vineri, 20 iulie 2012

M-am lămurit



Dacă în decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu de la CC al PCR cu elicopterul, în loc să mă duc acolo şi să mă prefac, transform, etc. în revoluţionar, am preferat să mă duc la grădiniţa unde era fiul meu şi să-l iau acasă pentru că eram apolitic, aşa voi face şi acum: voi asista la evenimentele în derulare nu impasibil, nu indiferent dar, conştient că acest război crîncen se duce mult peste voinţa şi putinţa cetăţeanului de rînd.  
N-am cauţionat loviluţia lui Iliescu ( marcă înregistrată Neculai C. Munteanu) prin prezenţa mea acolo, nu voi participa nici la votul referendar pentru demiterea preşedintelui Băsescu. De ce-aş recunoaşte actuala lovitură de stat participînd la acest referendum? N-am nici-un motiv. Tot apolitic sînt, chiar dacă am păreri despre politică.
Cred că am mai spus: mi-am luat îndatoririle de cetăţean în serios întotdeauna şi prin urmare nu am lipsit niciodată în viaţa mea, de la vot. Am votat întotdeauna aşa cum mi-a dictat conşţiinţa atît înainte de anul 1989 cît şi după. Că n-am avut aproape niciodată satisfacţia că votul meu a fost luat în considerare de cei aleşi, n-a contat. Am votat întotdeauna.
Nu şi acum. M-am lămurit: BOICOTEZ NU VOTEZ!
PS. Le mulţumesc prietenilor care au comentat la precedenta postare şi le cer scuze că nu le răspund punctual, fiecăruia. Mă încurajează faptul că am primit păreri diverse şi mai ales, le mulţumesc celor care deşi au afirmat clar că au păreri politice potrivnice celor ale mele, mi-au spus că am făcut bine că am reblogat nişte articole care i-au ajutat să-şi facă o idee mai clară despre cursul evenimentelor aflate în derulare. Voi mai rebloga. Mai puţin dar, voi rebloga. Şi cred că mă voi reîntoarce la postări despre cărţi. În definitiv, vremurile şi situaţiile absurde pe care le trăim nu sunt veşnice. Va veni şi vremea limpezirii, pentru că aşa cum spunea Abatele Scrima într-un interviu, dacă secularizarea va deveni insuportabilă, creştinii se pot retrage din viaţa publică pînă cînd flacăra credinţei va redeveni necesară.
În aceste momente tensionate dpdv politic mă voi retrage iar, în lumea prietenoasă a cărţilor. 

4 comentarii:

  1. şi în lumea poveştilor scrise, tibi. a celor scrise şi încă neîncrustate în hârtie! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Tibi, inca un punct de vedere interesant aici
    http://www.contributors.ro/editorial/eu-cred-ca-trebuie-mers-la-referendum/
    Deci....?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Joi dimineaţă voi face o postare cu atitudinea m ea finală.
      Pînă atunci, deviza este : boicotez NU votez!

      Ștergere