Epilog

Unui scriitor de profesie nu i-ar fi permis; unui diletant însă nu-i este, cred, oprit a recurge – în sprijin venindu-i şi vîrsta – la această figură literară cu totul demodată, şovăitoare între ridicul şi duioşie: o încheiere, ceva aducînd cu ceea ce vechii autori numeau, întrebuinţînd un termen franţuzesc, envoi.

Să-i fie aşadar încuviinţat autorului să-şi rezume acum, la sfîrşit, concepţia despre artă: nim,ic nu exprimă în chip mai lămurit secretul făuririi artistice decît parabola prefacerii apei în vin. Artistul adevărat aşa se şi cunoaşte: din apă (adică din platitudine, banalitate, monotonie) de îndată scoate vin (adică putere, veselie, belşug). El, în conformitate cu textul parabolei şi-n înţelesul cel mai literal al vorbirii, binecuvîntează.   

Iar apa s-ar zice că atît aşteaptă – că d-aia adastă acolo în vase de piatră – să se facă vin bun!

N. Steinhard / Prin alţii către sine p. 172 / Polirom / 2012