Nu mai știu în ce
lecturi am întîlnit prima dată o menționare călduroasă a acestui autor. Nu știam
nimic despre el. Stîrnit (mînat de curiozitate) am purces la căutarea acestei
cărți în toate librăriile pe care le-am întîlnit în cale, vreme bună; cîțiva
ani am toooot căutat-o pînă cînd într-un mall, o fătucă mi-a răspuns cu
nonșalanță: cartea domnului Vîrlan s-a epuizat.! Vîrlan? Eu întrebasem de
Vintilă NU de bucătarul de pe nu știu ce canal tv. Lămurit, m-am resemnat și am
renunțat la căutare. Cu așa librari... Atunci nu mi-a dat prin cap să caut la
editură. Asta e!
Apoi, la bookfest București
2018, m-am oprit în dreptul editurii Vremea unde era etalată întreaga (cred)
operă a lui Horia Vintilă. Am pus în sfîrșit mîna pe cartea îndelung rîvnită, Dumnezeu s-a născut în exil și începusem
să o răsfoiesc cînd un ins cam șters dar cu o privire ostilă m-a întrebat semi-răstit:
cine mai este și ĂSTA? Am priceput repejor că era un provocator și am ridicat
din umeri arătînd cu un deget către o fată care păzea standul, am plătit cartea
și am plecat. Mai aveam în plan cîteva cărți care mă așteptau răbdătoare și pe
care le-am pus la așteptare în bibliotecă.
Foarte pe scurt
despre autor, citez de pe pagina de gardă: născut la Segarcea 18/31 decembrie
1915 decedat la 4 aprilie 1992. Numele său real fiind Vintilă Caftangioglu;
absolvent al Colegiului Național Sfîntul Sava a urmat cursuri la facultățile de
Drept, Filosofie și Litere, dar a obținut licența numai în drept.
Sprijinit de
Nichifor Crainic, este numit atașat de presă la Roma în iunie 1940; va fi
rechemat în țară în luna octombrie de guvernul legionar. În 1941 obține o bursă
Humbold și pleacă în Austria, unde cu ajutorul lui Alexandru Marcu, este numit
atașat de presă la Viena în 1942. Între august 1944 și mai 1945 este închis,
împreună cu soția, în lagăre din Silezia, Austria, Italia.
În februarie 1946,
un ”Tribunal al Poporului” din România îl condamnă la muncă silnică pe viață
pentru ”crima de dezastrul țării, prin săvîrșire de crime de război constînd în
faptul de a se fi pus în slujba hitlerismului și fascismului, contribuind prin
fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice.”
Opresc citarea
(mi-e greață cum reînvie această atmosferă acum, în România, prin vocea mai
multor lideri ai puterii) și înșir pe scurt, periplul acestui personaj:
emigrează în Italia, Argentina, între 1948 și 1953, an în care se stabilește în
Spania țară unde va trăi pînă la sfîrșitul vieții cu excepția perioadei trăite
la Paris între 1960-1964. Licențiat al Facultății de Litere din cadrul
Universității Catolice din Paris, doctor în Drept al Universității din
Valladolid, a avut o bogată activitate ca publicist, profesor, conferențiar.
...
Distins cu Premiul
Goncourt în 1960 pentru romanul Dieu est
ne en exil, scris direct în limba franceză. Festivitatea de decernare nu
are însă loc din cauza campaniei de denigrare întreprinse de oficiali români,
intens sprijinite de L^Humanite și de stînga franceză.
Autor a numeroase
romane, volume de versuri, eseuri, istorii literare etc.
În aceste condiții
cum să fie cunoscut de tinerii care păzesc și vînd cărți dar care cred că-s
librari?
Foarte pe scurt
despre carte (pe care o voi prezenta curînd): ”în 1958 Vintilă Horia a avut o
întîlnire, o întîlnire de spirit. Se celebrau în anul acela două mii de ani de
la nașterea lui Ovidiu. A reluat operele poetului, mai mult sau mai puțin
uitate după bacalaureat. A fost o revelație. Ovidiu fusese și el un exilat. (...)
Între scriitorul latin din secolul I și scriitorul român s-a format o relație,
un fel de legătură supranaturală, care provenea dintr-o tainică asemănare.
(...)” Daniel-Rops, membru al academiei franceze.
Și mai pe scurt, Dumnezeu s-a născut în exil este un fel
de jurnal ținut de Ovidiu pentru ultimii săi opt ani de viață petrecuți la
Tomis, jurnal scris de fapt de Vintilă Horia pentru a descrie propriul său
exil. O carte absolut fascinantă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu