joi, 28 martie 2013

Monseniorul

Profit de apariţia (nebăgată în seamă de mass media) unei scurte ştiri pentru a rebloga o postare mai veche. 
"Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la Bucureşti (România) la 16 mai 1954”. Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice"

- - -

Aparţinînd unei familii care a dat din 1657, celor două principate, al Valahiei şi al Moldovei, zece suverani şi în care a domnit de 21 de ori.
Nepot al ultimului domn naţional al Moldovei, Grigore V Ghika X (1849 – 1857).
Fiu al Generalului Prinţ Ioan Ghika (1830 – 1881), fost Ministru al Afacerilor Externe, fost Ministru de război şi fost Ministru Plenipotenţiar (Viena, Constantinopol, Sankt Petersburg). Mort în 1881, ca reprezentant al ţării pe lîngă Ţar, la Petrograd.
Studii în Franţa. Bacalaureatul la 15 ani. Licenţiat în drept; urmează în acelaţi timp cursurile de licenţă în litere (filosofie şi istorie), în ştiinţe (chimie), şi Şcoala de Ştiinţe Politice (l’Ecole des Sciences Politiques).
Evoluţie catolică încă din tinereţe, bazată numai pe lectură şi pe rugăciune, fără a întîlni vreodată un preot catolic şi fără a fi supus influenţei vreunei individualităţi catolice marcante, laice sau consacrate.
Face profesiunea de credinţă catolică la 15 aprilie 1904, la Roma, la Santa Sabina, în camera sfîntului Dominic, în mîinile P. Lepidi OP, Magistru al Sacrelor Palate, în prezenţa Eminenţei Sale cardinalul Fruhwirth, a reverendisimului pr. Emmanuel Bailly, superiorul general al Augustinienilor, şi a D-lui Francois Paris.

Postarea, poate fi citită în întregime, AICI

12 comentarii:

  1. îmi amintesc postarea ta. din păcate nu am reuşit să îmi cumpăr cartea... dar nu am uitat de ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. şi tot din păcate nu m-am învrednicit să prezint cartea, deşi am promis...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu am fugit niciunul din blogosferă, tibi. va veni şi rândul ei, sunt sigură de aceasta.

      Ștergere
    2. uitarea tot uitare e, iar lenea tot lene...

      Ștergere
  3. Din păcat născuţi, rămânem nişte păcătoşi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii sunt născuţi din greşeală dar nu suntem păcatoşi chiar toţi. Monseniorul, chiar a fost un sfînt!

      Ștergere
  4. „Dacã stii sã-L pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, o sã-L regãsesti în tot ceea ce ti se întâmplã.„ Monseniorul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Misterele lui Dumnezeu ne vor fi încîntare; iar secretelui Lui, surprize – fără ca ele să piardă ceva din profunzimea lor de mistere şi din calitatea lor de secrete.
      *
      Bucuria noastră va fi mare cît Însuşi Dumnezeu, deoarece El va fi bucuria Noastră, iar El este Bucurie precum este Iubire.
      Monseniorul Ghika

      Ștergere
  5. Cred că mama Monseniorului făcea parte din familia Moret Blaremberg. Mie mi-e mai cunoscut Nicolae Blaremberg din studiul lui Titu Maiorescu - Oratori, retori și limbuți.
    Mare familie boierească de la noi! Nu aș fi știut niciodată, dacă nu citeam aici. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nimic nu e intamplator, in calendarul Creatorului Divin!
    Astazi, in ziua in care ati adus spre cunoastere minunata veste, se implinesc 101 ani de la nasterea calugarului de la Rohia-N. Steindhardt.
    N. Steindhardt se converteşte la ortodoxism şi este botezat în închisoarea de la Jilava de un ieromonah basarabean, iar martori ai tainei botezului au fost:doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi unitarieni şi un pastor protestant.
    Brindusa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nimic nu este întîmplător...
      E limpede că trebuie să recitesc această carte şi să o prezint pe larg, chiar dacă ştiu de pe acum că nu va suscita cine ştie ce interes.

      Ștergere