miercuri, 13 martie 2013

Luminile din septembrie


În prezentarea editurii Polirom, cel de-al treilea roman al lui Carlos Ruiz Zafon (după Prinţul din negură şi Palatul de la miazănoapte) este schiţat sumar, astfel:
„Un misterios fabricant de jucarii traieste retras intr-o vila uriasa, populata de fiinte mecanice si umbre ale trecutului. O enigma pluteste in jurul unor lumini ciudate, care stralucesc in negura ce inconjoara insula farului, iar in inima padurii se ascunde o creatura de cosmar. Astfel se tese misterul ce-i va uni pentru totdeauna pe Irene si Ismael, in timpul unei veri magice in Golful Albastru. Un mister care-i va face sa traiasca cea mai emotionanta aventura intr-un univers labirintic de lumini si umbre.”
După ce le-am citit pe primele două, îl recunosc în sfîrşit în această carte pe adevăratul scriitor de mare anvergură, autorul de mai tîrziu al celebrelor romane Jocul Îngerului şi Umbra vîntului. Dacă prima sa carte suferă în mod evident de emoţia debutului, iar cea de-a doua de o atmosferă apăsătoare şi de abuz de fantasmagorii, abia în această carte scriitorul îşi găseşte ritmul şi îmbină în mod fericit viaţa paşnică de zi cu zi, cu enigma unei legende. Misterul se îmbină cu firescul, supranaturalul devine accesibil şi (aproape) credibil, personajele devin perfect conturate iar acţiunea, filmică. Tema principală este redată chiar de autor aproape de începutul cărţii:
„Insuliţa farului se ridica la numai două sute de metrui. Irene se uită la ea fascinată.
- Farul e închis de mulţi ani. Acum se foloseşte cel care se află în portul din Golful Albastru, îi explică el.
- Nu se mai duce nimeni pe insulă? întrebă Irene. Ismael tăgădui din cap.
- Cum aşa?
- Îţi plac poveştile cu fantome? o întrebă el în chip de răspuns.
- Depinde...
- Lumea din oraş crede că insuliţa farului e vrăjită sau ceva de genul ăsta. Se spune că o femeie s-a înecat acolo cu mult timp în urmă. Sunt şi unii care vpd lumini. În sfîrşit, fiecare orăşel cu bîrfele lui, iar ăsta nu putea fi mai prejos.
- Lumini?
- Luminile din septembrie, zise Ismael în vreme ce depăşeau insuliţa prin dreapta. Legenda, dacă vrei s-o numeşti aşa, povesteşte că, într-o seară, la sfîrşitul verii, în timpul balului mascat din oraş, oamenii au văzut cum o femeie mascată se urca într-una din bărcile cu pînze şi ieşea în larg. Unii sunt de părere că se ducea la o întîlnire secretă cu amantul ei pe insula farului; alţii, că fugea de o crimă pe care n-o putea mărturisi... După cum vezi, toate explicaţiile suunt valabile, fiindcă nimeni n-a ştiut de fapt, cine era cu adevărat. Chipul îi era acoperit cu o mască. Totuşi, pe cînd străbătea golful, o furtună cumplită, care s-a dezlănţuit pe neaşteptate, a izbit basrca de stînci şi a făcut-o bucăţi. Misterioasa femeie fără chip s-a înecat sau, cel puţin, trupul nu i-a fost găsit niciodată. Cîteva zile mai tîrziu, mareea i-a adus înapoi masca, pe care stîncile o prefăcuseră în zdrenţe. De atunci oamenii spun că în ultimele zile de vară, la lăsarea serii, se pot vedea lumini pe insulă...
- Spiritul acelei femei...
- Da..., care încearcă să-şi ducă la bun sfîrşit călătoria neterminată spre insulă... Asta se spune.
- Şi e adevărat?
- E o poveste cu fantome. o crezi sau nu.”
- - -
Voi credeţi în fantome?

10 comentarii:

  1. prefer sa nu ma gandesc la lucruri pe care nu vreau sa le inteleg :)

    plina de mistere cartea pe care ne-ai prezentat-o...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se spune că fantomele există numai pentru cei care cred în ele :)
      O carte cu adevărat bună!

      Ștergere
    2. poate ca da,poate ca nu stim daca ce stim este adevarat :)

      Ștergere
    3. mai degrabă ni se pare că ştim...

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. ...eu, şi-o umbrelă; noi doi, ne iubim :)

      Ștergere
  3. azi cerul nu prea arata ca o acuarela :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da ba da ba da :)

      Tu , eu si-o umbrela,
      Tu, eu ne plimbam,
      Cerul ca o acuarela,
      Nu ne vede sub umbrela
      Cand ne-mbratisam .

      Pic , pic, pic, pic, pic
      Ce mai ploua
      La nesfarsit.
      Pic, pic, pic,
      Nu ne pasa noua,
      Fiindca ploaia ne-a unit.

      Tu , eu si-o umbrela,
      Tu, eu ne plimbam,
      Pe sub panza de matasa,
      Tu esti parca mai frumoasa ,
      Cand ne sarutam.

      Tu , eu si-o umbrela,
      Tu, eu ne plimbam,
      Cerul ca o acuarela,
      Nu ne vede sub umbrela
      Cand ne-mbratisam .

      Pic , pic, pic, pic, pic
      Ce mai ploua
      La nesfarsit.
      Pic, pic, pic,
      Nu ne pasa noua,
      Fiindca ploaia ne-a unit.

      Tu , eu si-o umbrela,
      Tu, eu ne plimbam,
      Pe sub panza de matasa,
      Tu esti parca maï frumoasa ,
      Cand ne sarutam.

      Ștergere
  4. doar daca panza de matasa e roz...culoarea asta le face pe toate femeile frumoase :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O facem noi să fie roz, dacă aşa vrei :)

      Ștergere