Acest text este cel mai scurt dintre cele şapte texte care
alcătuiesc un scurt volum al lui Constantin Noica, volum apărut prima dată în
1944 şi reditat la Humanitas în 1991 şi 2012. Volumule se numeşte Pagini despre
sufletul românesc şi este o profundă privire aruncată în trei puncte socotite
puncte-cheie de filosof în evoluţia noastră culturală ca popor, respectiv
cartea Învăţăturile Lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, figura de om de
cultură de talie europeană a lui Dimitrie Cantemir şi singularitatea lui Lucian
Blaga ca filosof în peisajul filosofiei româneşti:
“Nici unul dintre bărbaţii mari de la 1848 – observa într-un
rînd un învăţat român – n-avea o înţelegere deosebită pentru muzică. Fiii de
boieri de acum un veac au asimilat totul, în ce priveşte artele pe care le
întîlneau în străinătate, nu însă şi muzica. Nici astăzi, poate, nu avem
destulă pricepere în această privinţă. Fiindcă muzica nu cere numai
inteligenţă…
Opresc aici şirul ideilor pe care le dezvolta atît de
sugestiv, într-o mai veche Istorie a
literaturii române, profesorul Sextil Puşcariu. Nu e ceva de învăţat de la
ele? Sufletul cult românesc (cu cel
popular e altă poveste) nu are toate
dimensiunile. Nici nu le putea avea dintr-odată pe toate. A avut loc, în sînul
lui, o dezvoltare vrednică de tot interesul, în zonele luminoase a vieţii
spirituale ,dar, în zonele unde raza inteligenţei nu pătrunde, creşterea a
întîrziat. Va mai întîrzia?
Dar timpul nostru tocmai aceasta aduce: o înţelegere
muzicală a lucrurilor; un tulburător triumf al muzicii. Există, de pildă,
suflete şi naţiuni care ştiu să “orchestreze”, în timp ce altele nu ştiu. De ce
nu cîştigă bătălii cîte o naţiune? Pentru că, poate, n-a avut nici-un mare
muzician – ne-a venit în minte, într-o bună zi. Nu orchestrează; nu gîndeşte
simfonic; nu cîntă cu adevărat. Iar timpul nostru, ca orice timp în care
“elementele” tind să se individualizeze, are nevoie de contopire şi muzică.
În sufletul cult românesc, tăiat prea mult în colţuri,
cîteodată, divizat de lucruri şi de sine prin cezurile necruţătoare ale
inteligenţei, timpul nostru vine să verse armonie şi simţul întregului. Şi nu
numai armonie sau simţ al întregului. E ceva mai material în muzică, nu o simplă idee poetică, iar de materie are nevoie
un suflet, solicitat prea mult de teoretic şi teorie, cum e acest inteligent
suflet cult românesc.
Numai din muzică – dacă n u cumva o ştii de-a dreptul –
înveţi ce e creşterea şi devenirea. Simfonia singură îţi arată cum creşte
materia sunetelor către sens. Muzica te familiarizează cu acest haos al lui ce
nu este încă, pe care ai să-l regăseşti mai tîrziu peste tot acolo unde e
viaţă: în tine, dacă în tine e viaţă; în istorie, acolo unde ţi se pare că e
prea multă. Dacă avem astăzi nevoie să ne familiriazăm cu materia, să înţelegem
dezordinea, haosul, atunci spiritul
muzicii ne poate da o cheie (subl. mea, to). De cheia aceasta, cei mai
mulţi dintre marii noştri înaintaşi au fost lipsiţi. Titu Maiorescu a plecat
indignat de la reprezentaţia lui Lohengrin. Dar nu este nevoie să înscriem
aceasta pe efigia ce se va bate curînd în amintirea lui…
De aceea, fenomenul cultural cel mai adînc, poate, ce se
petrece de cîţiva ani în românia e sporirea interesului pentru muzica cea mare.
Cînd vezi sălile acestea pline, ale concertelor, cînd asculţi programele de
zile mari ale radioului, poţi nădăjdui că sufletul nostru cult va şti mai mult,
va înţelege mai mult, mîine. E adevărat că există mulţi snobi; iară e adevărat
că mulţu nu gustă din muzică decît voluptatea muzicii. Dar dacă arta nu e o
formă superioară de bucătărie, atunci ceea ce se întîmplă astăzi are sens de
cultură. Timpul nostru ne trimite prin muzică un mesaj rafinat – ca săţi
înţelegem întunericul şi luminile.” (Vremea, 1942)
- - -
Ce cheie aveţi pentru muzică?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu