Zborul spre București

Suntem într-un Boeing 737-800, 32 rînduri de fotolii a cîte trei locuri pe fiecare parte a culoarului, pe ultimele trei locuri doi polițiști păzesc un ins. Nu știu ce-a făcut și nici nu mă interesează. Mai avem 10 minute și decolăm.

N-aș fi crezut dar, este destul haos și în aeroportul din Lisabona. Chiar cu vîrf și îndesat. Poarta de ambarcare a fost afișată numai cu vreo 30 de minute înainte de zbor și nu-i normal. În fine...

La bord se vede și un grup distinct de opt femei și bărbați: un clan  inconfundabil prin vorbe și prin port J E limpede cam ce soi de ”turism” au făcut dumnealor. Și asta cam peste  tot în lume, din păcate...

La drum! Cerul este senin și cei cîțiva norișori nu împiedică privirea. Se vede pămîntul cu puzderie de case și multă verdeață. Dacă trag o linie imaginară între Lisabona și București văd că vom traversa Madridul (unde n-am ajuns, (încă) apoi vom depăși Corsica prin nord, vom traversa o bucățică de Mediterana și Italia, apoi vom traversa Marea Adriatică și vom reintra pe continent în dreptul localității Sarajevo (unde n-am fost) apoi Serbia și Muntenegru și vom ajunge la București să trăiești J

Trei stevardițe drăguțe și un stevardoi antipatic au scos pe interval gheridoanele cu bunătăți. Eu mi-am ales o supă cu gust de vită J, un Piquantrout și o Lacerta roze 0,375 ml + o apă gazoasă mititică. 21,5 euro. Privesc pe fereastră, azuriu peste tot, cerul s-a unit cu marea, între cele două nu mai exită linie de demarcație; se vede numai un albastru infinit, peisajul pare ireal aproape nici nu simțim că plutim. Bine dacă nu s-ar auzi motoarele ar fi și mai bine, nu? J

Cerul ca cerul, ireal au ba, supa și Piquantrout-ul sunt destul de reale, adică supa este o infuzie de tăiței cam picantă după gustul meu, dar caldă și pansează oboseala binișor. Cît despre Piquantrout-ul acesta nu-i altceva decît păstrăv mărunțit, un fel pastă la borcan însoțită de cîțiva biscuiți crocanți dar sfărîmicioși. La păstrăv, fabricantul se laudă că a adăugat ceapă, ardei gras și iute, morcov și tomate roșii. Nu-i grozav dar merge, am gustat, acum știu ce-i și nu cred că-mi va lipsi vreodată J

Mai acătării pare vinul. Scump (9 euro) dar bun.

Niște ecrane afișează harta, înălțimea de zbor 11 mii de metri, temperatura exterioară -52 de grade Celsius, timp estimat rămas de zbor 1h 50 minute. Acum traversăm Italia pe la Bologna. Ieșim din cerul Italiei pe la Bergamo, cred, și vom începe traversarea Adriaticei spre Sarajevo.

Iar veniră fetili cu gheridoanca plină cu bijeuri și cu parfumele. Nu vîndură mai nimic. Acum ne mai tentează cu ceva cafele, suc sau bere/vin, nu ne mai trebuie nimica, mulțumim frumos. Am întrat în spațiul nostru aerian și venim la aterizare pe o pantă extrem de dulce, dar na! că romanica nu ne vrea J și ne întîmpină cu ploaie și cu vînt. Bine măcar că nu e frig. Nea taxi-Marian ne-a așteptat și acum ne tîrîm cu greu prin Bureștiul îmbîcsit. Dacă din Portugalia în România am zburat doar patru ore, de la aeroport pînă la fosta Tricodava am făcut doar două ore. Dau să mă enervez dar dar, socotesc că-i mai bine să-mi țin Firea J

Bine v-am găsit. End of story.