Cu vaporul

Și aici suntem asistați de un ghid local, Isabella, care din cînd în cînd spune cîte ceva în engleză, iar Ioana traduce. Porto este un oraș foarte frumos în care vechiul se îmbină cu noul, destul de curat dar, multe clădiri au nevoie de renovare... Am văzut și destul de mulți oameni ai străzii. Au pături întinse pe trotuar și dorm netulburați de nimeni.

Am mers cu vaporul mai întîi în amonte, apoi am făcut un rondou și am pornit către aval, aproape de locul de vărsare în Oceanul Atlantic. S-a făcut răcoare dar, mie nu-mi pasă. Trăiască geaca de fîș J

Trecem rînd pe rînd pe sub cele trei poduri de peste rîul Douro. Respectiv ”Caminho de Ferro Dona Maria Pia, construit în conformitate cu tehnicile revoluționare de către Gustave Eiffel în 1877, o construcție metalică  modernă care constă într-un arc de 350 de metri, folosită de trenuri zi și noapte.

Podul de Dom Luis I, unește Porto de orașul Vila Nova de Gaia – unde sunt păstrate buroaiele cu vin de Porto, cu cele două străzi suprapuse . Desenat de un ucenic al lui Eiffel a fost inaugurat în 1886. Ultimul pod se numește Podul da Arrabida, cu un stil modern, construcția sa fiind finalizată în anul 1963, avînd o structură puternică ce traversează rîul cu un singur arc de beton pe 270 de metri. De pe acest pod se poate observa atît orașul cît și oceanul.”

În depărtare se vede un avion care vine la aterizare; sper să nu se izbească de una dintre nenumăratele zburătoare care brăzdează cerul azuriu.

Nenumărate vaporașe hălăduiesc pe apele fluviului Douro, purtînd zeci, sute, mii de turiști, oră de oră, zi de zi, săptămîni, luni, ani în șir. Repet, două milioane de turiști care pleacă din Porto anual, entuziasmați. Porto a deținut titlul de cea mai vizitată metropolă. Pe merit!

Trecem pe sub podul de beton, vîntul s-a cam întețit iar cei neprevăzători au început să se zgribulească. Am pățit-o și eu în Deltă așa că... J

Foarte multe clădiri străjuiesc malurile înalte și fac pariu că prețul este piperat. Din difuzoare se revarsă explicații dar nimeni nu pare să asculte. Ne-am apropiat de punctul de vărsare în ocean, se simte deja hula de fund dar noi pînă aici am plătit, pînă aici mergem J Vaporul a cotit-o și ne îndreptăm spre debarcader. Vedeți ce repede au trecut 45 de minute?

Gata, vîntul s-a domolit dar decît să car geaca în brațe (mai am și o geantă în care car notesul, tableta și alte chestii necesare unui turist J ) mai bine o car în spinare. Incredibil ce puternic strălucește - și arde - soarele!

Mare noroc am cu șepcuța ot Ottawa J dăruită mie de Robi chiar la Ottawa!

Au coborît toți mai puțin grupul nostru. De ce? Noi acostăm pe malul opus, pentru degustarea promisă, remember?