miercuri, 18 iulie 2018

Întîlnirea Trump-Putin


de la Helsinki a creat un uragan de reacții isterice, de tînguieli lugubre din partea presei occidentale și a stîngii americane. “Trădare”, au țipat democrații, “cel mai rușinos moment al istoriei americane”, a susținut într-un comunicat de presă John McCain (care în treacăt fie spus, nu a mai călcat în Congres de aproape un an și despre care nu știe nimeni dacă mai este în viață sau nu), “nu ne mai putem baza pe SUA,” s-a tînguit lugubru ministrul de externe al Germaniei, țara care deși zbiară împotriva agresiunilor Rusești și cere sancțiuni ferme împotriva Moscovei, se repede să semneze contracte de miliarde de euro cu aceeași țară.
În această cacofonie a ultragiului, nu a înțeles nimeni ce s-a discutat la Helsinki și dacă cei doi lideri au ajuns la vreun accord. Din puținele informații apărute, și din presa care nu s-a inflamat pe marginea subiectului “amestecului Rusiei în alegerile din 2016” a reieșit că Trump și Putin nu au căzut de acord asupra nici-unui subiect de importanță strategică. SUA nu a dat Rusiei mînă liberă în Europa de Est, așa cum se vehiculează în România, și nici nu a decis să se retragă din NATO, așa cum vor diverși comentatori să lase oamenii să înțeleagă. În spețele delicate Ucraina, Georgia și Siria, cele doua state au rămas pe aceleași poziții ca și înaintea summitului. Asta nu înseamnă că statele europene nu trebuie să-și mărească contribuția la bugetul NATO și să lase în continuare SUA să achite nota de plată în timp ce oficialii europeni care astăzi zbiară ca arși, cereau nu de mult înființarea unei armate europene care să rivalizeze NATO. Armata pentru care probabil tot SUA ar trebui să asigure fondurile pentru că este datoria SUA să apere democrația europeană.
Subiectul care a inflamat presa și stînga internațională a fost remarca lui Donald Trump privind amestecul și influența Rusiei în alegerile din 2016, spargerea serverelor DNC (Democrat National Committee) de către presupuși agenți ruși și publicarea emailurilor interne de către Wikileaks. Donald Trump are tot dreptul să fie sceptic în privința interferenței Moscovei în această afacere. În primul rînd, așa cum a spus președintele American, ca principal evident atacului informatic, serverul DNC, nu a fost nici-o dată examinat de către divizia specializată a FBI. Acesta este un adevăr care nu poate fi tăgăduit. A declarant acest lucru sub jurămînt James Comey, fostul director al FBI, în timpul audierilor din Congres din vara anului trecut. Întrebat în 20 iulie 2017 dacă FBI-ul a avut acces la respectivul server, James Comey a răspuns că nu, și a explicat că doar au primit informațiile venite din partea unei firme particulare angajate de către DNC, Crowdstrike. Aceasta este “dovada” intervenției rusești, a atacului cybernetic care a ‘săpat la temelia democrației” americane. Nici o altă agenție de informații americane nu a avut acces la această probă esențială, în primul rînd pentru că legea le interzice acest fapt. Vorbim apoi despre o organizatie, FBI, care are propriile probleme interne. Se știe că oamenii din subordinea lui James Comey, Andrew McCabe, Peter Strozock, și Linda Page iși trimiteau mesaje în care aranjau întîlniri în care să analizeze metode prin care să-l impiedice pe candidatul Trump să cîștige alegerile, cum urmau să discute în privat cu un judecator care a aprobat urmărirea informatică a aceluiași candidat. Se mai știe, dar asta nu s-a publicat niciodată în România, că Andrew McCabe, directorul adjunct al FBI, a mințit sub jurămînt atunci cînd nu a recunoscut în fața judecătorului că dosarul Moscovit (cel al prostituatelor și a urinei care s-a dovedit între timp a fi un fals) era opera unei firme de PR angajată de candidatul Hillary Clinton.
Aș putea continua pe această linie. Dar nu o voi face. Voi pune în schimb o întrebare celor care astăzi vorbesc despre “trădarea Americană”. Cum ar trebui să răspundă SUA acestor acuzații de interferență ale Moscovei? Vreau un răspuns concret, și le amintesc celor dornici să-și încerce talentul strategic, că administrația Trump a aprobat cele mai aspre sancțiuni economice împotriva aliaților lui Putin. Deci, ce ar trebui să facă Donald Trump?
Clemy Bebb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu