Fragment din eseul Cele
patru iubiri, (erosul) C.S. Lewis
„Omul are trei concepţii despre corpul său. Mai întîi e
concepţia acelor păgîni ascetici care îl numeau temniţa sau „moartea”
sufletului, şi a creştinilor ca Fisher pentru care el este un „sac de bălegar”,
hrană pentru viermi, scîrbos, odios, sursă exclusiv de ispite pentru oamenii
răi şi de umilire pentru cei buni. Sunt apoi neopăgînii (adesea ştiutori de
greacă), nudiştii şi închinătorii Zeilor Întunecaţi, pentru care corpul e preaslăvit.
Dar în al treilea rînd avem concepţia pe care a formulat-o Sfântul Francisc (din Assisi) numindu-şi trupul „fratele asin”. Toate trei pot fi – deşi nu sînt sigur –
susţinute, dar eu unul nu învestesc decît în Sfîntul Francisc.
Asin este
încîntător de adecvat deoarece nici un om în deplinătatea facultăţilor mintale
nu poate nici adora nici urî un măgar. Acesta e un dobitoc folositor,
rezistent, leneş, încăpăţînat, răbdător, simpatic şi năbădăios, meritînd ba un
ciomag, ba un morcov, frumos într-o manieră deopotrivă patetică şi absurdă. Tot
aşa şi trupul. Convieţuirea cu el e imposibilă pînă cînd nu recunoaştem că una
dintre funcţiile lui în vieţile noastre este de a juca rolul bufonului. Atîta
vreme cît nu au fost pervertiţi de vreo teorie, orice bărbat, femeie şi copil
ştiu asta. Faptul că avem trupuri e cea mai veche glumă din toate. Erosul (ca
şi moartea, desenul după model şi studiul medicinei) ne poate face uneori să-l
abordăm cu deplină seriozitate. Eroarea rezidă în concluzia că erosul trebuie
să procedeze întotdeauna aşa, abolind întotdeauna gluma. Dar nu aşa se
întîmplă. O demonstrează înseşi feţele tuturor îndrăgostiţilor fericiţi pe
care-i cunoaştem. Îndrăgostiţii, cu excepţia cazurilor cînd dragostea le este
de foarte scurtă durată, percep frecvent în expresia corporală a erosului un
element nu numai comic, nu numai ludic, ci chiar bufon.”
J Ce părere aveţi?
