vineri, 10 februarie 2012

Un suflu nou in politica

Nu-mi place rolul de ghicitor în stele. Nici profet nu sînt. Îmi exprim numai speranţa că ieri – 09 februarie 2012 – a fost pusă piatra de hotar pentru o nouă generaţie de politicieni care să coaguleze o nouă orientare politică, în acord cu noile vremuri şi cu apartenenţa României la NATO şi la UE. Mă bazez pe un pasaj semnificativ din discursul preşedintelui de la ceremonia depunerii jurămîntului a guvernului Ungureanu:

“Avem un Guvern nou. Felicitări pentru învestitura de astăzi şi aş remarca ceea ce trebuie remarcat. În primul rând sunt doi prim-miniştri, unul care pleacă, altul care vine şi care fac parte din aceeaşi generaţie, generaţia celor cu vârstă de 40 de ani şi puţin. Aş vrea să-i mulţumesc încă o dată celui care pleacă, pentru faptul că în echipa premierului care vine se află numai miniştri care la revoluţie aveau între 11 ani şi 21 de ani. Este probabil cel mai puternic semnal al faptului că a venit timpul schimbării în clasa politică. Este un moment care nu va putea să nu fie luat în seamă nici de celelalte partide, nici de Parlament şi - de ce nu? - nici de populaţie. Aveţi însă, domnule prim-ministru Ungureanu, şi voi, tinerii miniştri de la PDL, o misiune extraordinară şi anume aceea de a confirma. Eu consider că a venit timpul generaţiei voastre şi vreau să subliniez astăzi, la învestitură, că cel mai important lucru pentru România este ca voi, cei tineri, să reuşiţi. De aceea, nu voi ezita să acord tot sprijinul pe care îl pot acorda în calitate de Preşedinte, Guvernului Ungureanu

Am subliniat pasajul despre care cred că ar trebui să fie punctul central al noii politici din România: politica făcută de şi pentru oamenii care în decembrie 1989, erau tineri, încă neatinşi de racilele vechiului sistem social, sistem dovedit de istorie a fi complet falimentar. Sper ca noua generaţie de politicieni să aleagă drept stindard, inspirata sintagmă pronunţată de noul prim ministru al României:  MUNCA, CEA MAI FRUMOASĂ FORMĂ DE PATRIOTISM!
Întreg discursul preşedintelui Băsescu, poate fi citit AICI

2 comentarii:

  1. Foarte bine Optmismo, este necesar pentru sufletul nu moare. Hojalá avea noroc. Aici, de asemenea, am spus mereu aceeaşi, şi aşa vom continua. .
    în ceea ce priveşte
    Ruben

    RăspundețiȘtergere