Cînd va veni vremea, cum să procedez? se
întreba în sinea sa, Elea. Eael, ce-ar face-n locul meu? Complicat. La
problema asta mă voi gîndi mîine, sau poimîine sau... cine ştie cînd? poate că doar
atunci cînd inevitabilul moment s-o transforma brutal, din incert în prea
cert. Abia atunci, sufletu-mi va fi luminat. Şi
totuşi... gîndurile nu-mi dau pace. Experienţa asta nu-mi va
fi dat, s-o am, decît în acel unic moment, deocamdată, abstract.
Abia atunci voi găsi o atitudine
potrivită şi onorabilă;
atunci şi numai, atunci.
Plecaţi din capul meu, voi, gînduri de pripas, zise EleaEael;
mă-nchin lui Dumnezeu şi nu vă voi da, glas. Am libertatea ca deplin solar, să
dau coloratură
unui imens ecou, venit
din infinitul unui preţios cadou: viaţa
ce decurge lină, cu iubirea noastră, scut. N-am greşit iubirii mele
şi-am trăit concert de stele unde azimut, fost-a numai bunătatea. Nimeni
nu este de vină! Aşadar... celebrez infinitatea.
Celelalte psi- duzini de cuvinte sunt de
citit, de admirat şi de comentat, pe blogurile frumoşilor care se regăsesc în
.
.
