Șapte ani de
autoexil. Despre asta este vorba în această carte apărută recent, la Polirom.
Dar nu numai. Scriitorul Ioan T. Morar explică de ce și mai ales cum a reușit
ca după autoexilare, să se integreze în acest tărîm mirific, Provence, în
apropiere de Marsilia unde a fost numit consul și destituit în mod abuziv,
parcă de guvernul Ponta. În fine.
Despre altceva este
vorba în această carte frumoasă, cinste cui a scris-o J . O spune chiar autorul în ceea ce denumește precauțiune, chiar înainte de primul capitol:
”această carte e alcătuită în mare parte din texte publicate în revista Orizont în perioada 2014-2018. Paradoxal,
totuși, nu e vorba de un volum alcătuit din articole, ci de texte care din
capul locului au fost scrise cu gîndul la o carte despre Provence. (...)”
Tot autorul explică
foarte bine aproape de finalul cărții ce anume l-a îmboldit: curiozitatea.
”Dacă ești curios, e destul să ieți din casă. Aici, în Provence, dai peste fire
care spun povești și te duc la alte fire, la alte povești, la alți oamneni, la
alte obiecte și locuri, sub același cer de un albastru ireal, care a atras
atîția pictori.”
Autorul ne poartă
cu gîndul pe strazile orașului în care a ales să trăiască, La Ciotat, ne face
să vedem cu ochii minții mai multe localități din Provence, fiecare cu istoria
sa și cu oamenii săi minunați, ne face cunoștință cu diverse personalități ale
vieții culturale, ne povestește despre foarte mulți români care și-au construit
cariere de succes pe aceste meleaguri, ne descrie peisaje diverse, ne plimbă
printre dealurile doldora de viță de vie și de măslini, ne descrie obiceiuri și
tradiții locale, pe scurt o mulțime de lucruri utile.
Este cartea unui
dezrădăcinat care este adoptat de o altă țară, o altă cultură și care luptă cu
neliniștile sale și a familiei sale în efortul de a se integra printre noii săi
concetățeni.
Am aflat foarte
multe despre vinul roze, noua vedetă a oenologiei, vin pe care l-am descoperit
cu vreo zece ani în urmă chiar acasă la el, în Franța și pe care nu l-am mai
părăsit J Am aflat și ce simbolizează un medalion pe care îl port
neîncetat de la nunta noastră de argint (2001). Habar nu aveam că medalionul
meu pe care sunt reunite o cruce, o ancoră și o inimă reprezintă Crucea de Camargue simbolizînd credința,
speranța, și caritatea, simbol care-i asociază pe pescari, pe gardieni (păzitorii
de tauri, și pe cele trei Marii, surori (sau ucenice) ale lui Iisus, venite cu
o corabie în Camargue.
Și pentru că
ultimul capitol este preponderent alcătuit din articole despre vin și crame mai
mult sau mai puțin celebre, am aflat și de unde provine cuvîntul damigeană! Cuvîntul
provine de la regina Neapolelui reine
Jeanne, care s-a adăpostit în timpul unei furtuni în casa unui sticlar din locul denumit Saint Paul la Galline și care
regină a vizitat atelierul sticlarului care, emoționat, a tot suflat pînă a
făcut un recipient de zece litri. Văzînd admirație în ochii reginei, omul a
vrut să numească noul produs Reine Jeanne
numai că aceasta dînd dovadă de modestie a refuzat spunînd că ar fi mai
potrivit ca nume Dame Jeanne. Apoi sticlarul
a învelit damigeana într-o împletitură de nuiele și așa a rămas!
S-a integrat Ioan T
Morar? Da! O spune cu mîndrie dar și cu emoție chiar autorul, mărturisind cu
sfială după ce a cîștigat un premiul întîi la Festivalul Internațional de
Poezie Partajată, fiind primul cîștigător care nu are limba maternă franceza
sau provensala: ”nu, nu am scris rîndurile acestea ca să mă laud. Premiul din
La Ciotat nu este chiar Nobelul pentru literatură, știu asta. Dar este o
diplomă care atestă că mi-am găsit în La Ciotat un loc pe care scria numele
meu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu