Poveste simplă

S-a oprit în faţa mea. Nu mă mai ştiţi? Privesc atent figura rubicondă care mă scrutează prin lentilele unor ochelari de marcă prin care privirea sa pătrunzătoare mă ţintuieşte onest, drept în ochii mei – verzi niciodată să nu-i crezi – privire care ţîşneşte cu bonomie vag amuzată, privire subliniată de un zîmbet înflorit pe figura sa luminoasă. Preţ de cîteva secunde încerc să-mi scanez memoria privind fugitiv la doamna aceasta îmbrăcată frumos cu lucruri nu prea scumpe dar de bună calitate. Ar trebui să o ştiu? mă întreb contrariat.

Îmi sesizează nesiguranţa şi în stil de mare doamnă, trece la următoarea întrebare: ai votat? Desigur că am votat, răspund imediat, deşi de data asta, îmi propusesem să las lucrurile să curgă fără aportul meu la urna de vot. Şi eu tot aşa, îmi spune doamna.

Chiar nu ştiu de unde să o iau. Chiar nu ştiu de ce ar trebui să o recunosc.

Am votat cu Iohannis, îmi spune cu un aer precipitat. De ce? întreb fără mare curiozitate, doar ca să mă aflu în treabă. Cum de ce? mă ţintuieşte doamna cu un aer vag acuzator! Cum de ce am votat cu Iohannis? Tu nu ai înţeles că Ponta este un pericol mortal?

Faptul că brusc mă tutuieşte, mă pune în alertă. Tiberiule, îmi zic acuzator, cum de ai uitat cine este această doamnă? Cum de te poţi refugia în spatele unei amnezii, nu vezi că această doamnă este animată de un spirit civic superior? Ba da, îmi răspund umil, ba da, văd.

Nu apuc să răspund şi doamna mă pune la curent, turuind, deşi nu cerusem acest lucru, cu  opţiunile sale politice: în primul tur de scrutin am votat cu Tăriceanu; domnul Antonescu este o dezamăgire pentru mine şi pentru prietenii mei; nu sînt de acord cu faptul că PDL s-a vărsat în PNL; cum să fiu de acord cu băsiştii?; doamna Ecaterina Andronescu este o victimă; nu Coposu a fost seniorul politicii româneşti ci, domnul Mircea Ionescu Quintus, care mai este; şi continuă dar, eu nu mai aud ce are de spus.

Mi-am amintit cine este această doamnă: am întîlnit-o la un parastas în anul 2012 (amănuntele nu-s importante, această persoană fiind reală). Această doamnă a căpătat brusc pentru mine, un contur definit: este purtătoarea de mesaj a/l societăţii civile urbane, societate păcălită de proiectul USL, proiect în care a crezut pentru că fiind cadru didactic, s-a trezit cu salariul amputat. Lucru pe care nimeni nu l-a putut ierta guvernării Boc deşi nimeni nu mai este dispus să-şi amintească de jaful făcut în ultimele luni ale guvernării Tăriceanu.

Cum scurtul drum pe care l-am avut de parcurs împreună cu această doamnă s-a apropiat de sfîrşit, nu m-am putut împiedica să-i adresez şi eu, o întrebare: ***ela, (îmi amintisem între timp cum se numeşte această doamnă) mai ştii cum mă numesc eu? Nu! mi-a răspuns ***ela, nu! Şi atunci, de ce m-ai abordat? am întrebat cu ochii mei verzi, aţintiţi în frumoşii săi ochi căprui. Uite-aşa!  mi-a răspuns ***ela, uite-aşa! pentru că atunci, la parastas, ţine-ai cu Boc şi cu Băsescu.