C. S. Lewis

Înapoi la carte! 

 Am primit recent o carte a lui C. S. Lewis, autor despre care John Updike spune: „L-am citit pe Lewis pentru plăcerea şi liniştea mea sufletească în urmă cu mulţi ani, şi o simplă privire în cărţile lui îmi reînvie vechea admiraţie.” Nu ştiu cînd a spus John Updike aceste lucruri despre Lewis. Oricum, cu destul de multă vreme în urmă.

De pe pagina de gardă a acestei cărţi alcătuită din trei eseuri şi anume Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, carte apărută la Editura Humanitas în 1997 şi reeditată anul trecut (2012), aflăm despre autor că: „s-a născut în Irlanda în 1898, a studiat la Malvern College timp de un an, după care şi-a continuat studiile în particular. A obţinut cu distincţie o triplă licenţă la Oxford şi a fost profesor la Magdalen College, precum şi unul dintre diriguitorii acestui colegiu între 1925 şi 1954. În 1954 a devenit profesor de literatură medievală şi renascentistă la Cambridge. A fost un excepţional şi îndrăgit conferenţiar şi a avut o influenţă profundă şi durabilă asupra elevilor săi. C. S. Lewis a fost mulţi ani ateu; şi-a descris convertirea înSurprised by Joy (Surprins de Bucurie, Humanitas, 2008): ‚În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu…Eram, pesemne, în seara aceea cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia.’ Această experienţă a fost cea care l-a făcut să înţeleagă nu numai apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia, iar ca scriitor creştin, dăruit fiind cu o minte deosebit de strălucitoare şi de logică şi cu un stil limpede şi viu, a fost fără egal”.

Urmează un lung şir de opere ale sale, iar prezentarea conchide: „Operele sale sunt cunoscute de milioane de oameni, pretutindeni în lume, prin traduceri. S-a stins din viaţă la 22 noiembrie 1963, la locuinţa sa din Oxford.”

 Pentru publicul larg, C. S. Lewis este autorul celebrelorCronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy care au fost ecranizate. A fost de asemenea socotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX.

Revenind la cartea citită de mine (singura de pînă acum) prezint scurta descriere disponibilă pe copertă, pentru că este foarte bine concentrată şi mai ales pentru că sînt de acord cu cele spuse:

„- Despre minuni pleacă de la ideea că miracolul creştin fundamental este întruparea, toate celelalte pregătindu-l sau decurgînd din el. Ca atare, creştinii ar trebui nu numai să accepte minunile, ci şi să le privească drept dovezi de implicare directă a Domnului în creaţie.

- Cele patru iubiri sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsături distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul arată cît de înşelătoare pot fi primele trei, iubirile „naturale”, primejdioase atîta vreme cît cea de-a patra, iubirea „divină” nu le înglobează.

- Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi puternic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Ni se atrage atenţia de la bun început că nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, compasiunea omenească şi mai ales dragostea de Dumnezeu.”

Nu este tocmai o carte „de vacanţă” şi nu este chiar uşor de citit; fiecare pagină ridică o multitudine de probleme, tezele susţinute sunt bogat ilustrate cu citate din Biblie şi cu Pilde, autorul excelează în exerciţiul logic şi comparativ, iar tezele sale sunt puse în pagină cu un limbaj clar şi inteligibil.

La capătul aceste instructive lecturi, rămîi îmbogăţit cu senzaţia că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decît suntem noi, oamenii, pregătiţi să admitem. O lectură necesară!
Pentru amatori, o listă a cărţilor lui Lewis apărute la Humanitas, AICI.