Fără titlu

Am primit astăzi un colet cu mai multe cărţi pe care le-am comandat la Polirom în urmă cu cîteva zile. În buna lor tradiţie, cei de la Polirom mi-au pus şi în acest colet - gratis- şi revista lor onorabilă, Suplimentul de cultură.

Subiectul Charlie, este expus pe larg. Preponderent, acest subiect este tratat prin prisma vederilor celor care clamează pe bună dreptate, că dreptul la opinie nu poate fi îngrădit dpdv legal, în nici-un fel.

N-am nimic împotriva dreptului de liberă opinie. Am în schimb o rezervă în ceea de priveşte dreptul la libertatea de exprimare. Chiar nu cred că poţi spune orice, oricum.

Concret. Am să mă refer la un articol scris de Florin Lăzărescu, articol intitulat Libertatea rîsului. Citez: toată viaţa am intrat în conflict cu oamenii care nu suportă o ironie, o glumă pe seama lor sau a anumitor lucruri pe care ei le decretează de la sine putere „cu-aşa-ceva-nu-se-glumeşte”. Dă şi exemple „la întîmplare”: profa (nu profesoara!) pe care o doare mereu capul, isterizată că zîmbeşti în bancă. Colega de clasă care tresare ofuscată că faci mişto de Eminescu. Malacul care pune mîna pe bîtă sau scoate cuţitul: rîzi de orice, dar nu de mama, ca şi cum mă-sa ar fi suprema valoare a lumii. Şamd.

M-am oprit aici  cu citarea pentru că mi se pare că s-a ajuns prea departe. Adică.

Admit la limită că toată construcţia umană despre divinitate poate fi o fantezie născută din obscurantism. Admit - în acest context - că personajele biblice ca Moise, Iisus, Mahomed, chiar dacă au fost certificate dpdv istoric în mod indubitabil, pot fi doar! expresia unor himere în care tradiţionaliştii cred, în timp ce ateii de rit darwinian, nu cred. Admit la limită, aceste raţionamente.

Dar. Dacă ajungem să credem că MAMA (fiecăruia dintre noi) nu este o valoare REALĂ, pe care să o respectăm, ajungem într-un impas: negarea propriei noastre existenţe.

Nu doar „malacul” îşi iubeşte mama. Îmi place să cred că TOŢI o iubim pe femeia care ne-a dat viaţă şi îmi place să cred că dacă renegăm sintagma „cu-aşa-ceva nu-se- glumeşte” sîntem oameni care păstrîndu-şi simţul umorului, nu batjocorim.

Ps. N-am! Crede fiecare, ce vrea. Şi fiecare dintre noi, poate să RÎDĂ cum vrea.