Moment poetic

Fecioară despletită cu părul de argint
În valuri care-i curg pe umeri spre pământ
Şi mătură cu ele veşnicia şi-o adună,
S-o prindă printre valuri cu pace, cu furtună,
Când s-a născut întâi, s-a prăvălit pe ape
Şi a căzut – cascade – de miez tot mai aproape,
Apoi fecioară zveltă şi mândră a crescut
Cu trupul mlădios şi prefăcut în lut,
Şi frământat de doruri, şi închizând ispite
În lut uscat de arşiţi mereu neistovite.
La prânz, când să se coacă, s-a preschimbat în zbor,
În aripă de înger, în lacrimă de nor
Şi s-a predat deplin în zarea unui vis
De care toată lumea ştia că-i interzis.
Şi când s-a prăvălit în vis a doua oară
Lumea se pregătea din neguri să răsară,
Căci visul cel închis între zăbrele reci
S-a împlinit cu ea, eliberat pe veci.
Având tumult de ape în suflet de pământ,
Cu gândul făcut zbor netulburat de vânt,
Când s-a unit cu visul s-a scris o altă cale
Şi viitorul curge mai bun pe altă vale…

De-ar fi în lume visători destui,
Cu sete de înalt, la fel de nesătui,
Nu s-ar promite fericire pentru ani o mie
Dar am avea din ea cu toţii o felie.

.

Poezie de Carmen Pricop