N-am mai mers de multă vreme cu trenurile din România. Nici prin Gara de Nord n-am mai fost de multă vreme, cam de pe cînd încă de la intrare, o haită de haidamaci cereau o aşa-numită „taxă de peron”, taxă probabil unică în lume. De data asta, cînd am ajuns la gară, nici ţipenie de haidamac la intrare. Hait! mi-am zis – ne-am europenizat. Mergem la panoul de afişare Plecări, ochesc peronul de unde trebuie să luăm trenul către Bistriţa şi-mi revin din începutul de uimire. Ce europenizare? Visezi Tiberiule? Încă nici n-ai ajuns să te bagi în pat.
Becuri chioare, bănci rupte, gîndaci, homeleşi. Cîţiva beţivi completează peisajul.
Totuşi destui călători aşteptau trenul. De nu se ştie unde, un căţel comunitar apare şi ne inspectează pe toţi, parcă întrebîndu-ne: – n-aveţi un bilet în plus? Pare să priceapă că nu, şi pleacă. Apare trenul. Ultimul vagon este vagonul-cuşetă, adică cel cu care vom călători şi noi. La uşă, un bătrînel cumsecade ne ajută la bagaje. Hopaaaa, spun iar: – ne-am europenizat. Găsim compartimentul cu trei paturi şi ne instalăm. Ceva parcă nu este totuşi, în regulă. Aerul este prea încins şi transpirăm abundent de parcă am fi în saună. A stat măgăoaia asta de tren în soare şi s-a încins tabla. Nu-i nimic, spun. Va pleca în curînd trenul şi va intra în funcţiune aerul condiţionat. Trec cinci minute peste ora plecării, trec zece şi noi tot pe loc, pe loc, pe loc. – N-ar fi trebuit să plecăm? întreabă un călător. Ridic din umeri. Ajunge şi la noi un zvon răspîndit de la gură la ureche: – întîrziem pentru că aşteptăm trenul de Constanţa. De ce? nimeni nu ştie.
Este din ce în ce mai cald. Vine conductorul acela amabil şi ne dăscăleşte: – cînd va porni trenul, dacă aerul condiţionat nu funcţionează (şi adaugă cu voce scăzută – nu va funcţiona pentru că nu are freon) vom deschide geamul, uite, aşa. Şi chiar îl deschide fără să mai aştepte aprobarea noastră. – Atenţie! ne mai spune. Nu lăsaţi nimic de valoare pe măsuţa de lîngă geam că în gări puteţi rămîne fără. Da? Ei uite că la asta nici nu mă gîndisem. Va să zică în România se fură? O la laaaa, asta da! surpriză. Europenizare? Haida de! nici chiar aşa. Pînă atunci, mai va.
După ce mai fierbem puţin atît la propriu cît şi la figurat, trenul se pune în mişcare. Durează ceva timp pînă aerul devine o leacă mai respirabil. Înainte de culcare aş vrea o bere. Are la rece? Ei aş. Berea se pune la frigider după ce pleacă trenul şi pînă se răceşte, toată călătorimea doarme de mult. Ne-am europenizat? Mai va.
Odată întins la orizontală, nu pot adormi. Trenul ne oferă un concert aiuritor. Taca-taca-tac, taca-taca-tac spun roţile dar nu tace nici-una. Clanck-clanck, clanck-clanck le acompaniază uşa compartimentului care se zbate între zăvor şi ţîţîni. Pas de mai adoarme. Ca să fie totul perfect, trenul este o imensă maşinărie rodeo. Sîntem zgîlţîiţi în tot felul: stînga-dreapta, sus-jos, înainte-înapoi plus toate piezişurile posibile. Tandemul şină denivelată + roată decalibrată este mai nărăvaş decît un armăsar sălbatic sau decît un taur furios. Curat Căile Ferate Rodeo, coane Fănică. După Braşov unde se schimbă locomotiva, ultimul vagon devine primul şi dacă pînă acum chestia asta nu se auzea, acum de cîte ori aţipesc îmi sparge timpanul: tu-tu-tuuu fluieră ţignalul. De ce? d-aia! Noapte bună! 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu