Astăzi a avut loc alegerea Suveranului Pontif cu numărul 226 (după unii care numără şi antipapii sau iau în considerare alte anomalii de enumerare, 266). Acesta, un argentinian, Jorge Mario Bergoglio este primul franciscan iezuit* ales ca papă.
Am avut şansa extraordinară de a vizita complexul bisericesc unde odihneşte Sfîntul Francisc de Asissi, şi am postat o scurtă biografie a sa, AICI. Merită să (re)citiţi acest articol, dacă vreţi
Am avut şansa extraordinară de a vizita complexul bisericesc unde odihneşte Sfîntul Francisc de Asissi, şi am postat o scurtă biografie a sa, AICI. Merită să (re)citiţi acest articol, dacă vreţi
Revenind la papa domnului Turcescu; acesta părea sincer dezinteresat de febrilitatea cu care întreg globul aştepta numele Suveranului Pontif, după ce apăruse fumul alb ieşit pe coşul de pe acoperişul Bisericii Sfântul Petru din Roma, la graniţa cu Vatican, din soba specială în care se ard buletinele de vot ale Conclavului celor 115 Cardinali reuniţi în Capela Sixtină (pe care am văzut-o dar, nu cred că poate fi descrisă cumsecade într-o postare) pentru acest eveniment.
Cu o uşoară acreală, Turcescu a spus că este mai interesat de papa noastră din România, contaminată sau nu, afirmînd că el este ortodox. Mda. Ortodox sau nu, e limpede că Turcescu habar nu are ce însemnătate are pentru întreaga lume, inclusiv pentru România cu papa sa cu tot, alegerea Sfîntului Părinte.
Poate că ar trebui să îi mai aducem un pios omagiu lui Karol Vojtyla, cunoscut sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea, adică celui care împreună cu Ronald Reagan, a determinat căderea zidului Berlinului şi succesiv, prăbuşirea Imperiului Roşu, imperiu pe care Putin şi cozile sale de topor inclusiv din România, încearcă să-l reinstituie. Despre Acest Papă eminent, am scris AICI.
Lăsîndu-l pe Turcescu la papa sa (culeasă inclusiv din mîna lui felix) eu am toată nădejdea că noul Suveran Pontif va continua măreaţa operă începută de cel care l-a şi numit Cardinal. Urmaşul lui Ratzingher, cel căruia i-a fost principalul contracandidat la alegerile trecute, şi-a început misiunea cu un gest grăitor: a cerut binecuvîntarea mulţimii adunate în marea Piaţă din faţa Catedralei Sfîntului Petru!
Habemus Papam! Indiferent de confesiunea căreia îi aparţinem (sau nu), avem nevoie de ecumenism şi de o nouă dimensionare a dialogului dintre oamenii care aparţin de fapt, umanităţii pe ansamblu.
* Societatea lui Iisus, Ordin Religos întemeiat în 1534 de Ignaţiu de Loyola, aflat în serviciul direct al Papei, conform Wikipedia.
* Societatea lui Iisus, Ordin Religos întemeiat în 1534 de Ignaţiu de Loyola, aflat în serviciul direct al Papei, conform Wikipedia.
să nu uităm, tibi, că îi datorăm celui abia plecat din scaunul papal, tratativele însemnate duse cu oficialităţile turce pentru retrocedarea hagiei sofia cultului în care a fost consturită, cel ortodox. chiar dacă papa era (şi este) catolic...
RăspundețiȘtergeresă nu uităm psi, să nu uităm.
RăspundețiȘtergeredar să nu uităm că tot ce a făcut Ratzingher a fost iniţiat de Ioan Paul al II-lea.
Şi actualul papă are programul bătut în cuie, pentru următoarele 18 luni de zile. Abia apoi vom putea vedea de are de fapt de gînd. eu îl creditez.
- - -
dacă nu mă enerva turcescu, această postare paote că n-ar fi existat.