„S-a întîmplat în
Polonia, imediat după război. Un om salvase din Holocaust un copil evreu,
ascunzîndu-l de nemţi cu grijă şi devotament pe toată durata ocupaţiei.
Părinţii lui pieriseră. Acum, după ce primejdia trecuse, omul veni într-o zi cu
copilul la un preot cerîndu-i să-l boteze. Omului, un bun catolic, îi păsa
desigur de mîntuirea veşnică a sufletului copilului. Spre surprinderea lui
însă, preotul îl întrebă: Crezi că părinţii lui
ar fi fost de acord cu botezul? Nu, admise omul, din cîte i-am cunoscut.
Ar fi dorit să fie crescut ca evreu. Atunci,
zise preotul, el nu trebuie botezat. Preotul acesta purta numele de Carol
Wojtila; posteritatea îl va cunoaşte întotdeauna sub numele de Papa Ioan-Paul
al II-lea.
Ne închipuim
şocul omului: era creştin, catolic şi era convins că deţine adevărul; iar
adevărul – cităm din nou celebra spusă din Evanghelia după Ioan – vă face
liberi. Era deci liber, se gîndea el, fiindcă credea în Cristos; or, credinţa
lui îi poruncea – credea el – să-l salveze şi spiritual pe copilul pe care îl
salvase trupeşte şi să-l facă şi pe el liber întru Cristos. Greşit, îl
contrazice preotul: a răpi un copil din comunitatea lui persecutată, aproape
exterminată, incapabilă să se opună, nu-i un act moral, deoarece impune silnic
copilului o condiţie pe care părinţii să-i n-au dorit-o, ba poate chiar au
detestat-o. A dori să-l creştinezi în pofida acelora nu-i decît echivalentul
edulcorat al unui botez forţat, din cauză că privează de libertate şi pe
părinţi post mortem, şi pe copil
în viaţă. Omul care, plin de bune intenţii şi de credinţă în Dumnezeu, voia să
boteze copilul se abătuse de la adevăr şi îşi compromisese, în consecinţă,
propria libertate. De ce? Deoarece voia să o ia altora.”
Am selectat acest
fragment din cartea domnului Andrei Cornea / Miracolul / Humanitas / 2014 /
pag. 46.
De ce? Vă las să
înţelegeţi ce vreţi. Mă întreb numai, cum ar fi procedat un musulman cu acest copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu