Uof. Am pus ceasul să sune la 4,30 daaar, m-am trezit la 4,25 să văd dacă
sună J Și a sunat. Și ne-am
trezit. Duș am făcut aseară așa că acum, am expediat rapid toaleta de
dimineață. Aseară m-am și bărbierit aș că acuuuum inaugurînd o pereche de
nădragi noi și o cămeșă neumblată sînt gigea, aproape bun de pețit. J LOL!
Coborît la mic dejun, predat cartela de la cameră, tuciuriul de la recepție
știe cîteva cuvinte românești J Mic dejun, (vorba vine)
ceva mai aparte: am păpat o felie de pîine cu unt asezonată cu felii suprapuse
de șuncă și de cașcaval, iar drept garnitură o felie de roșie încălzită peste
care s-a topit o leacă de brînză. Ce să vă spun? Divin! Am încheiat cu două
felii de portocală adevărată iar pe post de ceai, o cupă de șampanie J Prima dată am văzut
șampanie la mic dejun la Hotelul Piramyd de lîngă Viena, apoi la Barcelona,
cred. Atunci m-am abținut. Dar acum, dar acum, dar acuuum am atacat. Și Silvia
m-a copiat. Poi cum altfel? J Gata, la autocar cu noi
și valea la Bucale! În drum spre Lisabona (aeroport) văd iar pe geam arbori de
plută dezgoliți, adică cu coaja recoltată pe care este scrisă cifra 9 –
respectiv anul (2009) în care au fost vandalizați. Încă din școala primară am
fost învățați că: oaia, vaca, porcul etc, ne
dau lapte, carne, lînă, etc. Aiurea! Bietele animale nu ne dau NIMIC. Noi luăm
de la ele cu japca, tot tot tot. Știm bine că singurul factor perturbator al
naturii, este omul. Mda.
Vom ajunge iar la Lisabona, vom traversa din nou Podul Vasco da Gama și vom
străbate un cartier mărginaș în drum spre aeroport. Avionul va decola la ora 11
și după vreo patru ore vom ajunge acasă pe la ora locală 17.
Apropo de pod. Podul vechi s-a prăbușit în urma cutremurului din 1994
(parcă), cutremur de 9 grade pe Scara Mercali. Ei bine. Comanditarii noului
podd au vrut musai ca acesta să reziste unui cutremur de trei ori mai puternic.
Constructorul, probabil rîzînd sardonic, a acceptat J E limpede că acești comanditari
habar nu aveau că limita de sus a celor două scări este maximul posibil. La 9 și ceva pe Richter și la peste 11 pe Mercalli,
se schimbă relieful! Nu mai rămîn nici măcar munții în picioare, darămite
un biet pod J LOL
Iau ultimele imagini ale Lisabonei de pe pod ca să-mi rămînă în amintire
și această belvedere înainte de a pleca...
Ioana a remarcat, pe bună dreptate, că acei turiști care-au ațipit, în
majoritate șoferi, aduc astfel un omagiu șoferului chiar prin somnul lor,
adică, atunci cînd un șofer se lasă pradă somnului fără grijă cînd conduce alt
șofer. Un ropot de aplauze subliniază această remarcă trezindu-i din somn și pe
cei adormiți J
Am ajuns la aeroport, am predat bagajele dar un cerber încăpățînat nu ne
permite accesul la control pașapoarte. Iac-așa! Fără explicații. Îl pune Ioana
la punct și în sfîrșit, suntem la bord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu