Ciudăţeii care cred că meseria lor, este judecata

Mă bufneşte rîsul cînd îi aud pe unii, cînd afirmă că sunt: sociologi, politologi, psihologi, şi mai nou, specialişti (he he hee, specialişti) în PR – aka – specialişti în comunicare. Tare mă mai distrez cînd îi aud pe aceşti impostori cu ştaif, cum îşi dau plini de importanţă nu cu părerea ci, cu verdictul! Aceşti veritabili impostori, nu sunt altceva decît, nişte manipulatori ordinari. Să o luăm metodic:

- sociologii. Aceşti indivizi, se bazează masiv pe sondajele de opinie. Sondaje pe care ei le fac la cererea expresă a unor grupuri de interese, grupuri cărora le livrează constant, exact ce vor aceste grupuri să audă: că nu ştiu ce proporţie din populaţia sondată, este sau nu este de acord cu atitudinea unor anumite partide, personaje cu impact mediatic, etc. Pe mine, nu m-a întrebat niciodată, nimeni, despre nimic. Pe voi, v-a întrebat cineva ceva, vreodată? Sunteţi cuprinşi în marja lor e manipulare, a o mie şi ceva de cetăţeni sondaţi? Nu cred, că.

- politologii. Îi desfid pe aceşti indivizi, pur şi simplu. Aceşti indivizi, pretind că ştiu şi că pot să extrapoleze comportamentul liderilor actuali, cu comportamentul liderilor din trecut. Evident, aceşti indivizi se bazează masiv, pe concluziile sociologilor. Parţial, şi pe teoriile istoricilor. Istorici? Mare parte dintre aceşti istorici, sunt simpli omuleţi care interpretează faptele trecutului, prin propriul lor pat al lui Procust; sau şi mai grav, prin patul ideologilor zilei aflaţi în slujba PUTERII!

- psihologii. Ăştia da, specialişti! Specialişti în ZERO barat. Palide înlocuitoare ale duhovnicilor. Indivizi care supuşi unui examen competent, ar trebui urgent împărţiţi în două cete: profitori ai naivităţii, şi nebuni sadea, adică omuleţi căzuţi în patima sindromului defectului de profesie. Nebuni care se cred ciocane şi care nu mai văd în jurul lor, decît cuie.

- pi ar-iştii. Veritabile mostre ale minciunii sfruntate dusă pe cele mai noi culmi ale sofismului cu orice preţ, ca sfidare a celei mai elementare logici a bunului simţ. Aveţi nevoie de exemple? Deschideţi televizorul. Şi dacă mai puteţi, JUDECAŢI!
- - -
Precizare: Am tot respectul pentru profesioniştii adevăraţi! 

Fumatul

Sînt fumător. Aproape de cînd mă ştiu, sînt fumător.

Sînt fumător de ţigarete dar nu sînt fumător numai de ţigarete. Sînt fumător care fumează ceva mai amplu. Mult mai amplu. Am fumat cam tot ce se poate fuma: ţigarete de calitate bună, ţigarete de calitate proastă, chiar şi pipă am pufăit. Înclusiv trabucuri am fumat: trabucuri cubaneze. Cunoscătorii, ştiu ce spun.

Dar nu despre fumatul tutunului este vorba, aici. Aici este vorba despre fumatul vorbelor. Este vorba despre fumatul vrăjelilor. Adică, vorbesc despre fumatul manipulărilor care au inundat atmosfera globală şi au acaparat gîndirea oamenilor care se văd (s)cufundaţi într-o ceaţă deasă şi prea densă de fum. Nu fum de tutun ci, fum produs de petardele manipulărilor de tot felul.

Aici e aici: pe pachetul de ţigarete din care tocmai am mai scos şi aprins o ţigaretă, stă scris că: “fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jur.” Pe verso, scrie: “poţi reuşi, noi te putem ajuta. Doctorul sau farmacistul dumneavoastră vă poate ajuta (sic!) să vă lăsaţi de fumat.”

Seriooos? Hai că este foarte bun îndemnul. Trec lejer peste faptul că industria tutunului este una dintre cele mai profitabile industrii din lume, şi nimeni nu încearcă să o stopeze. Nici nu ar avea cum să oprească dreptul fiecărui om să-şi aleagă calea către cele veşnice. Mă rog, una dintre ele.

Vă pun o întrebare simplă: există un singur vehicul de manipulare în massă, că informarea este căzută în desuet de multă vreme, vehicule de informare cum ar fi: ziare, televiziuni, radiouri, internet, etc, unde să vedeţi la loc vizibil, că MANIPULAREA este adevărata cale către neant? Ştiţi bine, că NU!

Deci, vă întreb: pe ce se bazează cei care ne-au “fumat” pe noi, oamenii obişnuiţi, şi ne intoxică permanent cu perdele de fum manipulator? Pe faptul că cei care se lasă din ce în ce mai greu “fumaţi” sunt minoritari, şi pe faptul că nu există – încă – doctori (sau farmacişti) care să devoaleze manipularea la nivel mondial?

Repet, sînt fumător. Dar. Prefer să mă intoxic cu nicotina care-mi poate ucide trupul, decît să mă las intoxicat de manipulatorii care vor să-mi ucidă spiritul şi gîndirea liberă. Voi, ce “fumaţi”? Cu ce vă lăsaţi intoxicaţi?   

Manipulare

Un lingvist nord american, Noam Chomsky, a concretizat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, cele zece manipulări generale pe care se bazează democraţia occidentală. El le numeşte strategii ale diversiunii, concepute pentru a confuziona şi deturna atenţia mulţimilor americane de la manevrele claselor politice şi finanicare, dar sunt, de fapt, diversiuni cu aplicaţie mondială. Procedura de bază e preluată de la prestidigitatori, care îşi fac treaba canalizând atenţia publicului în direcţii false. Iată cele zece reţete:

1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici treptat toate mă­su­rile dure. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet şi dintr-odată, de­vine suportabil, dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi mulţimilor ca şi cum toţi oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta, chiar îndrepţi mulţimile spre o gândire infantilă care nu face relaţia dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar me­dia, aceea care îndobitoceşte pu­bli­­cul şi-l ţine legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi simţământul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Omul care nu mai are îndemnul să se revolte, devine turmă şi e uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Cum vă informaţi ?

- Ameninţările ?

- Sigur. Televizorul, de exemplu.

- Televizorul ?

- Sigur. Unde credeţi că se află în acest moment milioane de americani, de italieni, de francezi, de japonezi şi aşa mai departe ? Se uită la televizor, tembelizaţi. Nu gîndesc. Nu se mişcă. Se uită şi atîta. Televizorul gîndeşte pentru ei, se mişcă pentru ei, trăieşte pentru ei. Trăieşte ? Îi otrăveşte cu idioţenia lui şi ei nu-şi dau seama. Îi face apatici, dar ei nu-şi dau seama. De ce se uită, se uită şi iar se uită ? Toate pericolele lumii sînt închise în cutia asta blestemată care stă în mijlocul casei ca un altar şi toţi îngenunchează muţi în faţa acelui altar. Orice Hitler ar putea să transforme prin televiziune o naţiune paşnică într-o haită de fiare : mitingurile sale, ochii săi, ar putea intra în orice sufragerie, în fiecare dormitor, şi n-ar mai fi nevoie să mergi undeva ca să-l asculţi sau să-l vezi. Totuşi, ei nu stiu asta, nu bănuiesc nimic, nici măcar nu se gîndesc de ce se uită; se uită şi gata. (…)

            – Foarte bine, domnule Bradbury, dar datoria jurnalistului nu este să exalte fărîma de frumos care există, ci aceea de a căuta răul, urîtul şi să-l denunţe. Datoria omului nu este aceea de a se mulţumi, este aceea de a se răzvrăti. Numai prin revoltă se poate afla adevărul.

            – Dar într-un anumit moment trebuie să găseşti acel adevăr. Vine o vreme cînd societatea spune jurnalistului, OK, băiete, totul e în regulă, e perfect. Dar, devreme ce eşti aşa de grozav şi dai în stînga şi-n dreapta aşa de bine, devreme ce ai stricat totul, toate speranţele noastre, iluziile noastre, explică-ne cum să ni le refacem. Atunci, draga mea, ori spui cum să se refacă ori închizi prăvălia. Au atacat mult societatea, cu un entuziasm de balic. Dar nu poţi fi balic o veşnicie. Balicii au întotdeauna febră şi nu poţi să ai febră o veşnicie. Febra este o boală, iar boala nu este veşnică. Atunci cînd termometrul urcă la patruzeci şi unu de grade, sau mori sau te vindeci”.

            Au trecut aproape cinci decenii de cînd Ray Bradbury a spus acest adevăr dureros, într-un interviu acordat excelentei jurnaliste care a fost Oriana Fallaci. (Dacă soarele moare / editura Dacia / 1981 / pag. 23 şi 25)

            Vi se pare actual?

            “Televiziunea, prin urmare, ŞTIE că poate determina gusturile publicului fără nevoia de a li se adecva în mod servil. În regim de liberă concurenţă, ea se adaptează, bineînţeles, unei legi a cereri şi a ofertei, dar nu faţă de public, ci faţă de comanditari : educă publicul potrivit intenţiilor comanditarilor”, spune Umberto Eco (Apocaliptici şi integraţi – comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă / Polirom / 2008 / pag.341) .

            Vi se pare cunoscută această metodă ?