Peron

Banalul peron. Loc de aşteptare, loc de plecare, loc de venire, loc în care nerăbdarea poate atinge cote insuportabile pentru orice om care a avut sau încă mai are în tălpi, “un rest de umblătură“, vorba domnului Ştefan Agopian. Sau locul care a fost asemuit de domnul Octavian Paler, cu viaţa: viaţa ca un peron.

Peron. Dacă încerc să plonjez în memoria mea, cred că prima mea întîlnire cu un peron, a fost în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Eram un piticot fericit că de pe acel peron, voi întreprinde prima mea călătorie cu trenul. Un tren care avea să mă poarte către o tabără de şcolari. Tabără situată pe undeva, pe lîngă oraşul Braşov, localitate denumită, Bod.

De atunci şi pînă acum, am mai fost pe nenumărate peroane. Nu insist.

Peron. Locul în care cobori grăbit în decursul unei călătorii cu trenul, pentru a-ţi mai cumpăra cîte ceva: o sticlă de apă, un pachet de ţigări, un pachet de biscuiţi.

Peron. Am fost de nenumărate ori pe un peron. Aşteptînd fie să plec, sau aşteptînd pe cineva care vine, aşteptînd ca trenul care deplasează destine să vină sau să plece la timp.

Peron. Urăsc din răsputeri gările terminus, unde peronul este brutal mărginit de şinele îndoite care spun clar, că de aici nu se mai poate merge înainte. Iubesc peste măsură  gările de tranzit ale căror peroane, sunt expresia celei mai limpezi continuităţi: tot ce vine poate pleca, tot ce soseşte se poate opri dar, va pleca mai departe…

Peron. Locul în care oamenii cei mai diferiţi se intersectează, ignorîndu-se. Locul în care fiecare dintre noi, odată ajunşi acolo, pe un peron, îşi manifestă plenar atît singularitatea gîndurilor care îi mînă, cît şi speranţa că odată urcaţi în acel tren-vector către o destinaţie dorită, va putea să topească diferenţa dintre noi. Nu vi se pare curios cum în tren, se leagă conversaţii ad-hoc?

Peron. Ştiţi care este cel mai vast peron actual? Este chiar, internetul. De pe acest peron purcedem mare parte dintre noi, către o călătorie mai mult sau mai puţin în comun, cu oamenii care se îmbarcă în vagoanele trenului vieţilor noastre de internauţi. Călătorim în comun, către o destinaţie limpede: spargerea barierelor de timp şi de spaţiu, care ar putea să ne mai despartă. Vorbim, vorbim, vorbim, pentru a contracara imensul vid al necomunicării, vid instalat pe nesimţite, în iarna vieţilor noastre, din trenul real al vieţilor noastre…

Peronul pe care fiecare dintre noi a poposit nu se ştie de unde, peronul de pe care nici-unul dintre noi, nu ştie unde, de ce, sau cînd, va pleca. Cert este că noi toţi, avem un rest de umblătură pe tastele computerelor noastre. Computere care se confundă cu noile peroane de pe care navigăm…