventam, observam cu grijă darurile nobile ce-i împodobeau făptura, pe lîngă
ceea ce-i adăuga societatea mătuţii şi a tatălui ei. Am luat-o atunci ca tip de
inspiraţie a poemelor conţinute în cartea de faţă şi care sînt poeme de
dragoste, compuse din fraze elegante şi blînde, deşi n-am izbutit să exprim
nici măcar o parte din emoţia pe care sufletul meu o încerca şi pe care
frecventarea acestei tinere fete o deştepta în inima mea, nicio din iubirea
generoasă pe care o resimţeam, nici din amintirea lăsată în memoria mea de
prietenia-i nedezminţită, nici din ceea ce erau graţia spiritului şi pudoarea
umbletului ei, de vreme ce ea este obiectul căutării (Quete) şi nădejdile mele,
fecioara Prea-Curată (al Adkrâ al-batul). Am izbutit totuşi să pun în versuri
unele gînduri ale nostalgiei mele, oferite aici ca daruri şi ca obiecte de
preţ. Mi-am lăsat sufletul îndrăgostit să se rotească limpede, am voit să
sugerez cît de profund era simţămîntul pe care l-am încercat, cît de adînc
chinul ce m-a zbuciumat în acea vreme acum trecută şi ce părere de rău mă mai
străbate încă la amintirea nobilei prezenţe a acestei tinere.”
Fragment din cartea lui I.P. Culianu, Eros şi magie în
renaştere. 1484.
Ce părere ai? S-a schimbat ceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu