Am văzut pe mai multe bloguri pusă problema „prieteniei”,
fie ea, prietenia, în plan real sau virtual. Nu voi face o prelegere pe această
interesantă temă ci voi reda un scurt pasaj (extras voit din context!) din
eseul lui C.S. Lewis, Cele patru iubiri.
„Prietenia este – într-un sens cîtuşi de puţin peiorativ –
cea mai puţin naturală dintre iubiri,
cea mai puţin instinctivă, organică, biologică, gregară şi necesară. Are cel
mai redus comerţ cu nervii noştri, nimic gutural, nimic din ceea ce accelerează
pulsul sau te face să roşeşti ori să păleşti. E o legătură esenţialmente între
indivizi; în clipa în care doi oameni îşi devin prieteni, ei s-au şi retras
amîndoi într-o oarecare măsură, din turmă. Fără eros, nici unul dintre noi nu
s-ar fi născut, iar fără afecţiune nici unul dintre noi nu ar fi fost crescut,
dar fără prietenie putem să trăim şi să ne înmulţim. Specia, privită din unghi
biologic, nu are deloc nevoie de ea. Mulţimea sau turma – comunitatea – o pot
chiar antipatiza sau suspecta. Conducătorii o şi fac adesea.”
