Despre divinul feminin

Divinul feminin in antichitatea veche este nu numai prezent, este aproape majoritar in aproape toate culturile vechiului orient. Zeitatea mama, datatoare de viata, fertilitate, frumusete si intelepciune, este motivul preponderent in mitologiile Sumeriene, Amorite, Asiriene, Egiptene, Hitite, Feniciene si Cananite. Cunoastem si recunoastem astazi mai mult ca oricand ca revelatia Mosaica este desfasurata intr-un décor mitic Babilonian si Egiptean. Nici nu se putea altfel, caracterul “Moise” a fost Egiptean si caracterele “Abrahamice” au fost de origine Babiloniana (probabil Amorita). Chiar daca suntem oameni religiosi 100% si acceptam revelatia Divina, nu putem sa ne sustragem povestirii. Partea feminina a Divinitatii in Biblie este destul de minora, dar exista daca stim sa o cautam. 

În povestea Facerii (Geneza) aflam in Geneza 1:27 “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Asta inseamna un singur lucru – credeau cei din vechime -, inseamna ca Divinitatea are si parte femeiasca. Metafora partilor feminine-masculine era extrem de greu explicabila celor din vechime, asta nu inseamna ca ei nu au crezut in ea. Exista si exista mult, suprimata si cateodata hulita, dar cum se zice, iubita si acceptata de popor. Subiectul din punct de vedere teologic este scos la iveala in doua epoci diferite: prima la inceputuri, din secolele 12 si pana in secolul 7 i.Hr, si a doua oara intre secolele 9-13 d. Hr. Prima imagine a fost suprimata (violent) in timpul “Revolutiei Deuteronomice” ale regelui Iosia (Josiah sau Yoshiyahu c. 649-609 i.Hr.). Cea de a doua “aparitie” dainuieste pana in zilele noaste in Kabalah Ebraica si Cabala Crestina. Prima “Doamna” Consoarta a lui YHVE (YHWE, Iehova), se numea Aşera (Asherah) probabil derivatie etimologica de la vecinii Babilonieni si Cananiti de laAsratu, Asirtu, Ashtoret sau grecizat Astarte si pana in zilele noastre numele ebraic Ester(a).

Bineinteles in veacurile precedente nimeni nu indraznea sa discute despre blasfemii de felul acesta. DeoareceKabala este o disciplina profund esoterica si descifrata de foarte putini (nu cred ca Madona se afla printre cei putini), consoarta divina nu a avut probleme nici cu credinta, nici cu credinciosii si nici cu clerul. Dupa cel de al doilea razboi mondial, un fel de compatriot de al nostru nascut la Cluj, pe numele lui Ervin György Patai, devenit mai tarziu Raphael Patai, respectat si proeminent etnolog si antropolog, publica intr-un jurnal obscur pe numele lui “Mult és jövő (cred ca este vorba de Trecut si Viitor) o teza pe care o va relua in doua carti care au devenit antologice. Prima, publicata in 1947 – “Man and Temple in Ancient Jewish Myth and Ritual” (Omul si Templul in Ritualul si Mitul Iudaic Antic) si a doua, publicata in 1967 si republicata intr-o a treia editie in 1990, pe numele “The Hebrew Goddess” (“Zeita Evreilor”). Patai nu avea nici o treaba cu teologia si nici cu istoria; omul a fost antropolog, asa cum Darwin nu o avea nici cu istoria si nici cu teologia, fiind zoolog si biolog. Totusi implicatiile teoriilor si ale lui Darwin si ale lui Patai au fost destul de teologice sa zicem.

Sursa şi continuare articol, la Teofil