luni, 21 iulie 2014

Limpede

Cel puţin, aşa mi se pare mie: dreapta reprezentată de pdl+pnl ne va propune un candidat pentru alegerile prezidenţiale; candidat care va fi desemnat nu se ştie cînd, alegerea dumnealor, a unificatorilor, urmînd a fi găsirea celui mai bun candidat dintre domnul Predoiu, fie numele său binecuvîntat de toţi infractorii care au viaţă mai uşoară după promulgarea codurilor penale şi domnul Johanis, primarul Sibiului, de atîta amar de vreme primar, deşi nimeni n-a reuşit să afle ce anume îl califică pentru o funcţie publică pe acest simpatic? dar ermetic, sas/neamţ.
MRU a ales să se retragă din competiţia prezidenţială negociindu-şi un post de conducere în pdl unde va fi desigur, unul dintre arizanii contopirii pdl (Blaga ştie de ce) în partidul care a fost parte activă la lovitura de stat din 2012, adică pnl.
Rămîne pe dinafara alianţei dreptacilor pmp, cu candidatul anunţat de doamna Udrea şi confirmat de preşedintele Băsescu: Diaconescu. Nu Dan ci, Cristian.
Domnul Cataramă vine să întregească galeria de indivizi care se vor hrăni toată viaţa lor, din onoarea de a-şi fi depus candidatura la prezidenţiale. Nepoţii lor vor avea cu ce se mîndri!
Doamna Macovei se alintă şi afirmă la rîndu-i că tare mult i-ar plăcea să fie măsurată/analizată/sondată pentru acest tip de alegeri. Niet! Zis-a domnul Blaga, că aici nu e pe toane.
Corect, nu e pe toane: numai cine nu vrea să vadă nu pricepe imensul blat: toţi dreptacii luptă din răsputeri ca după zece ani de preşedinţie Băsescu, să aibă şi pesedeaua MĂCAR un mandat la trei coceni!

De ce? Vă las să ghiciţi. Indiciu: pariu că viitoarele alegeri parlamentare din 2016, vor fi cîştigate de actualii blatişti; iar unul dintre ei, poate chiar MRU, va fi desemnat prim ministru? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu